Divizia specializată în automobile autonome a grupului Alphabet, Waymo, a dat în judecată Uber Technologies și subsidiara acesteia pentru vehicule autonome, Otto, pe care le acuză că au furat tehnologie confidențială, transmite Reuters.
Waymo acuză Uber și Otto, cumpărată de furnizorul de servicii de împărțire a transporturilor în august, că au furat informații confidențiale legate de tehnologia pentru senzori Lidar, pentru a intensifica eforturile de dezvoltare a tehnologiei autonome, scrie News.ro.
”Tehnologia Lidar a Uber este de fapt tehnologia Lidar a Waymo”, se arată în plângerea Waymo făcută în districtul nordic al Californiei.
Uber a anunțat că ia în serios acuzațiile făcute de Otto și că va analiza problema cu grijă.
CITEȘTE ȘI Cursă aeriană low-cost spre New York la 300 euro, disponibilă inclusiv pentru româniLidar, care folosește impulsuri luminoase reflectate de obiecte pentru a le identifica poziția pe sau în apropierea unui drum, este o componentă esențială a sistemelor de conducere autonomă.
Sistemele anterioare aveau costuri prohibitive, iar Waymo a încercat să proiecteze unul cu peste 90% mai ieftin, făcând din Lidar unul dintre cele mai valoroase active, potrivit companiei.
Waymo solicită plata unor daune nespecificate și un ordin judecătoresc care să împiedice Uber să polosească informațiile.