YouTube a început să ofere filme gratuite utilizatorilor săi, într-un model de business în care agențiile de publicitate și brandurile sunt promovate drept sponsori.
Fără vreun anunț oficial, YouTube a început, parcă pe ascuns, să difuzeze în mod gratuit filme complete, ale căror drepturi au fost cumpărate de la casele de producție.
Deși nu este vorba de o colecție foarte bogată, printre filmele disponibile gratuit se numără titluri celebre, precum Rocky sau Terminator.
Filmele sunt organizate într-o categorie specială a canalului oficial YouTube Movies. Momentan, secțiunea este compusă din 100 de titluri, iar accesul pare restricționat geografic, aceste filme neputând fi accesate în România.
CITEȘTE ȘI Europarlamentar german, despre Directiva Drepturilor de Autor: Are ca scop intervenția într-o luptă pentru bani dată de marile corporațiiFilmele difuzate gratuit de YouTube vor fi întrerupte de diverse forme de publicitate, printre care popup-uri afișate la anumite intervale de timp.
Cei de la YouTube spun că există o oportunitate atât pentru utilizatori, cât și pentru advertiseri în cazul acestei abordări. Primii pot avea acces la conținut în mod gratuit, iar cei din urmă pot deveni sponsori.
Abordarea are sens în special pentru aplicația YouTube de smart TV-uri, cea care este din ce în ce mai folosită, pe parcurs ce și popularitatea acestui tip de televizoare crește. Utilizatorii ar putea avea la îndemână conținut video la cerere, gratuit, dar cu reclame.