Pe strada Huesca, din Castellon de la Plana, la magazinul oficial al clubului de fotbal din localitate, un puști de 17 ani privește intens tricoul cu numărul 29 și numele Florin, inscripționat deasupra celor două cifre. Puștiul oftează, privind eticheta cu prețul: 49 de euro. Nu și-l permite, chiar dacă este anunțat că ar putea beneficia de o reducere de 10%, deci ar putea plăti doar 45 de euro. Descumpănit, puștiul își mută mai întâi privirea, iar apoi se întoarce cu totul și o ia din loc, spre ieșire. Zâmbește amar, dar în ochi are un licăr aparte, o lumină care arde intens. Puștiul se numește Florin. Florin Andone. Tricoul alb-negru, în dungi, pe care și-l dorea era primul său tricou de fotbalist profesionist. Povestea sa e povestea multor fotbaliști plecați de jos, care au înfrânt toate obstacolele pentru a-și îndeplini visul, dar în același timp e doar a lui. O poveste pe care încă o scrie și care devine tot mai palpitantă cu fiecare nou capitol.
Era primăvara lui 2011, iar puștiul tocmai făcuse pasul de la echipa de juniori la cea de seniori a clubului din Segunda B - echivalentul ligii a treia. Cu toate acestea, nu avea un contract, fiind junior, iar singurii bani pe care îi avea erau cei trimiși de mama sa, săptămânal, din puținul ei câștigat ca femeie în casă în familiile spaniole mai avute. ”E ok, oricum eu nu ies în oraș. Cunosc doar drumul de la internat la stadion și înapoi”, se îmbărbăta puștiul.
Cu toate acestea, familia sa a trecut atunci printr-un moment de cumpănă. O ducea atât de greu cu banii, încât o întoarcere în România a fost amânată doar în speranța că Florin va reuși în carieră pe tărâm iberic, unde ar avea șanse care în țara natală nu i s-ar oferi. ”Nu o să-mi pierd capul. Nu o să uit de unde am plecat. Știu că fotbalul e singura șansă de a-mi ajuta familia și de a îi oferi un viitor”, promitea adolescentul de atunci.
Presa locală și regională remarca la acea vreme că juniorul român arde etapele cu o lejeritate uimitoare și deja îi făcea marcaj strâns, la fel ca selecționerii reprezentativelor de tineret ai Spaniei și ai României.
”Grea hotărâre. A sosit momentul în care Florin se vede pus în dificila situație de a trebui să aleagă ce țară vrea să 'apere': cea în care s-a născut și în care a trăit până la 12 ani sau cea care l-a adoptat în urmă cu cinci ani și în care a devenit un bărbat ... și un nume în lumea fotbalului”, scria El Periodico de Mediterraneo încă din iarna acelui an, când puștiul fusese adus la juniorii lui Castellon, unde marcase deja 13 goluri în primele 14 meciuri jucate. ”Nu e nicio alegere”, a răspuns Andone, ferm, articolului. ”I-am spus și antrenorului: eu vreau să joc pentru România”. Tânărul maturizat prematur a știut dintotdeauna ce vrea și nu s-a ferit de cuvinte.
Deși complet ”spaniolizat” și integrat în țara de adopție, Florin a ales cu inima. S-a decis pentru ”tricolori”. În acea primăvară a primit convocarea la naționala U18 pregătită de Ovidiu Stângă, care primise un ”pont” din Castellon, de la un alt fost jucător al Craiovei: Gică Craioveanu. De atunci n-a existat un moment de recul în cariera tânărului și ambițiosului atacant român. A urcat constant, crescând într-un an cât alții în trei.
”Nimic nu e impostură la acest copil între bărbați”
Unul dintre primii care i-au intuit potențialul a fost jurnalistul spaniol Enrique Ballester. "Un atacant cu sânge fierbinte. Intuitiv, curajos și pasional. Un golgheter flămând și feroce. În schimb, în conversații, vocea sa sună cald, un amestec de speranță, așteptare și serenitate. Nimic nu pare impostură în discursul lui Florin... Un copil între bărbați, care la 16 ani juca la Vinaros contra fotbaliști de 30 de ani", scria acesta pe blogul său personal în 2011.
