Amazon intră pe piața pharma prin achiziționarea farmaciei americane online PillPack, tranzacție de 1 miliard de dolari. Acțiunile altor companii cad la bursă

Amazon intră pe piața pharma prin achiziționarea farmaciei americane online PillPack, tranzacție de 1 miliard de dolari. Acțiunile altor companii cad la bursă
scris 28 iun 2018

Gigantul american Amazon, cel mai puternic retailer online, prezent pe piața din România de 13 ani, intră pe piața pharma prin achiziționarea farmaciei americane online PillPack, înființată în urmă cu 5 ani și care este autorizată să livreze medicamente în 49 de state din SUA. Tranzacția introduce un jucător puternic pe piața americană de medicamente, acțiunile altor companii înregistrând scăderi în urma acestui deal, relatează cnbc.

Conform Bloomberg, Amazon va plăti aproximativ 1 miliard de dolari. Tranzacția este estimată să fie încheiată în a doua parte a anului.

Urmărește-ne și pe Google News

În ultimele luni ale anului trecut, Amazon a obținut autorizații pentru vânzări en-gros din partea autorităților americane, provocând atunci zvonuri că ar putea începe să comercializeze medicamente cu prescripție medicală prin intermediul platformei sale online. Amazon are la acest moment un parteneriat cu Perrigo, companie farmaceutică pe piață din 1887, cu sediul în Irlanda.

PillPack a discutat anterior și cu lanțul Walmart, unul dintre cei mai puternici retaileri din SUA, pentru o tranzacție de până la 1 miliard de dolari. Compania are oficii în Miami (Florida), Brooklyn (New York), Somerville (Massachusetts), Salt Lake City (Utah) și Austin (Texas).

Mișcare pe piața brokerajului în asigurări: Millenium Insurance va fuziona cu Globasig și va intra în Top 10, devansând Porsche Broker și AON CITEȘTE ȘI Mișcare pe piața brokerajului în asigurări: Millenium Insurance va fuziona cu Globasig și va intra în Top 10, devansând Porsche Broker și AON

Start-up-ul a atras finanțări de 118 milioane dolari de la diverși investitori, inclusiv fondurile CRV și Menlo Ventures, și a avut anul trecut venituri de 100 milioane dolari.

După anunțul tranzacției, acțiunile unor retaileri precum Walgreens Boots Alliance, CVS Health și Rite Aid au căzut la bursă.

În 2016, americanii au cheltuit 328,6 miliarde de dolari pentru medicamente cu amănuntul pe bază de prescripție medicală, potrivit datelor guvernului SUA. CVS a avut anul trecut vânzări pe bază de prescripție medicală de 59,5 miliarde de dolari, în timp ce Walgreens a vândut de 57,8 miliarde de dolari în anul fiscal 2017.

Amazon a înregistrat în primul trimestru al acestui an vânzări nete de 51 miliard de dolari, mai mari cu 43% față de anul anterior și un profit net de 1,6 miliarde de dolari.

Lansat în iulie 1995, Amazon este cel mai puternic retailer online și unul dintre cei mai mari investitori în cercetare și dezvoltare la nivel mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
medicamente