Datele surprinzător de bune anunțate de INS pentru creșterea PIB în ultimul trimestru al anului trecut își găsesc o reflectare și în percepția managerilor români față de situația concretă a companiilor proprii, a arătat Andrei Cionca, CEO Impetum Grup, într-un interviu la emisiunea Profit Live. Indicele Confidex, publicat de Impetum Grup în aceeași zi cu noile date privind creșterea economică indică o îmbunătățire semnificativă a încrederii managerilor în ultimele trei luni din 2020, după așteptări anterioare extrem de pesimiste, pe fondul pandemiei, deși multe aspecte din situația companiilor și a economiei în general rămân problematice.
Studiul de percepție asupra încrederii managerilor români în economie, ajuns deja la a treia ediție. Am început chiar de la debutul crizei sanitare, urmate de criză economică. Vrem să scriem un jurnal al crizei, cu analize calitative și cantitative.
“Avem un optimism generalizat al managerilor, care vine și din percepția asupra cash-flow-lui propriei companii. A scăzut cu 5% procentul managerilor care simt cash-flow-ul ca fiind o problemă stringentă și acută pentru companiile lor, de la 20% în trimestrul 3 al anului 2020, la 15% în trimestrul 4”, spune Andrei Cionca la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 18.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Indicele Confidex, care măsoară încrederea managerilor în economie, a crescut de la 41 (măsurat pentru Trimestrul 2 și Trimestrul 3), la 45 pentru trimestrul 4. Studiul de percepție realizat de Impetum Grup, ajuns deja la a treia ediție, a debutat chiar la începutul crizei sanitare, urmate de criza economică, și poate fi considerat un jurnal al crizei, cu analize cantitative și calitative.
Vești foarte bune au venit și din digitalizarea companiilor. Andrei Cionca observă chiar un record al măsurătorilor în studiul Confidex, cu 55% dintre manageri care declară, în trimestrul 4, că au implementat digitalizare în comaniile lor și lucrează în regim de telemuncă. Remarcabilă, în opinia sa, este și dublarea numărul managerilor care declară digitalizarea o prioritate a companiilor pe care le conduc în următoarea perioadă, la 20% dintotalul celor intervievați.
Mai puține tăieri de costuri
Optimismul se observă și din faptul că tot mai puțini manageri iau decizii de tăieri de costuri sau amânare de investiții. “Cu 10% mai puțini față de T3 au ca prioritate tăieri de costuri și cu 11% în scădere sunt și cei care au suspendat activitatea de recrutare. Cu alte cuvinte, se reiau angajările, avem semnalele unei reveniri pe care le vedem și în cifrele raportate marți de INS”, arată CEO-ul Impetum Group.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Florin Hozoc, Besmax Life Solutions: Doar jumătate din echipamentele pentru plasmă convalescentă primite gratuit de stat au fost folosite. Proiectul unei bănci de plasmă, blocat în birocrațieTotuși, măsurile de austeritate rămân în planurile majorității managerilor. 50% din manageri au redus cheltuielile de marketing, 45% amână cheltuieli de cercetare-dezvoltare, 42% amână invetstiții în IT, 37% suspendă activitățile de recrutare de personal. Motive de optimism dă, în opinia lui Cionca, scăderea numărului managerilor cu astfel de planuri. De exemplu, managerii care au redus cheltuielile de marketing, sunt cu 7% mai puțini decât în trimestrul 3, iar cei care au suspendat recrutarea sunt cu 11puncte în scădere.
“Observăm o dezghețare în companiile românești, iar aceasta este dublată de măsurile pozitive de digitalizare, de telemuncă. Managerii interesați de implementarea digitalizări își dau seama că, în viitor, companiile care nu vor avea o componentă importantă de tehnologie nu vor mai exista. Cu alte cuvinte, companiile viitorului sunt companii de tehnologie, chiar dacă activează azi în domenii de activitate complet separate de orice domeniu tehnologic”, consideră Andrei Cionca.
