Aplicația denumită Google, dezvoltată, bineînțeles, de Google, a devenit o sursă mult mai bună în ceea ce privește condițiile meteo.
Posesorii de smartphone-uri cu Android vor găsi în curând redundante aplicațiile meteo. Și asta deoarece Google a integrat majoritatea informațiilor de bază privind starea actuală a vremii și prognoza meteo în aplicația care-i poartă numele.
În primul rând, aplicația Google a fost înzestrată cu ceea ce Google numește ”severe weather alerts”. Prin intermediul acesteia, utilizatorul va fi avertizat din timp în cazul urmează să apară fenomene meteo deosebite, precum furtuni puternice sau căderi masive de zăpadă.
Utilizatorii pot accesa prognoza meteo căutând după cuvinte cheie precum ”weather” sau întrebări simple gen ”will it rain today?”. Printre informațiile noi oferite se numără condițiile meteo din oră în oră, șansele de precipității, calitatea aerului, indexul radiațiilor ultraviolete, prognoza pe următoarele 10 zile și orele la care răsare și apune soarele.
De asemenea, noul update face posibilă alegerea mai multor locații favorite, pentru care să fie afișate condițiile meteo.
Noul update este livrat gradual, fiind posibil să mai dureze câteva zile până când noutățile vor fi vizibile pentru toți utilizatorii.