Ion Țiriac nu mai face patinoar la Brașov, susține primarul

Ion Țiriac nu mai face patinoar la Brașov, susține primarul
scris 2 apr 2024

Omul de afaceri Ion Țiriac nu mai dorește să realizeze la Brașov proiectul patinoarului pe care ar fi vrut să-l dea în administrare municipalității, transmite primarul Brașovului, Allen Coliban.

Edilul a afirmat că a primit o scrisoare de la fostul tenisman în care acesta și-a exprimat "dezamăgirea" față de "cei care "conduc municipiul Brașov", respectiv față de refuzul Consiliului Local de a "primi cu titlu gratuit o bază sportivă ce urma să deservească toți brașovenii", și în care omul de afaceri precizează că "disponibilitatea sa de a realiza parteneriatul cu municipiul Brașov încetează", arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Wizz Air lansează o nouă cursă din România CITEȘTE ȘI FOTO Wizz Air lansează o nouă cursă din România

Un memorandum de colaborare cu Fundația Ion Țiriac, în vederea realizării unui patinoar dedicat în special antrenamentelor copiilor și juniorilor, a fost adoptat de Consiliul Local Brașov în 29 decembrie.

Conform explicațiilor date la momentul respectiv de primarul USR Allen Coliban, fundația urma să cumpere un teren, pe care să realizeze investiția pe cheltuiala sa, iar apoi patinoarul urma să fie dat în administrare municipalității brașovene.

Totodată, edilul promitea că detaliile colaborării cu Fundația Ion Țiriac vor fi prezentate Consiliului Local Brașov la sfârșitul lunii ianuarie. Cu toate acestea, un proiect de Hotărâre de CL a ajuns pe masa consilierilor brașoveni abia săptămâna trecută, în 29 martie, și, după dezbateri îndelungate, nu a fost votat din cauza opoziției consilierilor PNL și PSD.

VIDEO Cea mai mare sală polivalentă din România prinde contur CITEȘTE ȘI VIDEO Cea mai mare sală polivalentă din România prinde contur

Recent, Ion Țiriac a anunțat că este gata să construiască un complex sportiv grandios în Otopeni, care se va numi ”Țiriac City”.

Fostul sportiv plănuiește să facă o sală de sport, un teren de tenis cu peste 10.000 de locuri în tribune, un bazin olimpic și o sală de gimnastică. Țiriac a transmis că totul îl va costa peste 100 de milioane de euro, dar nu vrea niciun ajutor financiar din partea statului, ci doar consolidarea infrastructurii rutiere dimprejurul complexului.

Profit.ro a anunțat anterior că Țiriac pregătește actele necesare construcției unui complex de natație cu bazin olimpic cu o capacitate de 790 locuri ce va fi amplasat chiar lângă patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, inaugurat în 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
ionțiriac
allen coliban
patinoar