Un copil care s-a născut în Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani, loc în care a văzut lumina lumii Raluca Iurașcu, mama lui Mihai Eminescu, și în care doar dintr-un capriciu al istoriei nu s-a născut și marele poet național. Tot aici, cu mult înainte, în aprilie 1457, "Ștefan cel Mare, la cotitura Siretului, la Joldești, a zdrobit oastea lui Petru Aron", moment ce a coincis cu începutul unei domnii de 47 de ani.
Puștiul Andone a avut o copilărie fericită. Își amintește că abia mergea în picioare când tatăl său Mihai îi ducea pe el și pe fratele său Ovidiu să bată mingea pe maidan. ”Taică-meu a fost foarte pasionat de fotbal, de sport în general. Mereu ne încuraja să facem mișcare, să alergăm, ne ducea la fotbal...”, își amintea Florin, acum cinci ani, începuturile ”carierei”, într-un interviu pentru Adevărul Spania. La zece ani a ajuns la CSS Botoșani, unde era deja fratele său, mai mare cu trei ani, despre care spune și azi că era mai talentat.
”Mi-a fost greu. Râdea lumea de mine, că eram mai de la țară, că vorbeam mai haios, cu accent, așa... Ovidiu s-a acomodat mai bine, el știa că va rămâne și că trebuie să-și facă prieteni”. Florin s-a întors acasă, la Vorona, la școală. Îndârjit, a continuat fotbalul, căci chiar în acel an s-a făcut o echipă de copii, strânși din toate satele de prin jur. ”Nu era cine știe ce, nu jucam în campionat, ci doar în cupe, turnee, dar a fost frumos. Eram copii de toate vârstele, eu eram cel mai mititel. Mergeam de două ori pe săptămână, dar tot era ceva”, spunea Andone. La scurt timp, însă, copilăria sa s-a frânt, tatăl său murind într-un accident de mașină. Fotbalul a devenit dintr-o dată frivol. Florin îl idolatriza pe Mihai și nu mai putea să vadă o minge fără să se gândească instant la tatăl său.
La 12 ani, Florin, împreună cu Ovidiu și cu mama lor, Adriana, au luat drumul străinătății. Adriana și-a refăcut viața alături de un român plecat la muncă în Spania. Viața în Joldești nu mai avea oricum sens pentru familia Andone, așa că aceasta a ajuns în Vinaros, la peste 3000 de kilometri de casă.
Trei ani i-au trebuit puștiului Florin să se reîmprietenească cu mingea. Rana pierderii tatălui nu s-a cicatrizat niciodată, dar Florin a învățat să trăiască cu ea. Puștiul a ajuns, la 15 ani, la Vinaros, echipa locală. Ovidiu iar i-o luase înainte. Era deja acolo. ”El jucase mai mult timp și în țară și era și mai talentat ca mine, fusese și în turnee internaționale, prin Danemarca, cu CSS Botoșani. Ovidiu avea 18 ani, eu 15. El juca deja la tineret, la Vinaros. I-a spus într-o zi antrenorului că are un frate, i-a cerut voie să vin, să mă vadă, să mă antrenez cu ei. 'Nu trebuie să-l băgați la joc, dar lăsați-l măcar să se antreneze cu noi', i-a spus. Am venit, m-am antrenat cu ei, iar după două săptămâni m-au legitimat. Mi-au zis că le place de mine, că au nevoie de jucători și m-au luat”, rememorează Florin.
”Mi-a promis un hat-trick dacă-l las să mănânce cartofi prăjiți. L-a dat!”
