Regina Elizabeth a Marii Britanii va primi o mărire de 8% a veniturilor din fonduri publice

Regina Elizabeth a Marii Britanii va primi o mărire de 8% a veniturilor din fonduri publice
scris 27 iun 2017

Regina Elizabeth a Marii Britanii va primi o mărire de 8% a veniturilor din fonduri publice, echivalentă cu peste 6 milioane de lire sterline, după ce profitul companiei imobiliare Crown Estate, de la care provin banii, a crescut cu 24 de milioane de lire sterline, relatează BBC.

Din fondurile primite de regină prin intermediul unui grantului suveran sunt plătite salariile angajaților, deplasările oficiale și sunt administrate palatele, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit datelor oficiale, cheltuielile nete oficiale ale reginei au crescut anul trecut cu 2 milioane de lire, la aproape 42 de milioane de lire.

Sir Alan Reid, trezorierul casei regale britanice, a spus că regina reprezintă ”o excelentă valoare pentru bani”.

STUDIU O distribuție diversă duce la succesul de box office al filmelor CITEȘTE ȘI STUDIU O distribuție diversă duce la succesul de box office al filmelor

”Când te uiți la aceste conturi, concluzia este că grantul suveran a echivalat anul trecut cu 65 de pence pe persoană, în Regatul Unit. Este prețul unui timbru. Gândiți-vă ce face și ce reprezintă regina pentru această țară. Cred că reprezintă o excelentă valoare pentru bani”, a spus Reid.

Costurile pentru deplasările oficiale ale reginei și ale familiei regale au crescut cu 500.000 de lire în 2016/2017, la 4,5 milioane de lire.

Clarence House, reședința prințului Charles, a publicat la rândul ei conturile anuale, care au arătat că venitul anual al acestuia de la Ducatul de Cornwall a crescut cu 1,2%, la 20,7 milioane de lire.

Pentru perioada 2018/2019, regina ar urma să primească prin grantul suveran 82,2 milioane de lire.

Călătoriile oficiale ale reginei și ale familiei regale au costat 4,5 milioane de lire. Pentru folosirea trenului regal în 14 călătorii au fost cheltuile 288.697 lire, iar pentru folosirea avioanului oficial al guvernului, ”Cam Force One”, de către prințul Charles și Camilla pentru a vizita Italia, România și Austria 154.000 de lire.

Grantul suveran este acordat pe o perioadă de doi ani și se bazează pe profitul adus de portofoliul Crown Estate, care include numeroase proprietăți în cartierul londonez West End.

Crown Estate  a raportat în intervalul 2016/2017 o creștere a profitului de 24,7 milioane de lire, la 328,8 milioane de lire.

Organizația Republic, care susține ca Marea Britanie să aibă un șef de stat ales, a publicat propriul raport referitor la cheltuielile regale, care, dacă sunt incluse alte costuri, cum ar fi cele de securitate, ajung la o factură anuală de aproape 345 de milioane de lire.

Creșterea fondurilor alocate casei regale va avea loc în condițiile unor reparații masive care au loc la Palatul Buckingham, care vor costa 369 de milioane de lire. Pentru a ajuta la finanțarea lucrărilor, procentajul din profitul Crown Estate care va fi plătit reginei va crește de la 15% la 25% în perioad 2017-2027.

Crown Estate este o companie independentă de afaceri cu proprietăți comerciale, care deține unul dintre cele mai mari portofolii imobiliare din Marea Britanie.

Majoritatea portofoliului deținut de Crown Estate este format din proprietăți rezidențiale, birouri, magazine, companii și parcuri de retail.

Crown Estate a fost înființată în 1760, aparție monarhului pe perioada domniei, dar nu poate fi vândută, iar profitul merge la Trezorerie. Monarhul primește 15% din profitul Crown Estate, sub forma grantului suveran plătit o dată la doi ani, pentru susținerea activităților oficiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
regina elizabeth
venituri