”The Hitman's Bodyguard” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 10 milioane de dolari

”The Hitman's Bodyguard” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 10 milioane de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 aug 2017

Filmul de acțiune ”Hitman's Bodyguard: Care pe care/ The Hitman's Bodyguard”, regizat de Patrick Hughes, cu actori precum Gary Oldman, Ryan Reynolds, Samuel L. Jackson și Salma Hayek în distribuție, s-a menținut, după cel de-al doilea weekend de la lansare, pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 10 milioane de dolari, potrivit site-ului boxofficemojo.com.

Acest film urmărește acțiunile unuia dintre cei mai versați agenți de protecție din lume – personaj interpretat de Ryan Reynolds – care se vede nevoit să îi stea alături unui asasin hotărât să apară ca martor la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Cei doi s-au aflat în tabere opuse mulți ani, însă acum sunt nevoiți să își unească forțele împotriva celor care ar face orice ca asasinul să nu ajungă să depună mărturie, potrivit cinemagia.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Filmul horror ”Annabelle 2/ Annabelle: Creation”, regizat de David F. Sandberg, s-a menținut pe locul al doilea, după cel de-al treilea weekend de la debut, având încasări de 7,3 milioane de dolari. În acest film, un creator de păpuși și soția lui primesc în casa lor o măicuță și mai multe fetițe venite de la un orfelinat desființat, la mai mulți ani după moartea tragică a fiicei lor. Cu toții devin curând țintele lui Annabelle, păpușa posedată confecționată cândva de bărbat. Din distribuția filmului fac parte Miranda Otto, Anthony LaPaglia, Talitha Bateman și Brian Howe, scrie News.ro.

FOTO Siglele și denumirile posturile PRO, schimbate de astăzi. Sport.ro s-a transformat în Pro X CITEȘTE ȘI FOTO Siglele și denumirile posturile PRO, schimbate de astăzi. Sport.ro s-a transformat în Pro X

Animația ”Leap!”, intitulată ”Balerina/ Ballerina” în afara Statelor Unite ale Americii, regizată de Éric Warin și Eric Summer, a debutat pe cel de-al treilea loc în box office-ul nord-american, generând încasări de 5 milioane de dolari.

Filmul, cu Elle Fanning și Dane DeHaan în distribuție, prezintă aventura personajului Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune: dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care își dorește să devină un inventator renumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneț pentru a fugi din orfelinat la Paris, Orașul Luminilor și al tuturor posibilităților. Astfel, aventura începe într-un orfelinat dintr-o zonă rurală a Franței și continuă la Paris, în anii 1880.

Filmul ”Wind River”, regizat de Taylor Sheridan, cu Kelsey Asbille, Jeremy Renner și Julia Jones în distribuție, a urcat șase poziții în box office-ul din America de Nord, ajungând pe locul al patrulea, cu încasări de 4,4 milioane de dolari, în cel de-al patrulea weekend de la debut. Pelicula prezintă anchetarea unui asasinat care a avut loc într-o rezervație amerindiană din Statele Unite ale Americii, potrivit imdb.com.

Comedia ”Logan Lucky: Cursa norocului/ Logan Lucky”, regizată de Steven Soderbergh, recompensat cu Oscar, cu Daniel Craig, Channing Tatum, Riley Keough, Adam Driver, Katie Holmes și Katherine Waterston în distribuție, a coborât două poziții în clasament, ajungând pe locul al cincilea, în cel de-al doilea weekend de la debut, generând încasări de 4,3 milioane de dolari. Filmul prezintă trei frați care pun la cale un jaf elaborat și periculos chiar în mijlocul celei mai aglomerate competiții NASCAR din zonă.

Filmul ”Dunkirk”, regizat de Christopher Nolan, a coborât două poziții în box office-ul din America de Nord, ajungând pe locul al șaselea, în cel de-al șaselea weekend de la lansare, cu încasări de 3,9 milioane de dolari. Distribuția filmului este alcătuită din actorii Tom Hardy, Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy, Fionn Whitehead, precum și Harry Styles, membru al trupei One Direction. Povestea peliculei are loc în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, când trupele britanice și ale aliaților sunt înconjurate de inamici pe plaja franceză și forțate să facă față unui asalt aproape imposibil de rezistat.