A început de la juniori. La 15 ani juca împotriva celor de 18-19 ani, din generația fratelui său. ”Am jucat 19 meciuri și am dat 18 goluri. Am fost golgheterul ligii. În ultimele 11 partide am fost chemat la echipa mare, unde am jucat șapte ca titular și trei ca rezervă. Cei de acolo aveau un punct în 25 de meciuri. În ultimele cinci, am marcat de trei ori, și am făcut 11 puncte”, povestește atacantul. A avut noroc. Un impresar spaniol, aflat la început de drum, l-a remarcat. L-a luat sub aripa sa și l-a plimbat pe la marile cluburi din Comunitatea Valenciană, pentru a încerca să-i găsească o echipă mai bună. Villarreal l-a refuzat de două ori, înainte să ajungă la Castellon. ”Submarinul galben” avea să regrete decizia de fiecare dată când Andone înscria împotriva sa, ca o mică răzbunare. Și a făcut-o destul de des: ”Chiar și când pierdeam îi înțepam. Mi-amintesc un meci, am pierdut 3-2, dar am marcat ambele noastre goluri”. Florin era băiat bun, cald, de pus pe rană, dar putea fi și necruțător.
Unul din foștii săi colegi de la juniorii Castellonului, Alex Felip, căpitanul echipei, i-a făcut, când l-a cunoscut, portretul-robot. "Caracterul său deschis l-a ajutat să se integreze rapid. În plus, e ceea ce avea nevoie această echipă: un golgheter. În față este foarte muncitor, nu am văzut în toată liga un asemenea nivel de intensitate. Joacă cu atâta ambiție, încât adesea e nevoie să fie potolit", spunea mijlocașul, ajuns, între timp, la Elche.
De altfel, înverșunarea era calitatea pe care o remarcau toți cei care îl cunoșteau pentru prima dată.
”În afara terenului este un băiat care te captivează prin simplitatea, modestia și bunătatea sa, deseori confundată cu naivitatea, dar dacă ești fundaș, nu te gândi că vei întâlni un tip amabil, pentru că te va distruge în teren.
Florin Andone este un muncitor și un luptător neobosit, un băiat care a trebuit să se maturizeze prematur și care, în ciuda acestor lucruri, a știut să se impună cu o maturitate improprie vârstei sale capriciilor unei vieți de multe ori nedreaptă cu el.
Direct, nerăbdător, afectuos și apropiat, așa l-am cunoscut pe Florin Andone”, avea să povestească, peste ani, David Serrano, primul antrenor al lui Florin la juniorii lui Castellon.
”Mă voiau de atunci Valencia, Villareal și Castellon. Eu eram fan Villareal. Nici nu voiam să aud de celelalte. Nu a fost să fie, însă. Nu m-au oprit în lot. Am fost decepționat. Castellonul a intrat pe fir... Am ajuns aici. Ei îl sunau constant pe agentul meu, rugându-l să nu semnez cu Villareal și să vin la ei”, spunea Florin. A ajuns la Castellon, a dat 13 goluri în 13 meciuri și a fost rapid trecut în lotul echipei mari. Nu a apucat să joace decât patru partide, niciuna ca titular, că Villarreal a încercat să-și repare greșeala și l-a transferat pe cel care deja era titular în selecționata U18 a Comunității Valenciene și care era spionat din tribune de însuși selecționerul U21 al Spaniei, Luis Milla.
”Într-o zi de primăvară, Ramon Giner m-a sunat și mi-a zis să vin să-l văd pe Florin, un băiat român, atacant, care juca la Vinaros, în liga regională. Prima dată când l-am văzut în teren a fost la Almazora. A jucat doar 15 minute, suficiente însă pentru a-i vedea defectele, la doar 16 ani, dar și pentru a-i vedea potențialul. În ciuda vârstei, s-a arătat foarte curajos, puternic, solidar în efort și, mai ales, cu un caracter de învingător nepotrivit vârstei sale.
Când a terminat sezonul cu Vinaros, mai multe echipe au început să se intereseze de el. Și fără prea multă pierdere de vreme, a dat probe la Villarreal, dar aici deja îi aveau pe Juan Esnaider (fiul) și pe Gerard Moreno (jucător la Espanyol, acum) ca atacanți, deci Florin nu avea cum să prindă prea multe minute. Așadar, după niște probe de joc, a rămas la CD Castellon, în Divizia de Onoare, și, din punctul meu de vedere, a fost cea mai bună alegere a carierei sale. Și o spun pentru că a avut șansa să dea peste un antrenor excelent, Ximo Badenes, care a înțeles rapid calitățile sale și a scos maximum din ele”, a mai povestit, într-un articol recent publicat pe site-ul Castellon Base, fostul antrenor de la juniorii lui Castellon, David Serrano.
