Mozilla depășește pentru prima oară Microsoft pe piața browser-elor web

Mozilla depășește pentru prima oară Microsoft pe piața browser-elor web
scris 18 mai 2016

Pentru Mozilla, producătorul Firefox, luna aprilie a adus mult visata detronare a rivalului Microsoft în ceea ce privește cota browser-elor web. Însă, din păcate pentru Mozilla, lupta se duce pentru locul doi.

Acum mai bine de 13 ani, când a fost lansată prima versiune stabilă de Firefox, Mozilla și-a propus să depășească browser-ul celor de la Microsoft, Internet Explorer, care era liderul incontestabil al pieței, având la acea vreme peste 90 de procente. A reușit să facă acest lucru abia în aprilie 2016, când, pentru prima oară, Firefox a avut o cotă de piață mai mare decât ambele browsere Microsoft (Internet Explorer și Edge).

Urmărește-ne și pe Google News

Conform analizei realizate de StatCounter, Firefox are 15,6%, în timp ce ambele browsere Microsoft însumează 15,5%.

Mozilla depășește pentru prima oară Microsoft pe piața browser-elor web

Din păcate, atât pentru Mozilla, cât și pentru Microsoft, ambele companii pierd cotă de piață în ultimii ani în favoarea lui Chrome. Browser-ul celor de la Google este liderul detașat, cu 60,5% cotă de piață.

Diferența dintre Chrome și competitori va crește, browser-ul produs de Google câștigând utilizatori atât din rândul celor care foloseau Internet Explorer, cât și al celor care utilizau Firefox.

Scăderea pentru Mozilla era previzibilă. Firefox a crescut până în momentul apariției lui Google Chrome. Fără vreo inovație notabilă în 13 ani, Firefox nu avea cum să facă față unui browser promovat intens de Google.

În schimb, era de așteptat ca Microsoft să recâștige din cota de piață pierdută, odată cu lansarea Windows 10 și a browser-ului Edge. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Microsoft pierdut doar în ultimele 3 luni 0,5% din cota de piață.

În România, Chrome are o cotă și mai mare decât la nivel mondial, ajungând în aprilie 2016 la 62,3%. Firefox este pe locul 2 cu 18,87%, de asemenea, mai bine decât la nivel global. În schimb, browser-ele Microsoft sunt mai puțin îndrăgite la noi, Internet Explorer având 5,9% (puțin peste Opera), iar Edge fiind trecut la categoria ”diverse”, categorie care însumează sub 5% din piață.

Mozilla depășește pentru prima oară Microsoft pe piața browser-elor web

viewscnt
Afla mai multe despre
mozilla
microsoft
google
firefox
edge
internet explorer
chrome