De Niro, Spacey și Hopkins, între actorii cel mai bine plătiți în TV,cu câștiguri de până la 775.000 de dolari pe episod CITEȘTE ȘI De Niro, Spacey și Hopkins, între actorii cel mai bine plătiți în TV,cu câștiguri de până la 775.000 de dolari pe episod

Filmul ”Spider-Man: Întoarcerea acasă/ Spider-Man: Homecoming”, regizat de John Watts, s-a menținut pe locul al șaptelea, în cel de-al optulea weekend de la debut, cu încasări de 2,7 milioane de dolari. Tom Holland joacă rolul principal, iar din distribuție mai fac parte Michael Keaton, Jon Favreau, Zendaya, Donald Glover, Jacob Batalon, Marisa Tomei și Robert Downey Jr. În noul film, produs de Marvel Cinematic Universe (MCU), Peter Parker încearcă să se împartă între viața la școală și responsabilitățile de Spider-Man, care este nevoit să îl înfrunte pe Vulture.

Poziția a opta în box office-ul nord-american este ocupată de meciul de box dintre Floyd Mayweather și irlandezul Conor McGregor, în care a învins pugilistul american, confruntarea generând încasări de 2,59 milioane de dolari. Mayweather, în vârstă de 40 de ani, are acum în palmares 50 de victorii în tot atâtea meciuri disputate, egalând recordul legendarului Rocky Marciano.

Drama biografică ”Birth of the Dragon”, regizată de George Nolfi, cu Ron Yuan, King Lau, Billy Magnussen și Terry Chen în distribuție, a debutat pe cel de-al nouălea loc în box office-ul din America de Nord, cu încasări de 2,5 milioane de dolari. Filmul prezintă un duel istoric în lumea artelor marțiale. Acesta a avut loc în 1965, între Wong Jack Man, cel mai cunoscut maestru kung fu chinez, și Bruce Lee, într-o vreme în care cartierul Chinatown din San Francisco se afla sub controlul mafiei din Hong Kong. Această luptă, ultima din carieră, i-a adus lui Bruce Lee statutul de legendă între specialiștii de arte marțiale. Se spune că datorită celor învățate în acel duel, Lee a dezvoltat stilul Jeet Kune Do, precursorul artelor marțiale mixte din prezent.

Animația ”Emoji Filmul. Aventura zâmbăreților/ The Emoji Movie”, regizată de Anthony Leondis, se află pe locul al zecelea în clasament, cu încasări de 2,3 milioane de dolari, în cel de-al cincilea weekend de la lansare. Din distribuție fac parte, între alții, Patrick Stewart, Christina Aguilera, Sofía Vergara, James Corden, T.J.Miller, Jennifer Coolidge, Jake T. Austin, Anna Faris, Maya Rudolph, Rob Riggle, Steven Wright  și  Ilana Glazer.

Filmul invită spectatorii să descopere lumea secretă din propriul telefon. În aplicatia de mesagerie se ascunde Textopolis, orășelul semnelor denumite generic “emoji”. Înzestrate fiecare cu o singură expresie facială, ele își dispută atenția celui care utilizează telefonul. Doar Gene, un emoji exuberant, care s-a născut fără filtru, are mai multe expresii. Hotărât să devină și el “normal”, ca celelalte emoji, Gene apelează la ajutorul prietenului său Hi-5 și al lui Jailbreak, celebru spărgător de cod software. Însă, când un mare pericol amenință telefonul “stăpânului”, soarta tuturor semnelor emoji depinde de cei trei prieteni, care trebuie să-și salveze lumea înainte ca aceasta să fie ștearsă cu totul.

viewscnt
Afla mai multe despre
the hitman's bodyguard
box office