Tot Serrano rememorează o anecdotă din adolescența lui Andone, pe care îl mai lua de la internat și îl caza la el acasă, în week-end-uri:
„Eram bucuros că pot să-l țin la mine. Așa puteam vorbi despre meciurile următoare, iar conversațiile noastre erau foarte plăcute. Florin arăta o maturitate neobișnuită. Într-un weekend din acestea, după un antrenament foarte solicitant, Florin m-a întrebat:
- Așa-i că nu ai mâncat niciodată un bocadillo (sendviș tradițional spaniol, în baghetă - n.r.) cu cartofi prăjiți?
- Cu cartofi prăjiți? Florin, nu am mâncat niciodată, dar tu cu atât mai puțin vei mânca, pentru că mâine avem meci.
- David, mi-e poftă de cartofi prăjiți, îi pregătesc eu, stai liniștit. Iar mâine, îți promit că voi marca un hat-trick.
Mai bine nu vă povestesc cum a rămas bucătăria după aceea. Dar vă pot povesti cum s-a terminat meciul de a doua zi, cu Hercules Alicante, al cărui rezultat nu mi-l amintesc cu exactitate, dar știu sigur că Florin a marcat un hat-trick”.
Echipa care a reușit să-l piardă a treia oară. Gratis!
Villarreal a primit o a treia șansă, dar a reușit s-o irosească și pe aceasta. Timp de un sezon, nu i-a oferit nicio oportunitate tânărului atacant român, iar la finalul sezonului 2012/2013 l-a împrumutat la Atletico Baleare, în liga a treia. Aici, puștiul, ținut în frâu inexplicabil timp de un an, a explodat din nou. Și mai nărăvaș ca înainte de sincopa Villarreal. A marcat 12 goluri pentru formația din Baleare și a fost remarcat de cei de la Cordoba B, colega de serie a insularilor.
În 2014, Cordoba reușește să-l ia, gratis, de la Villarreal, care pare condusă de amatori. Tânărul atacant, ajuns deja la 21 de ani, este adus pentru echipa a doua a Cordobei, dar apucă să joace doar opt meciuri în liga a treia, marcând de două ori. Miroslav Djukic, antrenorul echipei mari a Cordobei la acea vreme, care obișnuia să meargă neanunțat la meciurile și antrenamentele echipei de tineret, îl remarcă. Vede în el dârzenia și ambiția balcanică pe care și el le-a avut. Vede, probabil, și impetuozitatea brută a atacanților mari pe care i-a înfruntat în lunga sa carieră de fundaș la Deportivo și Valencia. A doua zi ordonă promovarea puștiului la echipa mare.
Florin, care în câteva zile face saltul de la liga a treia la Primera Division, nu lasă să-i scape oportunitatea. E debutat de Djukic într-un meci de cupă, din decembrie 2014, în deplasare, cu Granada. Andone, acum cu numărul 28 pe tricou, intră în locul celebrului Xisco Jimenez, un monument la Cordoba. În jumătatea de oră avută la dispoziție i-a hărțuit fără încetare pe fundașii adverși. Lui Djukic îi place ce vede, așa că la returul de la Cordoba îl trimite titular în teren, iar Andone marchează după doar cinci minute. Ceața de pe teren e însă atât de deasă, încât nimeni nu a zărit golul, dar unii spun că a fost marcat cu capul, după o centrare de pe dreapta. Prima sa reușită la Cordoba a fost una pe care probabil nici el nu a văzut-o.
