Ambasadorul Cord Meier-Klodt: Rusia depinde mai mult de exportul de petrol și gaze naturale către Germania decât depinde importul Germaniei de Rusia

Ambasadorul Cord Meier-Klodt: Rusia depinde mai mult de exportul de petrol și gaze naturale către Germania decât depinde importul Germaniei de Rusia
scris 21 iul 2018

Ambasadorul Cord Meier-Klodt în România a declarat că acordul Germaniei cu Rusia privind rețelele de gaze și petrol reprezintă o discuție între companii, guvernul nefiind implicat, și că Rusia depinde mai mult de acest export decât o face Germania.

Diplomatul a precizat că au apărut numeroase știri false despre acest subiect și că acordul „are totuși implicații politice”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Germania nu se lasă cu totul în baza Rusiei privind energia, de ce ar face asta? Nu are niciun interes. Ca să fiu clar, guvernul nu are treabă cu asta. Este o discuție între companii. Totuși, un asemenea proiect are implicații politice. De asta este important să menținem diversitatea”, a declarat Meier-Klodt.

Acțiunile Microsoft au atins un nivel record după rezultatele trimestriale peste așteptări raportate de companie CITEȘTE ȘI Acțiunile Microsoft au atins un nivel record după rezultatele trimestriale peste așteptări raportate de companie

El a adăugat că lucrurile merg „în ambele sensuri”, iar Germania se bazează pe energia alternativă. „Dacă sunt informat corect, per total, contribuția Rusiei privind petrolul, gazele și cărbunele, va fi de aproximativ 25%, ceea ce reprezintă un mare procent, dar nu vorbim de dependență”.

„Cine este mai dependent? Cel care primește sau celălalt? Rusia depinde mai mult de acest export către Germania decât depinde importul Germaniei de Rusia”, a adăugat el.

Ambasadorul Germaniei a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franței, și de Hans Klemm, ambasadorul SUA.

Întrebarea i-a fost adresată de un student aflat la dezbatere, iar ambasadorul a ținut să sublinieze: „Marea mea speranță legat de tânăra generație este că va merge să voteze. Păreți foarte informați. Vă rog, luați atitudine! Puteți schimba politica din țara voastră. Luați-o ca pe o provocare”.

viewscnt
Afla mai multe despre
cord meier-klodt
ambasada germania