Primele zece show-uri U2 din turneul ”The Joshua Tree” au generat încasări de 62 de milioane de dolari

Primele zece show-uri U2 din turneul ”The Joshua Tree” au generat încasări de 62 de milioane de dolari
scris 16 iun 2017

Primele zece show-uri U2 din turneul ”The Joshua Tree” au generat încasări de 62 de milioane de dolari, potrivit The Hollywood Reporter.

În total, au fost vândute 519.648 de bilete pentru cele zece concerte (de pe opt stadioane) programate de formația irlandeză. Show-urile au avut loc cu casa închisă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Turneul prin care trupa aniversează 30 de ani de la apariția albumului care a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200 a început pe 12 mai, în Vancouver, Canada, unde au participat 45.436 de persoane.

Formația a mai concertat Seattle, San Francisco, Houston, Dallas, Pittsburgh, Pasadena și Chicago.

A Bola: Cristiano Ronaldo s-a supărat pe Fiscul iberic și a comunicat Realului că vrea să se transfere în afara Spaniei CITEȘTE ȘI A Bola: Cristiano Ronaldo s-a supărat pe Fiscul iberic și a comunicat Realului că vrea să se transfere în afara Spaniei

Cele mai mari încasări au fost înregistrate în urma celor două concerte de pe Rose Bowl din Pasadena, din 20 și 21 mai. Din vânzarea de bilete au fost strânși 15,7 milioane de dolari. În total, la Los Angeles au participat 123.164 de persoane.

U2 mai concertase pe Rose Bowl în 2009, în cadrul turneului ”360°”, care a durat doi ani. Concertul a avut loc pe 25 octombrie 2009 și deține recordul pentru formația cu cel mai mare număr de spectatori la un concert - 97.014 de oameni, potrivit arhivelor Boxscore ale Billboard.

În urma concertelor de pe Soldier Field din Chicago, în serile de 3 și 4 iunie, au fost strânși 13,4 milioane de dolari, în urma vânzării a 105.078 de bilete. U2 a mai concertat aici în două dintre turneele sale - prima dată, în 1997, în timpul ”PopMart Tour”, serie de spectacole care a ajuns pe 6 continente.

Formația irlandeză a susținut atunci concerte în trei seri consecutive. După 12 ani, stadionul a fost primul din America de Nord care a găzduit un show U2 din turneul ”360°”. În septembrie 2009, U2 a susținut două concerte pe Soldier Field și a revenit aici în iulie 2011.

Turneul ”The Joshua Tree” se va încheia în Statele Unite pe 1 iulie, după care va cuprinde opt concerte în Europa. În septembrie, formația va reveni pe continentul nord-american.

O nouă ediție a albumului ”The Joshua Tree” a fost relansată, pentru a marca aniversarea.

Albumul ”The Joshua Tree”, lansat pe 9 martie 1987, conținând single-uri precum ”With Or Without You”, ”I Still Haven’t Found What I’m Looking For” și ”Where The Streets Have No Name”, a fost lăudat de criticii de specialitate și adorat de public, ocupând primul loc în topurile muzicale din mai multe țări și fiind vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial.

Trupa irlandeză U2, înființată în 1976 la Dublin, este formată din solistul Bono (Paul Hewson), chitaristul The Edge (David Evans), basistul Adam Clayton și toboșarul Larry Mullen Jr. Stilul muzical al grupului s-a înscris inițial în curentul post-punk, însă a evoluat ulterior și a încorporat numeroase influențe din multe alte genuri. Cele 13 albume de studio ale formației, printre care se remarcă ”The Joshua Tree” (1987), ”Achtung Baby” (1991), ”Pop” (1997), ”All That You Can't Leave Behind” (2000) și ”How to Dismantle an Atomic Bomb” (2004), s-au vândut în peste 170 de milioane de copii pe plan mondial.

Trupa U2 a câștigat 22 de premii Grammy - mai mult decât oricare altă formație din lume - și a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2005.

viewscnt
Afla mai multe despre
u2
the joshua tree