YouTube vrea să difuzeze gratuit canale de TV

YouTube vrea să difuzeze gratuit canale de TV
scris 14 ian 2023

Dacă au răbdare să vadă numeroasele reclame afișate, utilizatorii vor putea să urmărească gratuit pe YouTube diverse canale tradiționale de televiziune.

YouTube se inspiră de la televiziunea tradițională prin cablu și de la platforme de streaming precum Roku și Pluto TV, pentru a scoate în față o nouă formă de conținut care suportă reclame digitale.

Urmărește-ne și pe Google News

Platforma de streaming deținută de Google testează un „hub” cu posturi de televiziune tradiționale, de unde utilizatorii pot alege și schimba rapid între canale.

Creatorii de filmări scurte vor putea câștiga bani pe YouTube. Ce trebuie făcut CITEȘTE ȘI Creatorii de filmări scurte vor putea câștiga bani pe YouTube. Ce trebuie făcut

Posturile vor putea fi accesate gratuit, însă, transmisiunea va fi întreruptă cu reclamele vândute de YouTube. Conform surselor citate de WSJ, YouTube negociază în prezent cu companii precum Lionsgate și A&E.

Nu se cunosc deocamdată detalii despre viitorul serviciu, însă, cel mai probabil, YouTube va împărți veniturile din reclame cu companiile care dețin posturile TV difuzate astfel.

Aceleași surse susțin că lansarea serviciului va avea loc anul acesta. Este posibil ca, la început, acesta să fie disponibil doar în Statele Unite.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
youtube
tv