Primul din istoria Cordobei cu gol în primele 3 meciuri ca titular
A urmat debutul în Primera Division. Tot cu Granada. Așa i-a fost scris. Florin a marcat iar, în victoria cu 2-0 în fața rivalilor din Andaluzia. Un gol banal, din patru metri, românul punând doar latul la pasa perfectă a lui Cartabia. A venit apoi golul cu Eibar, în secunda 9,8, cel mai rapid al sezonului, cel mai rapid din istoria Cordobei, și al patrulea cel mai rapid din istoria campionatului spaniol. Florin Andone devine primul fotbalist din întreaga existență a Cordobei care marchează în fiecare dintre primele trei meciuri jucate ca titular. Nu e de mirare că devine rapid idolul tribunelor echipei alb-verzi și un punct fix în echipa din fosta capitală andaluză. Deși a retrogradat la finalul acelui sezon, Andone a strâns șase goluri (cinci în campionat și unul în cupă), Iker Casillas ratând de puțin ocazia să fie și el printre cei învinși de român, cu un lob elegant, care a căzut pe transversala porții lui Real Madrid.
Tot atunci, după un meci execrabil al întregii echipe în fața Granadei, pierdut cu 0-2, românul punctează decisiv în relația cu fanii. ”Ne-am făcut iar de râs, un meci foarte foarte prost. Nici măcar nu am șutat la poartă. Este o situație foarte complicată. Să se termine odată campionatul ăsta, pentru că deja suntem demni de milă! Sunt supărat pentru că sunt groaznic, nu sunt în stare nici măcar să dau o pasă. Iar restul echipei, la fel. Sunt sătul până peste cap de toate. Cred că deja aici ne gândim toți la sezonul viitor și nu am ieșit pe teren hotărâți să salvăm onoarea acestor trei partide rămase. Dacă suntem slabi, suntem slabi, dar măcar să ieșim naibii cu atitudine pe teren și să încercăm să nu ne facem iar de râs!”, a surprins Florin în fața microfoanelor. O atitudine dârză cu care nici măcar spaniolii nu erau obișnuiți. Fanii i-au căzut definitiv la picioare. Era atacantul neînfricat, care băga fără ezitare capul în gheata adversarului, care alerga fără odihnă 90 de minute și care transpira sânge în tricoul alb-verde. În plus, avea ”cojones”, cum le place spaniolilor să-i alinte pe cei care nu au teamă și care spun mereu ce gândesc, fără ocolișuri.
În vara anului 2015, ofertele au început să curgă gârlă pentru tânărul atacant de 22 de ani al andaluzilor, care avea în continuare un contract de liga a treia, de 3.000 de euro pe lună, dar o clauză de reziliere disproporționată: 6 milioane de euro. Cordoba a înțeles că a avut norocul prostului, aducând gratis un jucător care s-a transformat într-un an și doar jumătate de sezon în Primera în perla coroanei. Și nu avea de gând să-l cedeze ușor. Ofertele de 2 milioane de euro de la Malaga și 2,5 milioane de euro de la Aston Villa sunt respinse fără preget. Între timp, Andone bifase și prima sa selecție la naționala României, într-un meci cu Insulele Feroe, în care n-a fost însă folosit niciun minut. Tot de atunci, pe antebrațul drept îi răsare un tatuaj cu numele Mihai, numele tatălui care nu apucase să vadă cât de departe a ajuns, dar pe care de-acum îl va purta mereu cu el, partener în lupte, la victorii și înfrângeri, în depășirea altor și altor limite.
Cel mai de preț produs fotbalistic al Cordobei
Având în plan atacarea promovării și revenirea în La Liga, Cordoba îl convinge pe Florin să rămână, prelungindu-i contractul, oferindu-i tricoul cu numărul 10 și mărindu-i salariul la 350.000 de euro, cu amendamentul că acesta se va dubla automat la revenirea în Primera Division. În patru ani, puștiul care nu avea 45 de euro pentru a-și cumpăra propriul tricou de joc, a devenit cel mai bine plătit jucător al Cordobei, la egalitate cu superstarul Xisco. Clauza de reziliere a crescut și ea, de la 6 la 10 milioane de euro. Care va deveni 20 de milioane, în cazul promovării. ”Florin e cel mai important fotbalist al nostru”, rostesc, într-o voce, președintele, directorul sportiv și antrenorul andaluzilor, la conferința de presă la care se face anunțul. Asta dacă se mai îndoia cineva.
