VIDEO Yachtul miliardarului grec Onassis, aflat în Portul Constanța, poate fi închiriat pentru croaziere private cu două milioane de dolari pe lună

VIDEO Yachtul miliardarului grec Onassis, aflat în Portul Constanța, poate fi închiriat pentru croaziere private cu două milioane de dolari pe lună
scris 7 iul 2016

Yachtul care a aparținut miliardarului grec Onassis și care a avut la bord personalități ca Elizabeth Taylor, Frank Sinatra sau Greta Garbo se află, în aceste zile, în Portul Constanța, unde va rămâne, cel mai probabil, până la sfârșitul acestei săptămâni, putând fi închiriat pentru croaziere private contra suma de două milioane de dolari pe lună.

Administratorul Terminalului de Pasageri din Portul Constanța, Teodor Patrichi, a declarat, că yachtul "Christina O", care a aparținut miliardarului grec Aristotel Onassis, a sosit în 5 iulie în Portul Constanța, având la bord șapte cetățeni britanici, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

“Yachtul a sosit acum două zile cu șapte pasageri britanici care au debarcat și de atunci a fost închiriată nava de alți pasageri. Acum, este la dispoziția lor. Din câte am înțeles, vor să iasă cu nava în largul stațiunii Mamaia, să meargă cu barca mică și să se oprească direct în stațiune”, a declarat Teodor Patrichi.

El a menționat că, deocamdată, nu știe câți pasageri au închiriat yachtul lui Onassis, și nici care este naționalitatea acestora.

Administratorul Terminalului de Pasageri din Portul Constanța a mai spus că yachtul va rămâne cel mai probabil până sâmbătă, dar că este posibil să își prelungească șederea în funcție de ceea ce doresc cei care l-au închiriat.

Yachtul se află, în prezent, la Terminalul de Pasageri al Portului Constanța.

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au generat cele mai mari încasări din toate timpurile CITEȘTE ȘI Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au generat cele mai mari încasări din toate timpurile

Nava poate fi închiriată contra sumei de două milioane de dolari pe lună.

Yachtul poartă numele fiicei lui Onassis, Christina, si a avut la bord, de-a lungul anilor, personalități precum: Maria Callas, John F. și Jaqueline Kennedy, Richard Burton și Elizabeth Taylor, Frank Sinatra, Greta Garbo, Winston Churchill, Grace Kelly.

Nava, fost antisubmarin canadian, a fost preluată de Onassis în anul 1954, la preț de fier vechi, și reamenajată cu consilierea celor mai mari designeri ai vremii, suma cheltuită fiind de patru milioane dolari.

Christina O este dotat cu 18 apartamente de lux și unul special, în prezent fiind considerate mici față de standardele actuale. Piscina în aer liber de la pupa are un mozaic care înfățișează un minotaur. La apăsarea unui buton, aceasta se ridică și devine ring de dans. În 1998, a fost cumpărată de magnatul grec John Paul Papanicolaou, un prieten al familiei Onassis care a deținut-o până în 2012.

Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard CITEȘTE ȘI Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard

De atunci, poate fi închiriată pentru croaziere private.

Yachtul Christina O are o lungime de 99, 06 metri, atinge o viteză maximă de 19 noduri, echipajul este format din 35 de persoane și poate găzdui 34 de pasageri. Pe puntea de promenadă yachtul are și un heliport.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
onassis
christina o