Atacantul Lionel Messi l-a depășit pe rivalul său Cristiano Ronaldo în clasamentul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume, în sezonul 2017/2018, conform unei ierarhii întocmite de France Football, citată de AFP.
Argentianul de la FC Barcelona are în acest sezon venituri totale de 126 milioane de euro, în timp ce portughezul de la Real Madrid primește "numai" 94 milioane de euro, scrie News.ro
Sezonul trecut, "CR7" a încasat 87,5 milioane de euro, față de 76,5 milioane de euro, cât a primit Messi.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Anul acesta, cei doi sunt urmați de brazilianul Neymar de la PSG, cu 81,5 milioane de euro.
Clasamentul veniturilor primilor cinci fotbaliști (salarii brute, prime, venituri publicitare, în sezonul 2017/2018) este următorul:
1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona) - 126 millioane;
2. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid) - 94;
3. Neymar (Bazilia/PSG) - 81,5;
4. Gareth Bale (Țara Galilor/Real Madrid) - 44;
5. Gerard Pique (Spania/FC Barcelona) - 29.
Clasamentul veniturilor primilor cinci antrenori (salarii brute, prime, venituri publicitare, în sezonul 1017/2018) este următorul:
1. Jose Mourinho (Portugalia/Manchester United) - 26 milioane de euro;
2. Marcello Lippi (Italia/selecționerul Chinei) - 23;
3. Diego Simeone (Argentina/Atletico Madrid) - 22;
4. Zinedine Zidane (Franța/Real Madrid) - 21;
5. Pep Guardiola (Spania/Manchester City) - 20.