Românul le-a răsplătit șefilor încrederea, devenind principalul marcator al echipei. Golurile au început să curgă pe bandă rulantă, aproape meci de meci. Între timp, au continuat convocările la echipa națională, unde reușește să debuteze, dar doar ca rezervă. Vine și primul gol, într-un amical de gală, cu Italia, 2-2. Apoi, primul meci ca titular sub ”tricolor”, un 0-0 cu Spania, adevărata sa patrie, cea care i-a dat totul. Florin știe că toată țara sa adoptivă e cu ochii pe el și își dorește cu ardoare golul. Nu-l reușește, dar schimbă câteva cuvinte amicale cu Iker Casillas, căruia îi amintește cum a scăpat basma curată cu un an în urmă. Râd amândoi, ca doi vechi prieteni. Florin nu uită că San Iker a fost unul din idolii săi, fiind îndrăgostit dintotdeauna iremediabil de Real Madrid. Și de Rapid. ”De când eram mic, pentru că eram rapid - una din calitățile mele -, am ținut cu Rapid. Daniel Niculae era idolul meu”, spune cel care a devenit la rândul său idol pentru fanii alb-verzilor. Și care încep să i se adreseze, cel puțin în mediul online, cu Don Florin Andone. Vocabula ”Don” e o expresie protocolară spaniolă care arată respectul, curtoazia sau distincția socială. Nu e un titlu de noblețe, ci un tratament preferențial afectuos. Don Juan sau Don Quijote. În fotbal, puțini și-au câștigat acest drept. La Barcelona, de pildă, doar Iniesta s-a dovedit demn de apelativul ”Don”. Don Andres. O onoare cu atât mai mare pentru Florin, cu cât, în mod tradițional, ”Don” sau ”Doña” sunt rezervate exclusiv persoanelor ”care aparțin lumii hispanice”. De la fani s-a ”molipsit” și presa. ”Florin Andone este, astăzi, unul dintre atacanții principali, ca să nu zicem cel mai în formă, din a doua divizie. Puterea sa, verticalitatea, instinctul de a lovi, capacitatea de pătrundere și, peste toate, felul cum se definește, îl transformă într-un jucător diferit și determinant.
Românul e unul dintre acei fotbaliști care de-a lungul anilor a trecut neobservat de cluburile profesioniste, înotând în apele dificile din a treia ligă, unde în fiecare duminică trebuie să te iei la trântă pentru o viață mai bună. Până când a semnat cu Cordoba, care inițial l-a trimis la a doua echipă.
Caracterul său de învingător se vede instantaneu, de când iese la încălzire. Este genul de jucător care e capabil să fabrice o super fază și apoi să și marcheze. Lui Florin îi dai o pasă proastă și el e capabil să o transforme într-o ocazie periculoasă. O minge simplă pentru un fundaș se transformă în ceva complicat, dacă Andone e prin preajmă.
Ce manieră de a alerga, de a trage de el, de a se sacrifica pentru el și pentru grup! Concentrat, intens, generos în efort, Andone va fi numărul 1 la Cordoba, sau la un mare club care într-o zi, brusc, îl va cumpăra. Don Florin Andone este visul alb-verde, visul emigranților și, peste toate, orice iluzie umană pentru descoperirea talentelor și abilităților pe care lumea să le recunoască și să le premieze”, scria, într-un articol-studiu de caz, cotidianul El Dia de Cordoba.
Primul hat-trick, primele certuri, primele conflicte
Pe 3 aprilie, Don Florin marchează primul său hattrick, într-un 4-4 în deplasare, cu Gimnastic Tarragona. La finalul meciului, se enervează, făcându-și cu ou și cu oțet coechipierii. Dacă și când marchez o ”triplă” nu reușești să câștigi, atunci ai o problemă, ca echipă. Românul ieșise din teren când echipa sa era în avantaj, dar fusese egalată cu trei minute înainte de final. ”Am rămas cu față de prost, nu mi-a venit să cred. Nu e normal ce ni s-a întâmplat astăzi. Să înscrii patru goluri și să nu câștigi, să iei doar un punct, știind ce dificil e să iei puncte în deplasare.
