Lanțul Cine Globe pregătește extinderea pe piața locală: vrea să ajungă la 20 de multiplexuri și mizează pe orașele mici

Lanțul Cine Globe pregătește extinderea pe piața locală: vrea să ajungă la 20 de multiplexuri și mizează pe orașele mici
scris 17 mai 2018

Lanțul de cinematografe Cine Globe România, administrat de operatorul indian de entertainment Cine Grand, prezent de 4 ani pe piața locală, vrea să ajungă la 20 de multiplex-uri în România în următorii 5 ani și urmărește să se extindă în special în orașele mici, despre care consideră că oferă mai multe oportunități decât orașele mari, unde există deja săli de cinema, spune Amitabh Vardhan, CEO-ul companiei, într-un interviu pentru Profit.ro.

În prezent, Cine Globe este prezentă pe piața locală cu două cinemtografe, în Auchan Titan din București și în Uvertura Mall din Botoșani.

"Vrem să deschidem săli de cinema în special în orașele mai mici. Pentru noi, extinderea în aceste orașe este mai importantă decât să deschidem cinematograf după cinematograf în București. Acest lucru nu înseamnă că vom abandona Bucureștiul și orașele mari, dar ne vom axa pe orașele mici. În următorii 5 ani vrem să adăugăm 50-100 de ecrane în România, ceea ce înseamnă să ajungem la aproximativ 20 de multiplexuri, dar depinde de centrele comerciale care vor fi deschise și dacă cele care vor fi deschise ni se vor părea profitabile", spune Vardhan.

Pentru finele acestui an, compania pregătește deschiderea cinematografelor din Suceava și Sibiu, anunțate din 2016.

Filmul ”Avengers: Infinity War” atinge încasări de 106 milioane de dolari doar în prima zi de lansare în SUA CITEȘTE ȘI Filmul ”Avengers: Infinity War” atinge încasări de 106 milioane de dolari doar în prima zi de lansare în SUA

"Zonele pentru cinematograf nu sunt încă finalizate, atât în mall-ul din Sibiu, cât și în cel din Suceava. Estimăm că vor fi finalizate până la finele acestui an, în octombrie, noiembrie sau decembrie. Vom accelera extinderea pe piața din România în 2019", adaugă CEO-ul Cine Grand.

Cine Grand a construit cinematografe în India, China, Statele Unite ale Americii și Bul­garia, intrând în 2014 și pe piața din Ro­mânia cu cinematografele din București și Botoșani. Pe lângă țările unde este deja prezentă, compania vrea să se extindă pe noi piețe ca Serbia, Kosovo sau Macedonia.

"Am ales România pentru că Europa de Est crește foarte repede, iar în următorii 10-15 ani va deveni următorul hub pentru industria cinematografică. Totodată, România este una dintre piețele importante din regiune. Vestul Europei nu crește, este chiar în scădere pentru industrie. România crește și cred că în următorii 10-20 ani va fi un cinematograf în toate orașele mai mici", potrivit lui Vardhan.

În ceea ce privește preferințele românilor, Vardhan spune despre aceștia că preferă filmele de acțiune, dar și cele pentru copii. Totodată, tinerii doresc să facă diferite alte activități la mall înainte de a vedea un film, astfel că centrul comercial ales este important.

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
cine globe
cine grand
cinematograf
multiplex
vardhan
mall
sibiu shopping city
suceava shopping city
india
extindere