Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, în contextul amânării intrării în vigoare a pensiilor speciale ale primarilor, că nu se va întâmpla acest lucru nici anul viitor și nici peste doi ani. ”Aș vrea să mă întorc la esența poporului român, care are un apetit fantastic în a-și vedea foștii conducători în mizerie”, a spus primarul, arătând că ”nu a înțeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toți cei care ne-au reprezentat”.
Primarul din Galați a afirmat acum, despre pensiile aleșilor locali, că nu vor fi introduse ”nici la anul, nici peste doi ani”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Aș vrea să mă întorc la esența poporului român, care are un apetit fantastic în a-și vedea foștii conducători în mizerie, dacă se poate. (..) Vă spune un pesedist de data asta, ne-am bucurat și toată lumea a aplaudat când l-a văzut pe Băsescu: Mamă, i-au luat ăștia salariul! (..) Nu am înțeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toți cei care, la un moment dat, mai bine sau mai puțin bine, pe o perioadă mai lungă sau mai puțin lungă de timp, ne-au reprezentat”, a spus Ionuț Pucheanu.
El a ținut să precizeze că ”și în afară, în Vest, acolo unde ne raportăm în permanență, există aceste pensii ( pensii speciale, nr).
”Trebuie să înțelegeți, nimeni nu spune lucrul acesta, da, în afară există genul acesta de pensii”, a mai afirmat primarului Galațiului.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbăriLa rândul lui, deputatul PNL Gheorghe Pecingină a spus că ”i se pare ipocrit să spună el acum că își dorește și amânarea pensiilor europarlamentarilor”.
”Să fim realiști, nu vor fi anulate niciodată când am dori noi, și sunt și afară, numai că la noi în România, cum spunea și colegul, trebuie să fim săraci și proști și să acceptăm chestia asta. Că într-adevăr clasa politică e de o anumită factură, până la urmă e oglinda societății”, a comentat Pecingină.