Înainte nu primeam goluri și plecam de la început cu un punct câștigat. Obișnuiam să ne impunem cu 1-0, 2-1, dar luam punctele. Acum încasăm prea ușor goluri. Punem în pericol promovarea”, a tunat Andone.
De altfel, românul a devenit, în ciuda vârstei, și un lider al vestiarului și nu a ezitat chiar să se contreze dur cu ceilalți colegi, atunci când considera că dreptatea e de partea sa. În ultimul sezon, a avut conflicte cu Stankevicius, Rafa Galvez, Pedro Rios, Hector Rodas și chiar căpitanul Deivid. Nici antrenorul n-a scăpat. Cu fiecare în parte s-a împăcat apoi, fără a păstra ranchiună. Oltra chiar a tratat părintește cearta cu starul său: ”Florin îmi e ca un fiu. Când o să fie antrenor o să înțeleagă și punctul meu de vedere”. Desele conflicte nu i-au știrbit respectul și aprecierea colegilor, ba poate chiar din contră.
Fiecare conflict și punct de vedere susținut dârz, public, îl apropiau pe român și mai tare de fani, însă. La finalul acelei partide, suporterii i-au dat dreptate și au luat cu asalt rețelele de socializare, sfătuindu-l cu inima îndoită să plece de la Cordoba. ”Florin, îți mulțumim, dar meriți ceva mai mult”, ”Fă orice poți până la Euro, apoi caută-ți o echipă de nivelul tău. Nu te merită colegii actuali”, Nu meriți asta, mulțumim pentru ceea ce ne oferi în fiecare zi”, ”Florin, spune-i reprezentantului tău să îți caute în vară un CLUB care să te merite. Fanii cred că sunt la nivelul tău, dar Cordoba, ca echipă, nu”, ”Un jucător care își dă inima pentru echipă și aleargă tot meciul nu poate să termine distrus în toate meciurile”, ”Momentul în care Florin Andone sărută stema, după gol. Mi s-a ridicat părul pe mine. Ce mare ești!”, ”Dacă noi suntem morți din punct de vedere psihic, vă dați seama ce e în sufletul lui Florin Andone. N-aș vrea să fiu în pielea lui”, ”Spun și eu același lucru ca și alții: Un jucător precum Florin Andone nu merită să facă parte din farsa asta. Fugi când ai ocazia, prietene”, ”Un sfat pentru Florin Andone: când se termină sezonul, pleacă! Meriți mai mult, meriți să crești. Nu meriți această suferință”, sunt doar câteva din mesajele primite de atacant.
După încă o înfrângere acasă, Andone pune umărul la o nouă victorie în deplasare. Pe 18 aprilie, înscrie împotriva formației din Huesca, oraș care a dat numele străzii pe care, cu cinci ani în urmă privea neputincios un tricou în dungi care-i acceptase numele inscripționat pe spate, dar altminteri i se refuza.
Între ciocanul FRF și nicovala Cordoba
Forma sa tot mai bună îl transformă peste noapte dintr-un jucător impus de propriile goluri și de lipsa de soluții din țară la echipa națională, în principalul favorit pentru postul de titular în atacul României. Iordănescu și FRF încep să conștientizeze ceea ce Cordoba a înțeles de mult. Andone e un jucător de clasă. Încep îngrijorările, schimburile de adrese oficiale și amenințările cu FIFA cu cei de la Cordoba. Andaluzii vor să-l țină cât mai mult la echipă pentru a prinde un loc de baraj pentru promovare. Federația Română îl vrea sub comanda lui Iordănescu, în pregătirea turneului final. Parcă imun la luptele din culise, Florin o aduce pe Cordoba, cu o ”dublă” cu Elche, una dintre contracandidate, înapoi în zona care asigură prezența în play-off. Cu această ocazie devine golgheterul ligii secunde, cu 20 de goluri, la egalitate chiar cu unul dintre cei învinși, Sergio Leon, de la Elche. Românul are cinci meciuri mai puțin și doar un gol din penalty, spre deosebire de contracandidatul său, care a marcat de patru ori de la 11 metri. În mintea atacantului încolțește o nouă ambiție, pe lângă lăsarea echipei pe loc promovabil, înainte de a pleca la lotul național. Vrea să fie golgheterul competiției.
