PewDiePie s-a menținut pe primul loc în topul pe 2016 al celor mai bine plătite vedete ale platformei YouTube

PewDiePie s-a menținut pe primul loc în topul pe 2016 al celor mai bine plătite vedete ale platformei YouTube
scris 6 dec 2016

Suedezul PewDiePie s-a menținut pe primul loc în topul Forbes pe 2016 al celor mai bine plătite vedete ale platformei online YouTube, cu venituri de 15 milioane de dolari, potrivit forbes.com.

Pentru a doua ediție a acestui top anual, editorii revistei Forbes au analizat cele mai populare 10 canale de pe YouTube și au calculat veniturile obținute de 12 vedete ale acestei platforme online, care au generat împreună o avere combinată de 70,5 milioane de dolari în perioada 1 iunie 2015 - 1 iunie 2016. Această sumă totală reprezintă o creștere cu 23% a veniturilor totale combinate ale starurilor YouTube din topul de anul trecut, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Lista celor mai bine plătite vedete de pe YouTube pe 2016 este foarte diversă și include un rapper, un autor de farse și mai mulți pasionați de jocuri video.

La fel ca în 2016, pe primul loc s-a clasat PewDiePie. Suedezul, al cărui nume real este Felix Avrid Ulf Kjellberg, publică pe YouTube secvențe amuzante (uneori prostești) cu el însuși în timp ce joacă jocuri video și este urmărit de cei 50 de milioane de abonați ai canalului său. Starul suedez a obținut în 2016 venituri totale de 15 milioane de dolari - în creștere cu 20% față de 2015 -, în special datorită serialului său de pe YouTube Red și cărții sale, intitulată ”This Book Loves You”, care s-a vândut în peste 112.000 de copii pe plan mondial, potrivit Nielsen Bookscan.

Roman Atwood ocupă locul al doilea, cu venituri de 8 milioane de dolari. În urmă cu cinci ani, Roman Atwood a publicat primul videoclip pe YouTube, ”Epic Cooler Prank!”, pe pagina sa. În acel clip de trei minute, o versiune digitală a lui Johnny Knoxville se aproape de oameni pe stradă, ținând în mână un recipient mare pentru apă, pe care se preface că o varsă peste trecători. ”Victimele” încep să fugă și să țipe, dar înțeleg după câteva secunde că recipientul era de fapt gol. A fost o farsă nesofisticată și prostească. ”Am început YouTube înainte să poată face bani din asta”, spune Roman Atwood. Veniturile sale din 2016 au crescut cu 70% față de anul trecut, grație creșterii numărului de vizualizări pe canalul său, unui turneu alături de Yousef Erakat  - un alt star de pe YouTube, filmului ”Natural Born Prankster”, unui avans consistent pentru următoarea lui carte și unui comerț înfloritor cu produse derivate - căciuli, pixuri, ochelari de soare. Potrivit Forbes, Roman Atwood încasează până la 1,5 milioane de dolari pentru reclame și contracte de promovare a unor branduri (a încheiat un contract consistent cu Scott Toilet Paper în 2015).

O replică în mărime naturală a pachebotului Titanic se află în construcție într-un parc tematic din China CITEȘTE ȘI O replică în mărime naturală a pachebotului Titanic se află în construcție într-un parc tematic din China

Cele mai multe staruri YouTube își obțin veniturile prin metode similare. Ei își valorifică videoclipurile prin intermediul reclamelor și prin integrarea sponsorilor în conținuturile lor. Duoul de comedie Smosh s-a clasat pe locul al patrulea în acest top, cu venituri de 7 milioane de dolari, grație unui serial video sponsorizat de producătorul de lame de bărbierit Schick. Ei - Ian Andrew Hecox și Daniel Anthony Padilla - susțin turnee, vând obiecte promoționale și au apariții episodice în mai multe forme tradiționale de mass-media.

Destul de puțini dintre ei, precum Lilly Singh, care a câștigat 7,5 milioane de dolari, ocupând locul al treilea în topul Forbes pe 2016, își produc singuri produsele, precum un gloss pentru buze (Lilly Singh) sau un joc pentru dispozitive mobile (PewDiePie).

Patru nou-veniți au reușit să pătrundă în clasamentul din acest an: comentatorul de jocuri video Mark Fischbach, cunoscut și sub numele Markiplier (5,5 milioane de dolari), cel mai cunoscut star de pe YouTube din America Latină - și cel mai tânăr din topul 2016 deoarece are doar 26 de ani - German Garmendia (5,5 milioane de dolari), Colleen Ballinger - cunoscută și sub numele Miranda Sings (5 milioane de dolari) și Tyler Oakley (6 milioane de dolari - locul cinci în topul Forbes 2016), care creează videoclipuri asemănătoare jurnalelor scrise și a devenit cunoscut pentru activismul său LGBT.

Topul din acest an conține venituri calculate înainte de deducerea onorariilor pentru manageri și a taxelor. Sumele se bazează pe date transmise de Nielsen, IMDb și alte site-uri, dar și în urma discuțiilor purtate de jurnaliștii de la Forbes cu starurile YouTube și cu agenții, managerii și avocații lor.

viewscnt
Afla mai multe despre
pewdiepie
youtube