Mai sunt numai câteva zile până la debutul celui mai important târg de tehnologii mobile, Mobile World Congress, care se va desfășura între 22 și 25 februarie la Barcelona.
Toată floarea cea vestită a industriei de smartphone-uri este așteptată să ia cu asalt capitala Cataluniei în acest sfârșit de iarnă călduroasă. Cu excepția Apple, bineînțeles, care are propriile evenimente, suficient de importante și de mediatizate pentru a nu avea nevoie de prezența unui târg acaparat în ultimii ani de producătorii de telefoane cu Android.
Și, chiar dacă nu este un târg dedicat special smartphone-urilor, acestea vor fi principalele vedete la MWC 2016, ca și în anii anteriori.
Și la fel ca în trecut, așteptăm să vedem tot ce au mai bun marii producători de smartphone-uri, dar vom avea foarte probabil și câteva prezențe mai discrete decât eram obișnuiți.
Samsung
Primii pe listă sunt, bineînțeles, cei de la Samsung. De la ei așteptăm să vedem noile flagship-uri ale seriei Galaxy, S7 și S7 Edge.
Pentru cele două au fost confirmate deja oficial rezistența la apă și încărcarea wireless.
Neoficial, informațiile de până acum dau ca aproape sigură revenirea slotului microSD și trecerea la USB Type-C.
Nu ar fi o mare surpriză nici dacă am vedea pe noul Galaxy S7 un ecran care să recunoască nivele diferite de presiune la apăsare, similar sistemului Touch 3D de la Apple. Invariabil, când vorbim de telefoanele Samsung, se găsește ceva care să ne ducă cu gândul la Apple.
LG
Al doilea pe lista așteptărilor este LG, care a anunțat deja prezentarea mai multor telefoane la MWC 2016.
În primul rând, va fi lansat vârful de gamă G5. Se pare că LG va face în sfârșit trecea la un design unibody metalic, care va dispune de un sistem modular ce va permite desprinderea părții de jos, cel mai probabil pentru schimbarea facilă a bateriei.
Despre LG G5 mai știm deja că va avea un ecran care va ține o parte luminată în permanență, pentru a afișa diverse notificări. În concordanță cu această funcție, LG a prezentat deja o carcasă ce va permite, printre altele, acceptarea apelurilor, fără a o scoate sau deschide.
Tot la MWC 2016 LG va mai prezenta cel puțin trei modele noi. Noua serie de smartphone-uri X își va trimite cei doi reprezentanți, X screen și X cam, la Barcelona. Sunt două modele din gama de mijloc, lipsite de valențe deosebite.
Acestora li se va alătura proaspăt anunțatul Stylus 2, un alt model din gama de mijloc, care va fi însoțit de un pen.
Huawei
Chiar dacă nu au tocmai cel puternic brand din industrie, chinezii de la Huawei sunt în prezent pe locul trei în topul vânzărilor de smartphone-uri, depășiți fiind doar de Samsung și Apple. Iar asta spune multe despre un producător adesea subapreciat.
Cei de la Huawei au fost printre cei mai misterioși în legătură cu lansările de la MWC 2016, un lucru care, din nou, nu ajută la creșterea expunerii. Nu se știe exact ce model va fi lansat dar am putea să vedem noul flagship, Huawei P9.
BlackBerry
Canadienii de la BlackBerry au prins, în sfârșit, gustul Android-ului și par să pregătească mai multe smartphone-uri în colaborare cu Google.
Pentru MWC se vorbește de un smartphone, nume de cod Vienna, care, spre deosebire de Priv, care a fost un slider, ar putea avea un design standard.
”Marile fantome”
Cum spuneam la începutul materialului, ediția din acest an, deși se bucură de revenirea unui flagship Samsung, va suferi de o prezență în cel mai bun caz discretă a unor nume mari.
Microsoft trece printr-un moment critic. Windows Phone, ”a reușit” să piardă cotă de piață din cele câteva procente pe care le deținea. Mai mult, veniturile Microsoft din vânzările de telefoane au scăzut la jumătate.
În aceste condiții, Microsoft își reconsideră strategia și pregătește următorul asalt, care depinde în mare măsură de succesul lui Windows 10.
Chiar și așa, am putea vedea la MWC 2016 recent anunțatul Lumia 650, un smartphone care dezamăgește ca dotări și preț, dar mai ales prin faptul că lumea aștepta ca Microsoft să înceapă anul în forță, cu smartphone mult mai puternic.
Sony nu a programat evenimentul în prima zi a târgului cea ce înseamnă că nu va fi prezentă cu un vârf de gamă. Fie va fi un smartphone din clasele inferioare, fie vor fi numai tablete sau accesorii.
Una dintre cele mai active companii din ani trecuți, HTC, nici nu va ține o conferință propriu-zisă la ediția din acest an. Situația financiară, urmată de concedieri destul de importante, l-au făcut pe șeful HTC, Cher Wang, să spună recent că în acest moment pentru ei tehnologiile de realitate virtuală sunt mai importante decât smartphone-urile.
Cel mai probabil, în loc de smartphone-uri, anunțurile HTC vor avea legătură cu Vive, casca de realitate virtuală creată în parteneriat cu dezvoltatorul de jocuri Valve. Dar, ținând cont că HTC nu va organiza o conferință la MWC, probabil nici pe zona de VR nu vor avea anunțuri majore.
La târg vor fi prezente și multe alte companii care au legătura cu universul smartphone-urilor și care ar putea veni cu surprize. Inclusiv brașovenii de la Allview sunt așteptați cu al lor X3 Soul PRO.