Fondurile de pensii private din România, active în creștere

Fondurile de pensii private din România, active în creștere
scris 24 dec 2024

Fondurile de pensii private din România au cumulat active de 155,49 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2024, în creștere cu 28% comparativ cu aceeași perioada a anului anterior și cu 18% raportat la finalul lunii decembrie 2023, arată "Raportul privind evoluția sistemului de pensii private în primele nouă luni ale anului 2024", al Autorității de Supraveghere Financiară.

Astfel, la sfârșitul trimestrului III 2024, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 149,95 miliarde lei, cu 18% mai mult față de luna decembrie a anului anterior. Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au cumulat active în valoare de 5,54 miliarde de lei, cu 17% mai mult față de finalul anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO România se duce la Bruxelles cu o inițiativă inedită - Pistă de canotaj pe amplasamentul gropilor de pe șantierul Drumului de mare viteză București-Giurgiu CITEȘTE ȘI FOTO România se duce la Bruxelles cu o inițiativă inedită - Pistă de canotaj pe amplasamentul gropilor de pe șantierul Drumului de mare viteză București-Giurgiu

Instrumentele financiare din portofoliile fondurilor de pensii private care se tranzacționează pe piețe financiare sunt evaluate prin marcare la piață, indiferent de perioada de timp pentru care sunt prevăzute a fi deținute în portofolii. În această situație, evoluția valorii unitare a activului net a fondurilor de pensii private poate cuprinde pe termen scurt potențiale episoade de volatilitate, fiind influențată de acestea, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, orizontul investițional al fondurilor de pensii private este unul pe termen lung, fondurile demonstrând o bună reziliență în urma șocurilor care au afectat piețele financiare în trecut.

La 30 septembrie 2024, erau înscriși 9,03 milioane participanți la cele 17 fonduri de pensii private, la finalul anului precedent fiind înregistrați un număr de 8,86 milioane participanți. Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 30 septembrie 2024 a fost de 8,24 milioane persoane, față de 8,15 milioane persoane înregistrate în luna decembrie a anului 2023, iar numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative a fost de 793.000 de persoane, comparativ cu 710.800 de persoane înregistrate la 31 decembrie 2023.

Politica investițională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private continuă să fie concentrată pe piața financiară locală, ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezentând 72% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private. La finalul lunii septembrie 2024, un procent de 24% a fost investit în acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
fond de pensii
asf