Un fost ministru și vicecancelar al Angelei Merkel devine noul lobbyist șef al industriei auto din Germania

Un fost ministru și vicecancelar al Angelei Merkel devine noul lobbyist șef al industriei auto din Germania
scris 27 oct 2019

Fostul vicecancelar german social-democrat Sigmar Gabriel urmează să devină în curând noul lobbyist șef al industriei auto din Germania, a relatat duminică cotidianul Bild, care comentează că este o nouă ilustrare a strânsei legături între acest sector și lumea politică.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

"Dacă nu apar divergențe insurmontabile de ultim moment, el va deveni noul președinte" al Federației germane a industriei auto (VDA) începând din ianuarie, a spusă o sursă apropiată de dosar, citată de ediția de duminică a popularului cotidian, citat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Bicicliștii solicită Poliției condiții mai bune în trafic: Bandă comună pentru transport public și biciclete, ridicarea și sancționarea mașinilor parcate neregulamentar, reglementarea trotinetelor electrice CITEȘTE ȘI Bicicliștii solicită Poliției condiții mai bune în trafic: Bandă comună pentru transport public și biciclete, ridicarea și sancționarea mașinilor parcate neregulamentar, reglementarea trotinetelor electrice

În vârstă de 60 de ani, Gabriel ar urma să îl înlocuiască la data respectivă pe Bernd Mattes, care nu mai beneficiază de încrederea marilor constructori auto germani. Aceștia au deplâns lipsa sa de conexiuni în lumea politică germană și i-au reproșat că nu i-a apărat bine în dezbaterea privind normele de poluare.

Actual deputat, dar fost președinte al Partidului Social Democrat (SPD) german, Sigmar Gabriel a fost vicecancelar al Angelei Merkel și ministru al economiei (2013-2017), apoi șeful diplomației (2017-2018). Înainte de a asta, a fost ministru al mediului între 2005 și 2009 și ministru-președinte al landului Saxonia Inferioară și, prin această poziție, unul dintre principalii acționari ai grupului auto Volkswagen, care își are sediul în această regiune, la Wolfsburg.

viewscnt
Afla mai multe despre
lobby
sef
auto
industrie
germania
merkel
sigmar gabriel