O imprimantă 3D poate reproduce direct obiectele

O imprimantă 3D poate reproduce direct obiectele
scris 18 mar 2019

Oamenii de știință au creat o imprimantă care folosește lumina pentru a reproduce obiecte întregi, fără a fi necesară crearea înainte a părților componente.

Cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California au pus bazele unei noi tehnici de printare 3D care funcționează într-un mod similar tomografiei computerizate.

Urmărește-ne și pe Google News

Replicator, cum a fost numită imprimanta datorită principiilor asemănătoare cu sintetizatorul de mâncare din Star Trek, creează un model 3D al obiectului scanat. Pe baza modelului, cercetătorii extrag imagini 2D din toate unghiurile.

Imaginile 2D sunt apoi procesate de un proiector care le transmite unui cilindru umplut cu o rășină sintetică numită acrilat - un material folosit și în stomatologie pentru restaurarea dinților.

China folosește un sistem de inteligență artificială pentru depistarea corupției CITEȘTE ȘI China folosește un sistem de inteligență artificială pentru depistarea corupției

Cilindrul va fi apoi rotit pentru a capta imaginile 2D din toate unghiurile ale obiectului vizat, iar acrilatul se va solidifica pe măsură ce absoarbe suficienți fotoni.

Suprafața obiectelor create astfel este mult mai fină decât în cazul imprimantelor 3D obișnuite, deoarece obiectul este creat dintr-o singur bucată, nu din mai multe straturi.

Replicatorul, care în prima sa formă poate reproduce doar obiecte de dimensiuni mici, a fost folosit demonstrativ pentru recrearea statuii Gânditorul. Procesul a durat două minute.

Oamenii de știință cred că o primă aplicație posibilă a acestei tehnologii va fi reproducerea unor instrumente medicale de mici dimensiuni. De asemenea, Replicatorul va putea fi folosit pentru a înveli rapid obiectele cu un strat de rășină pentru prezervare.

viewscnt
Afla mai multe despre
imprimanta
3d
replicator