Curtea de Justiție a fost sesizată în cadrul unei acțiuni introduse de Meta (Facebook) împotriva unei decizii a Autorității de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor (AGCOM) din Italia.
Potrivit Meta, legislația italiană care instituie un regim menit să asigure o remunerație echitabilă pentru utilizarea online a publicațiilor de presă încalcă cadrul european privind drepturile editorilor pe piața unică digitală.
Curtea statuează că dreptul editorilor la o remunerație echitabilă este compatibil cu dreptul Uniunii, cu condiția ca această remunerație să constituie contraprestația economică a autorizației de a utiliza online publicațiile lor. Editorii trebuie, în plus, să poată să refuze această autorizație sau să o acorde cu titlu gratuit. Pe de altă parte, nu se poate solicita nicio plată de la prestatorii care nu utilizează aceste publicații.
Obligațiile impuse prestatorilor de a iniția negocieri cu editorii, fără a restricționa vizibilitatea conținutului în această perioadă, și de a furniza datele necesare pentru calcularea remunerației, deși restricționează libertatea de a desfășura o activitate comercială, par justificate, în măsura în care contribuie la obiectivele dreptului Uniunii de a asigura o piață a dreptului de autor performantă și echitabilă și de a permite editorilor să își recupereze investițiile.
Potrivit Curții, astfel de obligații, care consolidează protecția editorilor, permit instituirea unui just echilibru între libertatea de a desfășura o activitate comercială, pe de o parte, și dreptul de proprietate intelectuală, precum și dreptul la libertatea și la pluralismul mijloacelor de informare în masă, pe de altă parte.
Evoluția tehnologiilor digitale a revoluționat profund sectorul mass-media, în special cel al presei scrise, care se confruntă cu schimbarea obiceiurilor utilizatorilor, cu dezvoltarea serviciilor pentru revista presei online și cu concurența noilor canale digitale. Aceste transformări au dus la o scădere drastică a veniturilor editorilor, punând în pericol modelul lor economic și rolul lor esențial în societățile democratice.
Pentru a remedia această situație, au fost adoptate mai multe inițiative legislative, printre care Directiva privind dreptul de autor în piața unică digitală. Această directivă instituie un drept conex specific în favoarea editorilor de presă pentru utilizările online ale publicațiilor lor de către prestatorii de servicii ale societății informaționale, permițându-le în special să autorizeze sau să interzică asemenea utilizări.
Legiuitorul italian a transpus directiva menționată, prevăzând în favoarea editorilor dreptul la o remunerație echitabilă pentru utilizarea online a publicațiilor lor, precum și un regim menit să o asigure. Astfel, legislația italiană impune prestatorilor de servicii să negocieze o asemenea remunerație cu editorii, fără a limita vizibilitatea conținuturilor în rezultatele căutării în cursul acestor negocieri, și să furnizeze datele necesare pentru calcularea sa.
De asemenea, aceasta încredințează Autorității de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor (AGCOM) sarcina de a stabili criteriile aferente remunerației menționate, de a o determina în caz de dezacord și de a asigura respectarea obligației de informare care revine prestatorilor, inclusiv prin sancțiuni.
În anul 2023, AGCOM a definit, în temeiul acestei legislații naționale, criteriile care permit stabilirea unei remunerații echitabile pentru utilizarea online a publicațiilor de presă de către prestatorii de servicii ale societății informaționale.
Unul dintre acești prestatori, Meta Platforms Ireland, a introdus o acțiune la Tribunalul Administrativ Regional din Lazio (Italia) având ca obiect anularea acestei decizii. Meta contestă compatibilitatea acestei decizii și a legislației italiene menționate cu dreptul Uniunii, în special cu directiva și cu libertatea de a desfășura o activitate comercială, garantată de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Prin urmare, instanța națională a sesizat Curtea de Justiție în scopul verificării compatibilității cadrului juridic național cu dreptul Uniunii.
Curtea constată că directiva vizează să confere editorilor drepturi exclusive de reproducere și de punere la dispoziția publicului a publicațiilor lor de presă, lăsând totodată statelor membre o marjă de apreciere pentru a garanta punerea în aplicare a acestora.
În acest context, dreptul editorilor de publicații de presă la o remunerație echitabilă este admisibil, cu condiția ca această remunerație să constituie contraprestația economică a autorizației acordate prestatorilor de a reproduce aceste publicații sau de a le pune la dispoziția publicului și ca acești editori să poată să refuze acordarea acestei autorizații sau să o acorde cu titlu gratuit. În plus, prestatorilor nu li se poate impune nicio plată atunci când nu utilizează asemenea publicații. Revine instanței naționale sarcina de a
verifica dacă legislația italiană respectă aceste condiții.
Obligațiile impuse prestatorilor de a iniția negocieri cu editorii, fără a restrânge vizibilitatea conținuturilor în această perioadă, și de a furniza datele necesare pentru calcularea remunerației sunt, de asemenea, admisibile, având în vedere că acestea sunt de natură să asigure caracterul echitabil al acestor negocieri și că, prin urmare, contribuie la obiectivul de protecție a editorilor. Astfel, numai prestatorii dispun de informațiile care permit aprecierea valorii economice a utilizării online a publicațiilor de presă, cum ar fi veniturile generate sau preconizate dintr-o asemenea utilizare.
Prin urmare, editorii se află într-o poziție de negociere slabă față de acești prestatori în ceea ce privește stabilirea unei remunerații echitabile. În plus, obligația de a se abține de la limitarea vizibilității publicațiilor în cursul negocierilor permite să se prevină exercitarea unei presiuni asupra editorilor sau disimularea valorii economice pe care o reprezintă utilizarea publicațiilor lor de presă.
De asemenea, prerogativele acordate AGCOM prin legislația italiană sunt admisibile, întrucât vizează garantarea punerii în aplicare efective a drepturilor recunoscute editorilor.
În sfârșit, Curtea constată că, desigur, aceste obligații, însoțite de puterea de sancționare a AGCOM, constituie o restricție a libertății de a desfășura o activitate comercială a prestatorilor. Ea constată însă că, sub rezerva verificării de către instanța națională, această restricție pare justificată și proporțională în raport cu obiectivele dreptului Uniunii de a asigura o piață a dreptului de autor performantă și echitabilă și de a permite editorilor să recupereze investițiile necesare pentru producerea publicațiilor lor.
Curtea observă, în special, că impunerea unor astfel de obligații prestatorilor permite instituirea unui just echilibru între libertatea de a desfășura o activitate comercială, pe de o parte, și dreptul de proprietate intelectuală, precum și dreptul la libertatea și la pluralismul mijloacelor de informare în masă, pe de altă parte.
