PROFIT NEWS TV George Dorobanțu, Director General Aeroportul Otopeni: A început să se miște traficul și să ne revenim după pandemie. Sperăm ca până la finalul anului să ajungem la 10 milioane de pasageri

PROFIT NEWS TV George Dorobanțu, Director General Aeroportul Otopeni: A început să se miște traficul și să ne revenim după pandemie. Sperăm ca până la finalul anului să ajungem la 10 milioane de pasageri
scris 28 mar 2022

Traficul de pe Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, cel mai mare din țară, începe să revină la valorile înregistrate înainte de pandemie. Estimările indică că, în perioada de vară, numărul de pasageri care tranzitează aeroportul va fi peste cel înregistrat în sezonul estival din 2019. 

„Începem să fim din ce în ce mai aglomerați, să ne revenim după pandemie, în sensul în care perioada pandemiei pentru noi a însemnat o reducere a activității cu mai mult de 50%. În 2020 am avut vreo 7 milioane de pasageri, ceea ce înseamnă că, față de 2019, anul de vârf, suntem la mai puțin de jumătate. Sperăm ca până la finalul anului să ajungem la 10 milioane de pasageri, ceea ce înseamnă cam 70% din perioada de dinainte de pandemie”, a spus, la PROFIT NEWS TV, George Dorobanțu, directorul general al Aeroportului Otopeni. 

Urmărește-ne și pe Google News

În contextul actual însă, cu toate zborurile de repatriere și cu refugiații care au venit în România, este posibil ca estimările pentru 2022 să fie chiar depășite. 

„În martie, spre exemplu, noi estimăm să avem cifre mai mari decât în 2019 sau sensibil asemănătoare. Suntem deja cu vreo 25% față de ce s-a întâmplat anul trecut. Apetitul pentru călătorii a început să crească odată cu ridicarea restricțiilor. Începuse oricum să crească simțitor chiar de anul trecut. Dacă ne uităm la perioada de vară, estimăm să fim cu aproximativ 10-15% peste lunile de vara din 2019”, mai spune acesta. 

PROFIT NEWS TV Alexandru Șeremet, Director Comunicare BMW România: Business-ul nu este atât de impactat de războiul din Ucraina. Golul poate fi absorbit și de alte piețe CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alexandru Șeremet, Director Comunicare BMW România: Business-ul nu este atât de impactat de războiul din Ucraina. Golul poate fi absorbit și de alte piețe

Aeroportul Otopeni a operat peste 100 de zboruri de repatriere, de la începutul conflictului militar în Ucraina, însumând peste 20.000 de persoane. 

„Principala provocare a fost să acomodăm, într-un timp foarte scurt, o serie de zboruri neplanificate. Până acum cred că am operat peste 100 de zboruri de repatriere. Deci a fost o chestiune dificilă în a acomoda aceste zboruri, dar și în a acomoda un număr mare de pasageri, cu niște restricții destul de complexe. Foarte mulți dintre ei aveau nevoie de viză, s-au implicat și ambasadele foarte mult”, precizează George Dorobanțu. 

În ceea ce privește numărul de refugiați care au tranzitat aeroportul până acum, el estimează că s-ar ridicat la circa 8.000. 

viewscnt
Afla mai multe despre
trafic pasageri otopeni
aeroportul otopeni
george dorobanțu
refugiati ucraina
repatriati ucraina
zboruri 2022