TOP-ul smartphone-urilor cu cele mai bune camere foto are un nou lider

TOP-ul smartphone-urilor cu cele mai bune camere foto are un nou lider
scris 6 oct 2017

iPhone 8 Plus și Galaxy Note 8 au fost depășite în topul telefoanelor cu cea mai bună cameră foto care are un nou număr 1.

Deloc surprinzător pentru cei pasionați de smartphone-uri, noul lider în materie de camere foto este proaspăt lansatul Pixel 2. Dispozitivul celor de la Google a trecut cu brio testul profesional DxOMARK și s-a așezat confortabil pe primul loc.

Urmărește-ne și pe Google News

Pixel 2 a primit 98 de puncte, devenind nu doar cel mai bun smartphone al momentului (din punctul de vedere al camerei foto), ci beneficiind de cea mai bună apelare din întreaga istorie a testului DxOMARK.

Înainte de Pixel 2, primul loc era ocupa la egalitate de iPhone 8 Plus și Galaxy Note 8, ambele cu 94 de puncte, urmate de iPhone 8, cu 92 de puncte. Noul smartphone al celor de la Google a primit 99 de puncte pentru fotografie și 96 de puncte pentru video.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Singurul smartphone important lansat anul acesta care încă nu a fost testat este iPhone X.

Realizatorii testului spun că Pixel 2 este bun în orice situație atât în ceea ce privește fotografia, cât și captura video, singurul punct la care iPhone 8 Plus și Galaxy Note 8 stau mai bine fiind zoom-ul optic și efectul bokeh al modului portret.

Excepția rezultă din faptul că flagship-urile Apple și Samsung folosesc un sistem foto compus din două camere care face posibil atât zoom-ul optic, cât și blurarea fundalului în cazul portretelor.

Pentru ambele modele Pixel 2 prezentate miercuri, Google a ales să rămână la o singură cameră foto, în ciuda faptului că mai toți producătorii de smartphone-uri optează pentru varianta cu două camere.

VIDEO Google a prezentat noua generație de smartphone-uri Pixel CITEȘTE ȘI VIDEO Google a prezentat noua generație de smartphone-uri Pixel

Camera foto din dotarea lui Pixel 2 are 12,2 MP, o apertură f/1.8 și dispune de un sistem optic de stabilizare a imaginii care în cazul capturilor video lucrează împreună cu stabilizarea electronică.

Pentru fiecare apăsare a declanșatorului, smartphone-ul celor de la Google realizează o rafală capturi care sunt optimizate pentru a rezulta o singură imagine. Totul decurge extrem de rapid, fără ca utilizatorul să sesizeze vreo întârziere în realizarea fotografiilor.

Pentru a puncta și mai bine la capitolul foto, Google va oferi spațiu nelimitat de stocare în cadrul serviciului Google Photos pentru posesorii smartphone-urilor sale. Aceștia vor putea salva fotografiile la calitatea originală până la sfârșitul lui 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
pixel 2
smartphone
fotografie