Actrița Halle Berry își va relansa site-ul Hallewood: Social media poate distruge brandul unui star

Actrița Halle Berry își va relansa site-ul Hallewood: Social media poate distruge brandul unui star
scris 20 iun 2017

Actrița americană Halle Berry, aflată la festivalul Cannes Lions, a vorbit despre implicările social media în viața unui artist și a anunțat că își va relansa site-ul Hallewood, informează The Hollywood Reporter.

Vedeta a spus că este ”obligația” ei ca artist să ofere oamenilor un forum în care să discute deschis despre lucruri, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Halle Berry își va relansa site-ul său sub forma unei pagini web de lifestyle.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”În anul 2000, am avut ideea de a crea un site pentru fani. Știam atunci, acum aproape 18 ani, că viitorul pentru artiști ca mine consta în a găsi moduri de conectare unu la unu cu fanii. Să ai o conversație reală cu ei, să ajungă să mă cunoască într-un alt mod decât cel prezentat de media”.

Filmul de animație ”Cars 3” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american CITEȘTE ȘI Filmul de animație ”Cars 3” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

Site-ul conceput ca un fan-club a devenit greu de susținut, iar actrița l-a închis după patru ani, a explicat Halle Berry.

Noua pagină web va fi administrată împreună cu compania de management media The Braintrust și va conține sfaturi privind moda, îngrijire personală, casă și parenting - ceea ce Halle Berry a numit ”o lume atotcuprinzătoare de binefacere” -, precum și grupuri de discuții.

”Ceea ce face America mare este faptul că avem dreptul să avem o părere, avem dreptul de a fi sau nu de acord, dar cred că avem nevoie de un loc în care oamenii să se adune și să aibă conversații adevărate”, a spus Berry legat de divizarea Statelor Unite după alegerile prezidențiale. ”Este obligația mea ca artist să încep să ofer acest forum în care oamenii să vorbească deschis despre lucruri și care să ne aducă mai aproape”.

Potrivit actriței, site-ul va fi ”foarte cinematic”. Ea a mărturisit că este ”obsedată” de realitatea virtuală și că plănuiește să realizeze filme scurte care vor permite fanilor să pătrundă în viața sa, dar și altele pe care le va regiza și care vor vorbi despre probleme importante pentru ea.

Copiii lui Berry vor fi puțin prezenți în site-ul care îi va conferi, spune ea, putere absolută asupra profilului său media.

”Social media dă putere în multe feluri, iar partea care mă interesează, în special legat de brandul personal, este faptul că puterea poate fi folosită greșit. Poate distruge brandul unui star”, a spus ea.

Halle Berry a adăugat: ”În aceste vremuri, oamenii au, de fapt, puterea de a-ți afecta brandul. Eu am un control mic asupra acestui lucru și asta este partea frustrantă”.

Actrița a adăugat că va lansa și o aplicație, însă nu a oferit mai multe detalii.

Halle Berry, născută pe 14 august 1966, este singura artistă afroamericană care a câștigat premiul Oscar al categoriei ”cea bună actriță în rol principal”, pentru interpretarea din filmul ”Puterea dragostei/ Monster's Ball" (2001). Ulterior, vedeta americană s-a remarcat și în alte pelicule de succes, precum filmele din franciza ”X-Men”, ”Să nu mori azi/ Die Another Day”, ”Gothika”, ”Valul întunecat/ Dark Tide” și ”Atlasul norilor/ Cloud Atlas”.

viewscnt
Afla mai multe despre
halle berry