Deși pandemia a afectat domeniul hospitalității semnificativ, a adus și câteva elemente pozitive acestui domeniu, precum creșterea nivelului de calitate atât în ceea ce privește produsele, cât și serviciile, spune, la Profit.ro TV, Kinan Sarieddine, director general Bucharest Unirii Square, primul hotel din România care operează sub brandul Handwritten Collection.
Bucharest Unirii Square a fost redeschis recent, după 3 ani de inactivitate, perioadă în care a fost renovat și afiliat la lanțul Accor, compania care deține brandul Handwritten Collection.
Profit.ro a anunțat în premieră intrarea în România a brandului Handwritten Collection, fiind însă vorba la acel moment de Familia Cobâlaș, proprietara grupului de firme CATTED , cu activitate în imobiliare și HoReCa, care va renova actualul hotel de 4 stele Tecadra din Pipera.
„Focusul acum, după pandemie, este să investim în calitatea interacțiunilor cu clienții. Asta este ce ne-a lipsit în perioada de pandemie, în care toată lumea a trebuit să stea acasă. După pandemie însă, toată lumena a simțit nevoia de a se reconecta ceilalți și asta este o oportunitate pentru noi de a ne reconecta cu clienții noștri. Și ne-am focusat foarte mult pe acest lucru. Și putem să vedem asta și în București, unde foarte multe hoteluri s-au rebranduit și au făcut investiții”, spune Kinan Sarieddine.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Hotelul de 4 stele Bucharest Unirii Square, localizat în apropierea Pieței Unirii din București, cu 88 de camere, este deținut de familia libaneză Sarieddine.
„Am văzut o mare creștere în domeniul hospitalității în București și, dacă ne uităm în viitor, vedem că sunt multe perspective de investiții. Vorbim de multe francize din afară, precum Hilton, Accor, Hyatt, care au decis să investească în România văzând creșterea economică, dar și creșterea turistică, în special pe segmentul de leisure. Înainte de pandemie, turismul în București era mai degrabă un turism de business. Acum, vedem o creștere și pe segmentul de leisure”, mai spune acesta.
Kinan Sarieddine vede o revenire și a turismului de business în Capitală, care devine tot mai atractivă pentru companiile străine.
„Sunt foarte multe companii din străinătate care au văzut oportunitățile în România și au decis să investească aici și și-au mutat sediile în România, aducând astfel mult mai mult business în țara noastră”, afirmă el.

Directorul general al Bucharest Unirii Square consideră și că turismul românesc are nevoie de o mult mai mare promovare pentru atragerea turiștilor străini.
„România este o țară care oferă foarte multe. Dar din experiența mea, din călătoriile mele, eu mi-am dat seama că mulți au o impresie greșită a României. Când vorbim de România, cea mai recentă informație este despre Ceaușescu și comunismul. Asta a fost acum 30 de ani aproape. Acum însă este o diferență foarte mare.
Orașe precum Clujul, Brașovul, Constanța, București, Timișoara, Arad, au început să aibă investiții foarte mari în orașele lor și pe partea de turism, și pe partea de business. Și au oportunități foarte mari pentru toată lumea. Nu doar pentru localnici. Și este foarte important să putem să împărtășim imaginea aceasta a României și cu ceilalți”, mai precizează Kinan Sarieddine.