Studiul și-a propus să vadă, la finele fiecărui trimestru, și cum cred manageri că vor încheia anul din punct de vedere al cifrei de afaceri. La finalul trimestrului 2, a constatat o scădere de 20% față de ce bugetaseră la începutul anului și previziunea că, până la finalul anului, vor recupera doar 3%, încheind 2020 cu o scădere de 17% față de cifra de afaceri bugetată. Lucrurile s-au schimbat ulterior în bine. “Realitatea pe care am măsurat-o acum relevă o scădere de doar 10%. Vedem că managerii români au fost inițial extrem de pesimiști, iar redresarea companiilor lor în cifra de afaceri a fost mult mai viguroasă decât ce prevedeau ei la finalul trimestrului 2”, spune Andrei Cionca.
Mai multă relaxare
Studiul Confidex a măsurat pe o scară de la 0 la 10 o stare de îngrijorare-relaxare a managerilor, unde zero arată îngrijorare maximă, iar 10 o relaxare maximă. În trimestrul 4, aceasta s-a îmbunătățit la 4,9, față de 4,4 puncte la finalul trimestrului 3.
“Campioni în ceea ce privește starea de relaxare sunt managerii din comerț. Avem manageri din comerț din firme mijlocii cu stare de relaxare măsurată la 5,8 puncte din 10 și care au o dinamică pozitivă de 1,6 față de trimestrul anterior. Mai avem managerii companiilor de servicii cu cifră de afaceri peste 5 milioane de euro care au un indicator de relaxare de 6 puncte din 10 și o dinamică de 1,1 puncte față de trimestrul 3”, precizează Cionca.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Bogdan Belciu, Boston Consulting Group: Companiile pot avea succes și pe o piață în scădere. Orientarea către clienți, identificarea de noi canale de distribuție și mediul digital – esențiale pentru companiiPotrivit afirmațiilor sale, lucrurile arată mai bine și în ceea ce privește perspectivele de viitor macroeconomice. Avem cu 27% mai puțini manageri care consideră că PIB va scădea în următoarele trei luni, deși în continuare proporția covârșitoare este a celor care cred că PIB va scădea: 46% acum, față de 73% la finalul trimestrului 3.
Percepția managerilor asupra economiei pe ansamblu arată și ea o temperare a pesimismului, remarcă Andrei Cionca. Dacă, în trimestrul 2, din managerii intervievați 12% erau extrem de îngrijorați de impactul pe care îl va avea criza în economie, procentul a scăzut la 8% în T3 și la 6% în T4. 30% se declară chiar relaxați cu impactul crizei asupra întregii economii, cu 50% mai mulți decât în trimestrul anterior.
În general, iar dinamica se păstrează pe parcursul celor 3 studii de până acum, managerii tind să fie mai puțin îngrijorați pentru propria lor companie, îngrijorați în ceea ce privește sectorul în care activează, mai îngrijorați pentru economia europeană și foarte îngrijorați pentru economia românească.
Probleme cu băncile și cu capitalul de lucru
Veștile bune aduse de studiu în trimestrul 4 întârzie să apară și în ceea ce privește situația caputallui de lucru al companiilor și relația cu băncile.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Radu Tănase, Calif: Viitorul înseamnă servicii de livrare și takeaway. Sunt pro digitalizare, dar oamenii trebuie să iasă din case și să socializeze. Investițiile în amenajare – bani aruncați“Studiul relevă că relația cu băncile și accesul la creditare s-a înrăutățit. În dinamică, în trimestrul 4 față de trimestrul 3, avem o creștere a managerilor care susțin că situația capitalului lor de lucru s-a deteriorat. Un procent de 35% în trimestrul 4 se declară îngrijorați, în creștere masivă de circa 10 puncte procentuale față de T3”, spune Andrei Cionca.
Impetum Group a încercat să afle și de unde vine această înrăutățire a capitalului de lucru și a organizat un webinar cu respondenții, în care a invitat și reprezentanți ai băncilor.
“Concluzia a fost că sunt trei surse importante ale deteriorării situației capitalului de lucru. În primul rând avem pierderi operaționale înregistrate în aceste companii pe parcursul anului anterior, care erodează capitalul de lucru. Apoi avem o situație, în trimestrul 4, în care cifra de afaceri a crescut, a recuperat din scăderea anterioară. O creștere a activității necesită capital de lucru suplimentar și, cumva, erodează capitalul de lucru disponibil. În al treilea rând avem o activitate de creditare redusă pentru că multe companii românești, cu situație deteriorată la cifră de afaceri și profit au fost downgradate și nu s-au mai calificat la credite suplimentare sau prelungiri ale liniilor de credit acordate de bănci, apărând o nouă cauză pentru deteriorarea capitalului de lucru”, arată Cionca.
