Enel X a semnat un acord pentru achiziția a 55% din PayTipper consolidându-și strategia pe piața serviciilor de plată

Enel X a semnat un acord pentru achiziția a 55% din PayTipper consolidându-și strategia pe piața serviciilor de plată
scris 14 nov 2019

Enel X a încheiat un acord de achiziție - sub rezerva aprobării sale de către Banca Italiei – a unei participații de 55% din capitalul social al PayTipper, instituția de plată care are un acord cu o rețea extinsă de puncte de vânzare prin care oferă clienților săi servicii financiare, a anunțat joi compania, care precizează că proiectul este parte a strategiei sale de dezvoltare și furnizare de servicii în sectorul financiar.

Prin această tranzacție, Enel X își crește punctele de contact cu clienții și obține acces la o rețea de aproximativ 5.000 de magazine PayTipper din toată Italia, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Acest acord reprezintă un pas înainte în strategia de creștere a pieței serviciilor de plată și ne oferă o prezență extinsă în întreaga Italie, cu acces la rețeaua de magazine PayTipper. Scopul nostru este să oferim oamenilor o gamă completă de soluții financiare, de la plata digitală la posibilitatea de a alege punctele de vânzare cele mai apropiate de casele lor", a declarat Francesco Venturini, Head of Enel X.

CONFIRMARE Gigantul financiar Bank of China, una dintre cele mai mari bănci din lume, intră oficial în România via Budapesta CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Gigantul financiar Bank of China, una dintre cele mai mari bănci din lume, intră oficial în România via Budapesta

Prin achiziția participației majoritare în cadrul PayTipper, Enel X va putea accesa o rețea de puncte de vânzare care cuprinde aproximativ 5.000 de magazine în toată Italia (dintre care aproximativ 3.000 sunt directe și 2.000 sunt partenere), oferind un serviciu de plată complementar celui oferit de Enel X Financial Services prin intermediul platformei sale digitale.

Obiectivul este de a ajunge la persoane fizice care continuă să efectueze tranzacții la businessurile participante și care reprezintă împreună mai mult de 60% din plățile în Italia.

„Intrarea Enel X în structura corporativă a companiei noastre deschide noi scenarii de creștere pentru PayTipper, care ne vor permite să extindem gama de servicii pe care le oferim publicului și afacerilor, într-un mod inovator și exclusivist”, a declarat Angelo Grampa, CEO PayTipper.

Enel X intenționează să utilizeze cele două canale, digitale și fizice, într-un mod complementar pentru a răspunde mai bine nevoile clienților săi. Prin urmare, accesul la canalul fizic și o prezență mai largă în Italia vor permite extinderea modalităților de câștigare de noi clienți și promovarea produselor și serviciilor oferite de companiile Enel Group.

Achiziția de către Enel X a unui pachet de control de 55% din capitalul social al PayTipper este supusă condiției suspensive de autorizare de către Banca Italiei, conform legii.

Enel X este linia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potențial de transformare: orașe, locuințe, industrii și mobilitate electrică. Enel X deține poziția de lider în cadrul programelor de echilibrare a rețelelor prin managementul consumului la nivel global, cu peste 6 GW de capacitate de răspuns la cerere, gestionată și repartizată în prezent în America Centrală, de Sud și de Nord, Europa, Asia și Oceania.

PayTipper S.p.A. este o instituție de plăți autorizată de Banca Italiei care oferă soluții și servicii de plată inovatoare, sigure cu un grad ridicat de personalizare pentru a răspunde nevoilor persoanelor fizice, întreprinderilor, rețelelor și instituțiilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel x
paytipper