Facebook înlocuiește vechiul sistem de chat cu aplicația Messenger

Facebook înlocuiește vechiul sistem de chat cu aplicația Messenger
scris 19 ian 2017

Facebook a început integrarea aplicației Messenger în versiunea de desktop a propriei rețele de socializare.

După ce, în urmă cu 2 ani, Facebook a lansat o versiune autonomă a aplicației de chat Messenger pentru web, disponibilă la adresa messenger.com, acum aceeași aplicație este integrată în varianta disponibilă în browserele web pentru desktop a rețelei sociale.

Urmărește-ne și pe Google News

Prin această mutare, Facebook renunță la vechea interfață pe care o folosea pentru chat, numită Inbox, și aduce în versiunea de web a rețelei sale sociale interfața modernă și noile facilități ale aplicației web Messenger.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Noua secțiune de chat din Facebook pentru web include majoritatea facilităților pe care utilizatorii le cunosc deja din aplicația Messenger pentru telefoane mobile și tablete. Alături de suportul pentru atașamente, GIF-uri animate și emoji, se regăsesc facilități precum realizarea convorbirilor audio sau video.

Netflix a câștigat 7 milioane de noi abonați în ultimul trimestru din 2016 CITEȘTE ȘI Netflix a câștigat 7 milioane de noi abonați în ultimul trimestru din 2016

Nu lipsesc nici cele două funcții de căutare - căutarea contactelor și căutarea pe bază de cuvinte cheie în cadrul conversațiilor. De asemenea, fiecare discuție, fie că este individuală sau de grup, este însoțită de un tab lateral care oferă acces la funcții specifice conversațiilor, precum dezactivarea notificărilor sau accesul rapid la fișierele primite ori expediate.

Integrarea aplicației Messenger în Facebook pentru web arată că Facebook are strategii diferite pentru desktop și mobile. Dacă pe telefoane și tablete Facebook are două produse diferite și încearcă să determine utilizatorii să folosească aplicația separată Messenger pentru chat, pe desktop compania alege să țină Messenger legat de rețeaua socială.

Noua interfață este deja disponibilă unui număr mare de utilizatori, urmând ca în zilele următoare să fie activată  pentru toate conturile.

Facebook înlocuiește vechiul sistem de chat cu aplicația Messenger

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
messenger