S-a redeschis o parte din Lido, după ce zeci de ani a stat părăsit, și am așteptat să vină un libanez ca să facă asta. Mohammad Murad a preluat hotelul și a deschis deocamdată o braserie pe colțul cu Franklin. Cred că are în plan să deschidă și fostul restaurant, presupun că în curând, fiindcă libanezul nu stă mult pe gânduri.
Braseria se cheamă Lido’s Brasserie. Cei de acolo mi-au spus că Mohammad Murad a vrut să redea hotelului și braseriei ambianța interbelică. Ceea ce m-a bucurat foarte tare, pentru că m-ar fi iritat, fără îndoială, să găsesc și pe acolo vreun tavan industrial sau cine știe ce minimalisme deprimante.
Și asta se potrivește și cu aplecarea către luxul oriental pe care l-am observat în multe locuri cu care se mândrește Mohammad Murad, ca de pildă Hotelul Phoenicia din Băneasa, ori coloratul restaurant Mandaloun. M-au lăsat să fac poze și în Lido’s Brasserie și în holul central al hotelului, așa că asta mă scutește de o descriere pe care oricum nu aș fi putut să o fac.
Mulți vor strâmba din nas la excesul de obiecte aurite, de decoruri și de ornamente, însă mie îmi plac într-un astfel de loc cu istorie și cu semnificație, după cum am spus.
Lido’s Brasserie e destul de mare, cu salonul în formă de L, începe pe Magheru și se termină pe Franklin. Pereți de sticlă – și e foarte bine așa – ca să vezi bine marele bulevard și centrul centrului Bucureștiului.
Meniul m-a cam surprins la Lido’s Brasserie. Mi-a plăcut la început să văd că e scurt, și asta mi-a inspirat încredere. Însă apoi l-am găsit fără originalitate, inutil de conservator, și oricum fără vreo legătură aparență cu locul și cu amintirile lui. Eu am luat o supă de conopidă, destul de bună, nimic de spus, și un lup de mare cu sos și cu niște spanac dedesubt. Peștele a fost banal, sosul la fel, spanacul arăta bine, însă plutea în apă, de îți tăia toată pofta să-l mănânci.
Serviciul a fost bun, până am primit nota. Cu niște chelneri vânjoși, dezinvolți, cu chef de muncă, chiar cu spirit de observație. Fiindcă au observat repede că am văzut firimiturile pe masă de la cei care stătuseră înainte. Dar nu s-au pierdut cu firea, au analizat situația și au reacționat rapid. Aveau două opțiuni la îndemână: să ia fața de masă și să aducă alta, sau să dea firimiturile de pe masă pe jos, cu mâna. Au ales ultima soluție, așa că până la urmă am stat la o masă fără firimituri mari pe ea.
Și a venit, ineluctabil, și momentul notei de plată. Care notă era aproape de trei ori mai mare față de cât știam eu că am mâncat. Le-am cerut meniul să văd pe ce îmi iau banii, și am văzut că mi-au marcat peștele de patru ori, în loc de o singură porție.
Mă urmăreau de la distanță, s-au prins și ei că m-am prins, așa că au luat inițiativă și mi-au spus că și-au dat seama că greșiseră nota. Au venit cu alta, și am rams cu banii cărora tocmai mă pregăteam să le spun adio pe card, adică acolo unde le era locul. Nu a fost foarte scump, dar nici ieftin. Peștele vreo 50 de lei, rezonabil, iar supa vreo 35. Clienți aveau, o lume destul de pestriță, așa cum vezi în toate hotelurile mari din centru, de altfel.
Presupun că Lido’s Brasserie va deveni repede un punct de atracție al marelui bulevard Magheru, mai ales că nu e mai nimic acolo unde să vrei să te oprești pentru o mâncare fină sau un decor elegant. Dar să vedem ce va fi mai departe cu Lido’s Brasserie, și mai ales după ce vor deshide și restaurantul... (GB – februarie 2019).
