FOTO Situație absurdă: statul se bate cu sine pe propriile locomotive de patrimoniu

FOTO Situație absurdă: statul se bate cu sine pe propriile locomotive de patrimoniu
scris 22 dec 2019

Un număr de 23 de locomotive de epocă cu abur, parte a patrimoniului cultural național, constituie de aproape 7 ani motiv de discordie între două entități de stat din cadrul sistemului feroviar național, care se judecă prin tribunale în numeroase procese, soldate cu executări silite, impuneri de penalități și popriri de conturi din Trezorerie.

Totul a început în anul 2000, când Ministerul Culturii a emis un ordin prin care a clasat ca bunuri de patrimoniu 71 de locomotive cu abur și alte utilaje feroviare de epocă. Dintre acestea, 25 se aflau pe liniile și în depourile CFR Călători.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2004, Guvernul a înființat Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), în subordinea Ministerului Transporturilor, trecând locomotivele de epocă menționate în patrimoniul noii instituții, care administrează și Muzeul Căilor Ferate Române din București, Gara de Nord. Locomotivele au continuat să staționeze în unitățile CFR Călători, în baza unor procese verbale de custodie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cu gândul la dividende suplimentare de la companii: Și Guvernul, în nevoie de bani, se uită la modelul FP - surse CITEȘTE ȘI Cu gândul la dividende suplimentare de la companii: Și Guvernul, în nevoie de bani, se uită la modelul FP - surse

În 2013, însă, CFR Călători a solicitat oficial CENAFER să își ridice cele 25 de locomotive din depourile sale. Instituția a luat însă numai două locomotive, restul de 23 rămânând în unitățile CFR Călători. În aceste condiții, operatorul feroviar a dat în judecată CENAFER și a cerut instanței să oblige Centrul să își ia și celelalte locomotive și, în plus, să îi achite tarif de staționare pentru acestea, în cuantum de peste 305.000 lei.  

CFR Călători a câștigat definitiv procesul în 2015, judecătorii dispunând ridicarea locomotivelor de către CENAFER. Tariful de staționare a fost însă respins de instanță, care a arătat că procesele verbale de custodie în baza cărora locomotivele sunt ținute în depourile CFR Călători au caracter gratuit. Cum nimic nu s-a schimbat timp de 3 ani, CFR Călători a deschis dosar de executare silită a sentinței judecătorești în 2018, executare contestată de CENAFER.

"În motivare, în esență, contestatoarea (CENAFER – n.r.) a arătat că deși a fost obligată (...) la ridicarea din depourile aparținând intimatei a locomotivelor cu abur (...), nu a reușită să mute locomotivele menționate, față de dificultățile pe care le-a întâlnit, deoarece unele din acestea fiind patrimoniu național, a fost necesară demararea unui proiect, concretizat printr-o lege, pentru a se forma un muzeu în cadrul căruia să fie mutate locomotivele, lege care urmează să fie promulgată de Președintele României", se arată în documentele procesului, pierdut definitiv de CENAFER în august anul acesta.

Locomotivă din 1908, construită la Uzinele Floridsdorf Wiena și exportată ilegal. Sursa foto: cimec.ro

Locomotivă din 1908, construită la Uzinele Floridsdorf Wiena și exportată ilegal. Sursa foto: cimec.ro

CENAFER a mai susținut că vehiculele nu ocupă mult loc în spațiile CFR Călători și nici nu perturbă activitatea operaratorului, adăugând că mutarea locomotivelor ar prejudicia starea tehnică a acestora, ceea ce ar contraveni art. 8 din Legea nr. 182/2000 și ar afecta patrimoniul național. "(...) mutarea acestor locomotive se poate face numai in baza unor avize si aprobări, ale Ministerului Culturii și ale unor alte entități", menționează CENAFER.

Locomotivă construită la Reghin, exportată ilegal. Sursa foto: cimec.ro

Locomotivă construită la Reghin, exportată ilegal. Sursa foto: cimec.ro

Bugetul CENAFER pe anul în curs prevede cheltuieli totale de circa 8,5 milioane lei, din care aproape 6 milioane lei reprezintă cheltuieli de personal.   

Locomobil, construit în 1910-1920 în Anglia, exportat ilegal. Sursa foto: cimec.ro

Locomobil, construit în 1910-1920 în Anglia, exportat ilegal. Sursa foto: cimec.ro

Legea nr. 244/30.10.2018 invocată de CENAFER a fost inițiată în 2017, după cum Profit.ro a relatat la acea dată, și prevede înființarea Muzeului Locomotivelor în cadrul depoului Dej Triaj al CFR Marfă, unde, în cadrul unui demers pur privat, mai mulți entuziaști au restaurat locomotive și vagoane vechi și au organizat de mai mulți ani o expoziție permanentă. Inițiativa a venit după ce locomotive de patrimoniu valorând sute de mii de euro au fost exportate ilegal în ultimii ani din România.

Expunerea de motive a legii

Expunerea de motive a legii

Locomotivă restaurată din depoul Dej. Sursa foto: http://cfr.stfp.net/

Locomotivă restaurată din depoul Dej. Sursa foto: http://cfr.stfp.net/

Activitatea Muzeului Locomotivelor din Dej a debutat în mai anul acesta.

Locomotivă fabricată în 1945, la Uzinele Skoda, pentru trupele germane. Sursa foto: facebook.com/lDejTriaj

Locomotivă fabricată în 1945, la Uzinele Skoda, pentru trupele germane. Sursa foto: facebook.com/lDejTriaj

Cu toate acestea, litigiile dinte CENAFER și CFR Călători continuă, Centrul pierzând deocamdată toate contestațiile la executare. Mai mult, operatorul feroviar a obținut recent în justiție obligarea CENAFER la plata de penalități în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației de ridicare a locomotivelor. De asemenea, CFR Călători a cerut în instanță poprirea conturilor CENAFER din Trezorerie, primul termen în proces fiind programat luna viitoare

Locomotivă folosită în filmul

Locomotivă folosită în filmul "Trenul vieții". Sursa foto: facebook.com/lDejTriaj

Muzeul Locomotivelor din Depoul Dej-Triaj, aflat la o distanță de 60 de km de municipiul Cluj- Napoca, găzduiește 25 de exponate, respectiv locomotive cu aburi, cea mai veche având 105 ani, locomotive electrice, precum și vagoane, adevărate bijuterii ale transportului feroviar care au făcut istorie în România.

Printre cele mai valoroase exponate se numără locomotiva din seria DR-52 fabricată în 1945 la Uzinele Skoda și folosită și de armata germană în acei ani.

La Dej se află și o locomotivă care a apărut în binecunoscuta peliculă a regizorului Radu Mihăileanu, “Trenul vieții”. Aceasta și altele au fost construite în anii 1930 la uzinele Malaxa, iar în expoziție se mai regăsesc și locomotive fabricate la Reșița, în aceeași perioadă, dar și unele dintre primele locomotive electrice ale Căilor Ferate Române.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
cenafer
locomotive
export
ilegal
muzeu
dej
parlament
locomotive de epoca
trenuri de epoca
locomotive cu abur