Banca Transilvania a lansat la începutul lunii campania de conversie a creditelor în franci elvețieni preluate de la Bancpost. Datele relevă că, în primele două săptămâni, reprezentanții băncii au avut întâlniri cu 1.025 de clienți Bancpost, iar miercuri a fost semnat primul contract de conversie. 32% dintre debitori și-au dat acordul pentru schimbarea creditelor din moneda elvețiană în lei sau euro, în condițiile în care ar beneficia de un discount de 18%.
Banca Transilvania a preluat 2.250 de clienți cu credite în franci elvețieni împreună cu Bancpost. Cele două bănci nu au finalizat încă fuziunea, astfel că funcționează în continuare separat, iar întâlnirile pentru discutarea condițiilor contractuale și cele pentru semnarea noilor contracte au loc în sediile Bancpost, în fața unor echipe mixte ale celor două bănci.
32% dintre debitori au acceptat pe loc oferta de conversie, urmând să semneze actele, iar un prim contract a fost deja semnat, informează BT într-un comunicat de presă. După prezentarea ofertei, clienții au la dispoziție 15 zile pentru a decide dacă acceptă conversia. Așteptările sunt ca, la finalul campaniei, mai mult de 75% dintre clienții eligibili să accepte oferta de conversie.
Reducerea pentru clienți este de 18%, aplicată soldului curent, din care vor fi scăzute eventuale obligații de plată restante și sumele calculate datorate de client și neajunse la scadență.
CITEȘTE ȘI BERD intră în acționariatul Piraeus Bank alături de J.C. FlowersConversia franc elvețian/leu sau franc elvețian/euro va fi la cursul BNR din data semnării documentației la notar. Când a preluat Volksbank, în 2015, BT a oferit clienților un discount mai mare, de 22,5%, însă francul a mai scăzut în valoare față de leu de atunci.
Oferta BT nu se adresează și celor care au avut credite acordate de Bancpost, dar au fost ulterior cesionați, inclusiv către acționarul Eurobank în Grecia Banca Transilvania spune că a a intenționat să includă în achiziționarea Bancpost și subiectul despre clienții cu credite în franci elvețieni care au fost cesionați, însă ofertele BT au fost refuzate de către cesionar.
Creditele în franci elvețieni au fost populare înainte de criza financiară. Deprecierea puternică a leului a făcut ca ratele exprimate în lei să se dubleze, în condițiile în care francul a sărit de la sub 2 lei înainte de 2009, până la 4,4 lei în 2015 și la 4 lei în prezent.