În țară se află că Andone poate încheia disputa FRF-Cordoba cu un ”galben” din patriotism în meciul următor, cu Mirandes. Unii așteaptă ca Florin să caute avertismentul, având deja nouă cartonașe galbene. Dacă va fi suspendat în meciul următor, penultimul al sezonului regulat, cu Mallorca, poate veni în timp util la națională. Fanii Cordobei și cei ai naționalei României se împart între cei care cred că Andone va forța ”galbenul” și cei care cred că n-o va face. Surd din nou la tot acest conflict al altora pe seama sa, Florin joacă 87 de minute la Miranda del Ebro, ratând trei ocazii uriașe, dar nu punctează. Echipa câștigă cu 3-0, iar antrenorul Oltra îl scoate înainte de final, pentru a nu risca stupid avertismentul cu pricina. La emisiunile tv din țară, unii îi reproșează mai voalat sau nu că n-a fost ”patriot”, în timp ce cei mai mulți îi laudă profesionalismul. Helmuth Duckadam, Florin Bratu și Cristian Geambașu îi țin piept, în studio, moderatorului Radu Naum, care îi provoacă și încearcă să le smulgă un reproș la adresa atacantului Cordobei. ”Și așa nu mai au nicio șansă”, argumentează fals, privind degeaba în monitorul laptopului Naum, în timp ce-și susține cauza. În cele din urmă, cedează și se raliază părerii majoritare: Florin Andone nu e genul care să păcălească fotbalul sau pe sine. Așa că va fi în teren și duminică, în deplasarea de la Mallorca, încercând să-și ajute din nou echipa. Și, totodată, pe sine, dacă va reuși să marcheze, în tentativa de a deveni lider solitar în clasamentul golgheterilor.
Despărțirea de Cordoba e iminentă
Cel mai probabil, nu se va mai întoarce la Cordoba, așa cum a lăsat de înțeles, după meciul cu Elche, de pe El Nuevo Arcangel. ”E posibil să fi fost ultimul meu meci din acest sezon sau ultimul din viață pe El Arcangel, în tricoul Cordobei... Destinul nu ți-l poți controla. Singurul lucru care cert e că am transpirat sânge apărând acest tricou, cu mândrie și onoare. Continuăm să luptăm pentru un vis!”, a scris Florin pe rețelele de socializare, iar fanii au înțeles mesajul. Cel mai bun jucător al lor - unii, poate din prea mult entuziasm, spun că cel mai bun din istoria clubului - pleacă.
În exact două săptămâni, Florin Andone va fi, dacă nu va apărea nimic neprevăzut, titular împotriva Franței, la meciul de deschidere al Europenelor. Cu opt echipe care și-au anunțat deja ferm interesul de a-l smulge alb-verzilor, cu o evoluție convingătoare la turneul final, ofertele probabil se vor înmulți. Puștanul care promitea să nu se oprească până când familia sa nu e la adăpost de orice lipsuri e destinat să ardă alte și alte etape și să ajungă tot mai sus. Florin a făcut Cordoba o echipă mult mai bună, dar Cordoba l-a făcut pe Florin mare. ”Nu voi uita niciodată și voi fi mereu recunoscător acestui club și fanilor săi. Mi-au dat totul. Mi-au dat șansa de a fi un fotbalist profesionist, mi-au oferit primul contract, m-au făcut să mă simt iubit și apreciat. Aici este casa mea. Am transpirat sânge pentru această stemă și pentru aceste culori. Dar niciodată nu știi cât de departe poți ajunge și care îți sunt limitele”, spunea, parcă premonitoriu, în momentul în care și-a reînnoit contractul, atacantul român. Deși va rămâne veșnic îndatorat acestei minunate echipe și acestui glorios oraș, Cordoba, cea mai populată localitate de pe planetă în anul 1000, i-a rămas acum prea mic lui Don Florin Andone. La urma urmei, ”destinului nu i te poți opune”.
