NEPI a deschis astăzi centrul comercial Shopping City Timișoara, după o investiție de 83,8 milioane euro

NEPI a deschis astăzi centrul comercial Shopping City Timișoara, după o investiție de 83,8 milioane euro
scris 31 mar 2016

Compania de dezvoltare și investiții New Europe Property Investments (NEPI) a deschis astăzi centrul comercial Shopping City Timișoara, investiția totală în întregul proiect, cu o suprafață închiriabilă de 70.000 de metri pătrați, fiind de 83,8 milioane de euro.

„Putem spune că, dezvoltat într-un timp scurt și beneficiind de cele mai noi materiale și tehnologii pentru construirea sa, Shopping City Timișoara este unul dintre cele mai de succes proiecte imobiliare de pe agenda NEPI de anul acesta” a spus Tiberiu Smaranda, director executiv NEPI.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul trecut, la finalul lunii noiembrie, a fost inaugurată prima fază a proiectului, reprezentată, printre altele, de un hipermarket Carrefour și un magazin Media Galaxy.

Foștii fondatori ai NEPI lansează o nouă companie, care țintește investiții de 500 mil. euro în imobiliare în Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI Foștii fondatori ai NEPI lansează o nouă companie, care țintește investiții de 500 mil. euro în imobiliare în Europa Centrală și de Est

Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, H&M, C&A, New Yorker, Koton, LC Waikiki, CCC, Orsay, Motivi, Reserved, House, Cropp și Sinsay, Sport Vision, Hervis, Kenvelo, Lee Cooper, Time Out, Adidas, Pandora, Office Shoes, Deichmann, Sephora, Douglas, Pupa, Tom Taylor, Colins, Suvari, Teilor, Noriel, Pizza Hut, Starbucks, English Home și Top Shop alături de cel mai  mare cinematograf Cinema City din afara Capitalei, se numără printre chiriașii centrului comercial.

Centrul mai include o sală de sport Smartfit, un centru de distracție The Jack & Play Again, un loc de joacă pentru copii Fun Planet și 2.700 de locuri de parcare gratuite.

NEPI estimează că mall-ul va deservi mai mult de 700.000 locuitori din Timișoara și împrejurimile sale.

New Europe Property Investments plc este un grup de investiții listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE), la Bursa de Valori de la Londra (LSE), precum și la Bursa de Valori din București (BVB). Grupul a fost înființat în anul 2007, iar în România portofoliul NEPI cuprinde  Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center și alte centre comerciale în întreaga țară, dar și în Serbia și Slovacia. NEPI mai deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.

viewscnt
Afla mai multe despre
mall
timișoara
inaugurare
investiție