Visual Fan, deținătoarea mărcii Allview și al doilea jucător pe piața locală de telefoane inteligente, a înregistrat în 2016 o creștere a cifrei de afaceri de peste 10%, de la 274 milioane de lei în 2015, a anunțat compania.
În 2015, afacerile au scăzut cu 0,8%, la 274,03 milioane de lei, iar profitul net a coborât cu 41%, la 16,6 milioane de lei.
Contactat de Profit.ro, Lucian Peticilă, directorul general și proprietarul Visual Fan, a evitat să dea detalii despre planurile companiei în acest an, afirmând că bugetul pe 2017 nu este finalizat.
Terminalele Allview au ajuns în 2016 în mâinile a peste un 1,5 milioane de utilizatori, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit Visual Fan, 10% din totalul cifrei de afaceri a fost generat pe piețele externe în care sunt exportate produsele Allview.
Anul 2016 a adus intrarea Allview pe segmentul soluțiilor smart home, odată cu lansarea proiectului Siebo Smart Home, un sistem care în formulă completă include un număr impresionant de senzori, o oglindă inteligentă și o cameră cu rol de unitate centrală.
Investiția în proiect s-a ridicat la 500.000 de euro, veniturile anticipate de acest segment de business urmând să ajungă la 10% în acest an, potrivit informațiilor prezentate de Peticilă într-o conferință din decembrie 2016.

Visual Fan (Allview) a fost înființată în anul 2004 și este al doilea jucător de pe piața locală de smartphone-uri după numărul de unități vândute.
Brandul Allview este prezent pe pietele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Slovacia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Herzegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia și Lituania.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară