Muștele de la La Plăcinte din Titulescu sunt de la Dumnezeu!

Restaurante de weekend   
Muștele de la La Plăcinte din Titulescu sunt de la Dumnezeu!

Sunt șapte restaurante La Plăcinte în București. Eu am fost la cinci dintre ele, și m-am lămurit pe deplin. Am ajuns la ei chiar de la început, când s-a deschis primul la Piața Romană, pe Dacia. Era bun acela, mai deosebit, făcut cu mai multă grijă pentru detalii. Apoi, odată cu deschiderea celorlalte, s-au industrializat, au devenit niște cantine. Pentru că au prețuri accesibile, mâncarea e rezonabil de bună, pentru ceea ce este. Nu că ar fi ceva rău în asta, să faci restaurante de trafic și de volum, dar ca să știți.

Așa și cu La Plăcinte din Titulescu, aproape de Piața Victoriei. Un restaurant la parterul unui bloc comunist, amenajare simplă, cu economie. Au și o terasă destul de încăpătoare afară. Și nu direct pe trotuar, ci cu noroc, pentru că blocul are pe unele porțiuni niște insule în față. Iar una e chiar în dreptul lor. Nu au aer condiționat înăuntru, sau nu i-au dat drumul la sfârșit de iulie, așa că statul acolo a fost un calvar. Afară, în soare, ar fi fost și mai și.

Urmărește-ne și pe Google News
ROST, la începutul drumului către un mare restaurant CITEȘTE ȘI ROST, la începutul drumului către un mare restaurant

Nu mai scriu despre mâncare, am tot vorbit despre asta la celelalte restaurante ale lor. Au același meniu, aceeași mâncare. Dacă te duci cu așteptări realiste, e cam ceea ce trebuie să fie într-un restaurant de trafic mare.

Serviciul a fost mai distinctiv la La Plăcinte de pe Titulescu. Personal suprasolicitat, mai ales pe timp de caniculă, cu greu ți-ai imagina că ar putea cineva să fie fresh și să-ți zâmbească așa cum scrie la carte. Am reținut o fază amuzantă cu chelnerul lor: o bătrânică nu avea altceva mai bun de făcut și s-a gândit să se plângă chelnerului de cele câteva muște care se hârjoneau între ele prin restaurant. Și chelnerul, cu o mină serioasă și cu degetul arătător îndreptat metafizic către în sus, îi spune: Doamnă, da, așa este, dar să știți că muștele sunt de la Dumnezeu! După o clipă de perplexitate, venerabila doamna a internalizat explicația, a acceptat-o și și-a continuat masă.

Da, La Plăcinte de pe Titulescu e o cantină urbană basarabeană, cu prețuri modice și cu mâncare pentru oamenii fără pretenții. Nu sunt multe restaurante mai bune în zonă, așa că nu faceți prea multe nazuri…

viewscnt
Afla mai multe despre
la plăcinte
restaurante bucuresti