Locuitorii din 36 de orașe și comune din 23 de județe sunt așteptați la vot, duminică, în cadrul alegerilor locale parțiale. În unele cazuri scrutinul se repetă după ce oamenii au votat un primar decedat în timpul campaniei sau un candidat care fusese condamnat pentru pornografie infantilă și al cărui mandat nu a fost validat de către instanțele de judecată, ori chiar un edil care fusese condamnat pe fond, la momentul scrutinului din 27 septembrie 2020, iar între timp a ajuns în închisoare, fiind găsit vinovat și în apel. În unele cazuri, rude apropiate ale foștilor edili candidează pentru posturile lăsate libere de aceștia.
Duminică vor avea loc alegeri în 36 de localități, între care șase orașe. Se vor alege 35 de primari, iar într-o comună din Dâmbovița au loc alegeri pentru Consiliul Local.
Situația cea mai cunoscută este cea din comuna olteană Deveselu, unde vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar, după ce în septembrie 2020 alegătorii l-au votat pe Ion Aliman, care decedase cu câteva zile înainte de scrutin. Primarul decedat din cauza COVID-19 a fost votat de 63,9% dintre alegătorii prezenți la urne. Duminică, la alegerile parțiale unul dintre candidați este fiul fostului primar.
O altă situație de notorietate este cea din comuna prahoveană Șotrile, unde localnicii au votat un primar condamnat pentru pornografie infantilă. Mandatul lui Bogdan Davidescu nu a fost validat de instanță, iar acesta candidează din nou la scrutinul din 27 iunie.
Județul cu cel mai mare număr de localități în care se organizează scrutin parțial este Dolj, unde vor fi aleși primari în orașul Filiași și în comunele Cătane, Sadova, Terpezița și Ostroveni.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La Filiași, primarul reales în 27 septembrie 2020, Ilie Costeluș Gheorghe a rămas fără mandat după ce, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat incompatibil. El a fost acuzat că în perioada 16 iulie 2012 – 27 septembrie 2013 a ocupat atât funcția de viceprimar al orașuluim cât și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic „Dimitrie Filișanu”. La scrutinul din 27 iunie candidează tatăl fostului primar, Marin Gheorghe.
Primarul ales anul trecut în comuna Sadova, Eugen Safta, a decedat în urma unui infarct după închiderea urnelor, la alegerile din 27 septembrie 2020. Edilul ales la scrutinul local de anul trecut în comuna Catane, Marius Dinulescu, a murit în luna martie, la 52 de ani după ce s-a infectat cu couă coronavirus.
Primarul ales în comuna Terpezița, Constantin Popa, a rămas fără mandat după ce a fost găsit în incompatibil. La fel și în comuna Ostroveni, unde primarul Silviu Dorel Preduș a fost declarat incompatibil.
În județul Hunedoara se vor alege, în cadrul scrutinului de duminică, primarii în comunele Burjuc, Romos și Sarmizegetusa. În toate cele trei localității edilii au decedat după 27 septembrie 2020.
La Romos, fostul edil Mircea Pătrânjan, a murit în luna februarie a acestui an, la 72 de ani, după ce a condus administrația locală din 1996. Primarul comunei Burjuc, Gabriel Bartha, a murit în ianuarie după ce a fost diagnosticat infectat cu COVID-19. Tot din cauza virusului SARS-CoV-2 a decedat, în noiembrie 2020, și Adrian Mihai Claudiu Cordoș, primarul comunei Sarmizegetusa.
În județul Alba au loc alegeri pentru primari în localitățile Meteș și Ciuruleasa. La Meteș funcția de primar a rămas liberă după moartea primarului Daniel Opruța, în timp ce edilul ales la Ciuruleasa, Radu Marcel Tuhuț a candidat și a fost ales deputat.
În comuna arădeană Zăbrani, primarul Marian Toader a fost condamnat la închisoare cu executare. La momentul candidaturii din septembrie 2020, el avea deja o condamnare, însă sentința nu era definitivă. În luna ianuarie a acestui an, Marian Toader a primit o sentință de 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de DNA, privind obținerea pe nedrept de fonduri europene, infracțiunile de care a fost găsit vinovat fiind constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și spălare de bani.
În județul Argeș se aleg, duminică, edilii comunelor Aninoasa și Rociu. La Rociu, primarul ales, Aurel Bălășoiu, a devenit deputat, iar la Aninoasa mandatul edilului Ștefan Benonie a fost invalidat, după ce numele acestuia a apărut pe o listă a ANI de aleși locali care au interdicție, potrivit legii, să ocupe o funcție eligibilă.
