Noul studio de jocuri din cadrul Netflix vrea să facă primul joc premium al companiei

Noul studio de jocuri din cadrul Netflix vrea să facă primul joc premium al companiei
scris 24 nov 2022

Netflix a postat mai multe anunțuri de angajare pentru posturi care să contribuie la dezvoltarea jocurilor AAA, anunțuri care oferă, pentru prima oară, informații despre planurile companiei.

Compania americană vrea să angajeze un director pentru dezvoltarea unui „nou joc AAA” - clasificare folosită pentru jocurile importante, cu buget mare, dezvoltate de obicei de marile studiouri.

Urmărește-ne și pe Google News

Deși există încă multe necunoscute legate de planurile companiei în ceea ce privește jocurile, conform experienței cerute în cadrul anunțului, este vorba de un shooter la prima sau a treia persoană, care evoluează în timp.

Jocurile Blizzard nu vor mai fi vândute în China CITEȘTE ȘI Jocurile Blizzard nu vor mai fi vândute în China

Candidații trebuie aibă cunoștințe despre Unreal Engine, care cel mai probabil va sta la baza viitorului joc. De asemenea, aceștia trebuie să aibă în vedere atât activitățile individuale, cât și cele de multiplayer.

În cadrul anunțului se specifică foarte clar faptul că viitorul director nu va fi constrâns în dezvoltarea jocului de limitări privind proiectarea sau monetizarea acestuia.

Asta ar putea înseamnă că, la fel ca jocurile casual disponibile în prezent, și viitoarele jocuri AAA ar putea fi oferite gratuit abonaților.

Un alt anunț de angajare vizează un inginer software principal care să contribuie la dezvoltarea unui RPG la persoana a treia.

Din câte se pare, dezvoltarea viitoarelor jocuri va avea loc în noul studio al companiei, din Helsinki, acolo unde Netflix încearcă să aducă mai mulți oameni cu experiență, precum Marko Lastikka, care a lucrat pentru Zynga și va conduce noul studio.

viewscnt
Afla mai multe despre
jocuri
netflix
angajări