Pandemia va diminua veniturile marilor cluburi de fotbal europene cu două miliarde de euro

Pandemia va diminua veniturile marilor cluburi de fotbal europene cu două miliarde de euro
scris 26 ian 2021

Principalele cluburi de fotbal din Europa s-ar putea confrunta cu o diminuarea a veniturilor cu aproximativ două miliarde de euro până la finalul sezonului 2020-2021 din cauza pandemiei de COVID-19, arată un raport al firmei de consultanță Deloitte, transmite Reuters.

Documentul publicat marți precizează că această cifră include veniturile pierdute în sezonul 2019-2020, când primele 20 de cluburi de fotbal europene au realizat venituri combinate de 8,2 miliarde de euro, în scădere cu 12% comparativ cu sezonul anterior, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Dezastrele naturale din 2020 au generat pierderi de 268 de miliarde de dolari în întreaga lume CITEȘTE ȘI Dezastrele naturale din 2020 au generat pierderi de 268 de miliarde de dolari în întreaga lume

Reducerea cu 1,1 miliarde de euro a veniturilor a fost cauzată, în principal, de amânarea veniturilor din drepturile de televizare pentru anul financiar care se încheie în 2021, în condițiile în care toate marile campionate au fost practic paralizate în luna martie a anului trecut din cauza pandemiei.

În condițiile în care majoritatea partidelor de fotbal se joacă fără spectatori începând din luna iunie, încasările din vânzările de bilete la meciurile marilor cluburi de fotbal din Europa este posibil să rămână apropiate de zero până la finele sezonului 2020-2021.

"Veniturile din zilele de meci sunt cruciale pentru modelul de business al cluburilor și ajută la stimularea altor venituri", spune Dan Jones, partener la Deloitte. "Mărimea finală a impactului financiar al pandemiei asupra fotbalului va depinde, în mare măsură, de timpul și amploarea revenirii fanilor", adaugă Dan Jones.

Clasamentul veniturilor marilor cluburi de fotbal europene în sezonul 2019-2020, elaborat de Deloitte, nu prezintă modificări substanțiale comparativ au anii anterior, în condițiile în care pe primul loc este Barcelona cu venituri anuale de 715,1 milioane de euro. Cu toate acestea, clubul catalan a suferit a doua cea mai mare scădere a veniturilor din cluburile de top, în condițiile în care în sezonul 2018-2019 a avut un an record, fiind primul club care a depășit pragul de 800 milioane de euro venituri într-un an.

Real Madrid a înregistrat în sezonul 2019-2020 o creștere de 8% a veniturilor comerciale, până la 714,9 milioane de euro, ceea ce îl plasează pe locul al doilea în top, urmat de Bayern München cu venituri de 634,1 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
pandemie
fotbal