În comuna Tamași din județul Bacău, localnicii sunt chemați la vot să își aleagă un nou primar, după ce edilul Veronica Donțu a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, fiind găsită vinovată de retrocedarea ilegală a unui teren.
La Șinca Nouă, în județul Brașov, primarul ales anul trecut a preferat să candideze pentru un mandat de parlamentar, lăsând vacantă funcția.
În comuna brăileană Viziru postul de primar a rămas vacant după decesul edilului Dima Priceputu, ales în septembrie anul trecut. Acesta a murit la 79 de ani, în aprilie 2021, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
În orașul Bocșa din județul Caraș Severin vor fi alegeri pentru primar după ce fostul primar, Emanuel Dănilă, a demisionat în luna martie, invocând probleme personale, iar apoi s-ar fi sinucis, fiind găsit în luna aprilie a acestui an, de către soția sa, împușcat în cap cu o armă de vânătoare.
În județul Călărași au loc alegeri pentru primari în comuna Cuza Vodă și în comuna Frumușani. În comuna Cuza Vodă, primarul Adrian Popa a murit, în luna februarie, după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2.
În județul Covasna, locuitorii comunei Ozun sunt așteptați la urne după ce primarul Raduly Istvan, a preluat funcția de prefect al județului în luna aprilie.
În comuna Braniștea, din Dâmbovița, fostul primar, Marian Țachianu, a fost ales deputat, iar la alegerile parțiale din 27 iunie, pentru funcția pe care a lăsat-o liberă candidează fiul său, Alexandru Țachianu.
În județul Galați, orașul Târgu Bujor a rămas fără primar după ce edilul ales în septembrie 2020, Laurențiu Viorel Gîdei, a ales parlamentar.
În Gorj sunt organizate alegeri în comuna Bumbești-Pițic, după condamnarea la închisoare a fostului primar, Michy Nioață, găsit vinovat pentru fraude cu fonduri europene
În județul Ialomița, primarul din localitatea Gura Ialomiței, Iulian Ionascu, a murit în luna ianuarie, la vârsta de 37 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Tot în Ialomița, au loc alegeri parțiale și în comuna Ion Roată, după ce mandatul câștigat la urne de primarul ales anul trecut nu a fost validat în instanță ca urmare a faptului că Agenția Națională de Integritate a anunțat că în perioada 2012-2016 acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ.
În orașul Ilfovean Bragadiru au loc alegeri după ce fostul primar al orașului Vasile Cimpoeru, a fost condamnat, în ianuarie, la 4 ani si 4 luni de închisoare într-un dosar care viza eliberarea unor certificate de urbanism. În comuna Găneasa din județul Ilfov primarul Marin Tudor a murit la mai puțin de două luni după alegerile de anul trecut.
În județul Mehedinți, alegătorii sunt așteptați la urne, în comuna Obârșia de Câmp, după ce primarul Stănaia Florea a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, sentința fiind pronunțată la două zile de la alegerile din 27 septembrie și după ce, pe fond, edilul fusese achitat.
În județul Sălaj, primarul din orașul Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, a lăsat funcția liberă după ce fost condamnat, definitiv, în decembrie anul trecut, la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice
Și primarul Gheorghe Schipor din localitatea Vicovul de Sus, județul Suceava, a fost nevoit să renunțe la mandat după ce instanțele de judecată au respins validarea mandatului său în funcția de primar întrucât a fost condamnat pentru ucidere din culpă în urma unui accident rutier produs în anul 2009.
În comuna Voiteg din județul Timiș sunt organizate alegeri parțiale în urma decesului fostului primar Tudor Marinescu, care a fost infectat cu SARS-CoV-2 în noiembrie anul trecut.
În județul Vâlcea au loc alegeri parțiale în comunele Scundu și Slătioara. În comuna Scundu, mandatul edilului ales, Dumitru Blejan nu a fost validat ca urmare a declarării acestuia incompatibil. La alegerile parțiale, unul dintre candidați este fiul fostului edil. Tot din cauza incompatibilității primarului Sorin Romcescu a rămas liber și postul de primar al comunei vâlcene Slătioara. Pentru postul lăsat liber candidează acum, alături de alții, soția fostului edil.
În județul Dâmbovița au loc alegeri pentru Consiliul Local al comunei Cojasca, unde aleșii locali nu s-au întrunit timp de mai multe luni, iar în acest context Consiliul Local a fost dizolvat.