Blid, sau Blid – locantă românească, pe numele lui întreg, e un mic restaurant nou-nouț al Bucureștiului. Are legătură, dar nu știu precis care, cu Cosmin Dragomir. Cosmin e un jurnalist care scrie foarte mult despre mâncare și care face o treabă excelentă cu proiectul său GastroArt, prin care documentează istoria gastronomiei și ospitalității românești. Practic, e o extensie logică a proiectului, o exemplificare multisenzorială a prețioasei lui arhive documentare.
Blid – locantă românească nu putea să fie decât într-o casă veche din Bucureștiul vechi, cu o curte mică, verdeață, stradă cu copaci bătrâni și copii care bat mingea printre mașini, căței de curte care te latra prin porțile deschise. Aici am descris o bucățică din Mătăsari, dar putea să fie în multe alte locuri din marele oraș.
Casa lor e mică, are două camere amenajate minimalist, foarte auster, bine încadrată în concept. Fiindcă Blid nu e despre mâncarea românească boierească, ci despre cea populară, de la tradițională țărăneasca până la urbană. În curtea din spate au niște mese, și au pus câteva înalte și pe aleea de intrare.
Cât privește mâncarea, “Blid este o locanta care vă propune să descoperiți mâncăruri românești pe cale de dispariție, gătite tradițional sau modern”. Rețete și tehnici de preparare recuperate și documentate de Cosmin Dragomir.
Meniul e scurt și relativ simplu, de bistrou. Noi am primit o ciorbă tătăreasca de nuntă, foarte bună, cu vită și mentă, printre altele. Apoi legume umplute cu carne tocată de vită și oaie, un fel de dovlecei umpluți, buni și aceștia. Pâine gustoasă. Ostropelul de pui cu mămăligă rece nu știu de ce e în meniul Blid, pentru că nu e nici pe cale de dispariție, din câte știu eu, și nici vreo delicatesă cu resurse nebănuite și încă nedescoperite. Cârnații cu multe condimente nu au fost pe gustul meu, însă Ludmilei i-au plăcut. Mie nu-mi plac cârnații subțiri uscați și afumați, din care nu simți deloc gustul de carne și grăsime, ci doar de cimbru și de alte ierburi. Nu i-am considerat niciodată o mâncare propriu-zisă, ci doar ceva de ronțăit, ca să nu bei vin sau bere pe stomagul gol (sic!). Nu se compară cu cârnații moldovenești proaspeți, groși, umpluți cu carne adevărată și grăsime, nu cu pastă de carne.
Mi-a plăcut de ospătari, chiar dacă nu știu ei din prima de ce se duce cineva la Blid. Serviciul a fost extrem de rapid, în câteva minute am avut toată mâncarea pe masă. Și nu ne-au dat supa clocotită, mai ales! Muzică liniștită. Nu mai țin minte ce a fost, însă mi s-a părut neobișnuită în context.
Prețuri normale, chiar mici dacă le măsori cu alte restaurante cu mâncare similară, însă mai puțin bună decât cea de la ei. Clienți erau destui.
Blid – locantă românească e, așadar, un bistrou etnic tematic așa cum ar trebui să fie foarte multe în București. Mâncare cinstită, muncită în bucătărie, oameni calmi și plăcuți, ambianță civilizată. Are toate ingredientele de bază ale stilului neo-boem, și mă aștept să-și formeze repede o astfel de clientelă upper-intermediate, pre-hipster, tânără, emancipată, intelectuală.