Situația se corelează și cu procentul de 14%, în creștere față de trimestrul 3, al managerilor care declară că relația cu băncile s-a înrăutățit, și cu procentul de 24%, tot în creștere, al celor care și-au văzut deteriorat accesul la creditare, mai spune CEO-ul Impetum Group. În opinia sa, “deși există o deteriorare a capitalului de lucru, suntem departe de o situație de criză a cash-ului în companiile românești. Ceea ce întărește aprecierile analiștilor că această criză nu este și nu va fi o criză financiară”.
Măsurile anunțate, de care nu se mai aude nimic, afectează încrederea în guvern
Managerii români intervievați în sondajul Confidex au o încredere redusă în instituțiile statului și în mass-media. Guvernul și Ministerul Economiei, de la care sunt așteptate măsuri pentru mediul de afaceri, se bucură de o încredere mai redusă chiar decât Comitetul pentru Situații de Urgență, care le-a creat multora dificultăți în activitate prin restricțiile impuse, sau decât Comisia Europeană, o entitate mai îndepărtată. Situația s-a menținut în trimestrul 4, fără nicio inversare de față de trimestrele anterioare.
Care ar putea fi cauzele? Andrei Cionca este de părere că problema este una de comunicare și de credibilitate a măsurilor. „Oamenii au înțeles ce face acest comitet, văd deciziile implementate în activitatea de zi cu zi. Vedem măsuri concrete aplicate și de Comisia Europeană, care credibilizează. În Guvern și în Ministerul Economiei sunt multe speranțe puse, multe proiecte și măsurile de relaxare fiscală sunt apreciate. Însă există și un nivel de așteptare, spre exemplu față de programul de susținere a companiilor mari, care, deși a fost anunțat, până acum întârzie. Mai e cazul și altor măsuri anunțate de guvernele anterioare, cum ar fi acel fond suveran de 300 milioane, care urma să investească în capitalul companiilor românești, de care nu se mai aude nimic”, spune CEO-ul Impetum Group, concluzionând că măsurile anunțate cu care apoi nu se mai face nimic sunt surse ale încrederii mai reduse a managerilor în aceste instituții.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Costin Ghiță, Domaine Vinarte: Statul și producătorii să-și unească forțele. România se adresează doar țărilor cu mulți români și apelează la nostalgie și patriotism. Producătorii nu stau umăr la umărInițiat la scurt timp după debutul pandemiei, CONFIDEX măsoară încrederea managerilor români în economia actuală și are scopul de a crea repere concrete pentru businessuri și de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realității.
Confidex Q4 2020 acoperă companii din top 7 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB și toate regiunile țării: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; HORECA; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs și manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.
Respondenții studiului sunt reprezentanții a 930 de companii, dintre care 750 companii cu cifră de afaceri peste 100.000 de euro, cu minimum 5 angajați, conform studiilor anterioare, și 180 de companii cu cifră de afaceri sub 100.000 euro, analizate în premieră. În scopul comparației statistice cu cele două studii anterioare, raportul cuprinde doar analiza celor 750 de firme care au peste 100.000 de euro cifră de afaceri.
Datele au fost culese în perioada 7-30 ianuarie 2021, iar companiile vizate au fost cele private active, cu minimum 5 angajați, stratificate pe 3 categorii de cifre de afaceri: 100.000 – 1 milion de euro, 1-5 milioane de euro și peste 5 milioane de euro.
Indicele Confidex e construit din agregarea a 29 de itemi și măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor și antreprenorilor români.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. CEO Omniasig: Când a început pandemia, nu știam cum s-o apucăm. Noi, românii, suntem popor de proprietari, dar dorința de asigurare a caselor se diluează. În Austria, asigurarea atinge 90%Impetum Group, realizatorul indexului, reunește CITR, liderul pieței de insolvență din România cu 20 de ani de experiență în management de criză, ROCA, prima soluție de private equity care urmărește consolidarea IMM-urilor românești cu viitor valid, dar care traversează un moment dificil și ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie.