VIDEO PROFIT LIVE Teodora Șaguna, co-fondatoare Wonder Baby: Pentru finanțare ne uităm atât la fondurile de investiții locale, cât și la cele internaționale din zona de HealthTech și Tech

VIDEO PROFIT LIVE Teodora Șaguna, co-fondatoare Wonder Baby: Pentru finanțare ne uităm atât la fondurile de investiții locale, cât și la cele internaționale din zona de HealthTech și Tech
scris 13 iun 2023

Startup-ul Wonder Baby, fondat de către Teodora Șaguna și Bogdan Manole, a dezvoltat o aplicație ce ajută părinții să monitorizeze evoluția și starea de sănătatea a copiilor lor în primii ani de viață, investiția totală ridicându-se la circa 300.000 de euro. Aplicația a fost lansată pe piață în toamna anului trecut și este disponibilă pe App Store și Magazin Play.

„Avem trei ancore principale în momentul de față în aplicație. În primul rând această monitorizare a evoluției copilului ce ajută părintele să monitorizeze evoluția și creșterea lui încă din prima zi. Mai exact, arată ce mănâncă în fiecare zi copilul, cât ia în greutate, care e evoluția dimensiunii craniului, aspecte pe care în primii ani de viață ai copilului le urmărim cu strictețe. Mai apoi am adăugat și componenta de medical.

A doua componenta a aplicației este modulul de blog, articole pe care noi le-am compus alături de medici pediatri specifice diferitelor vârste și a treia componenta este cea de marketplace care e încă în dezvoltare. La finalul anului trecut am lansat și componenta de telemedicină. Este un model destul de complex pentru că părinții pot folosi această funcție pentru a-și încărca toate analizele sau rapoartele medicale ale copilului lor și am adăugat și serviciul de telemedicină de urgență, utilizatorii aplicației având acces permanent la un medic pediatru înrolat în aplicație”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Teodora Șaguna, co-fondatoare Wonder Baby.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT LIVE Gabriela Folcuț, director executiv ARB, despre ordinele emise recent de ANPC referitor la calculul ratelor: S-a produs o eroare destul de gravă. Nu e logică metoda pe care ANPC a avansat-o. Cred că instanțele vor tranșa foarte rapid subi CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Gabriela Folcuț, director executiv ARB, despre ordinele emise recent de ANPC referitor la calculul ratelor: S-a produs o eroare destul de gravă. Nu e logică metoda pe care ANPC a avansat-o. Cred că instanțele vor tranșa foarte rapid subi

Aplicația este în acest moment gratuită pentru părinți, singurul serviciu contra cost fiind accesul la medicul pediatru.

„Ceea ce ne diferențiază este cumularea acestor tuturor funcții sub aceeași aplicație, ceea ce în prezent nu regăsim în niciuna dintre aplicațiile disponibile pe plan local și internațional. Noi ne-am propus să creăm un ecosistem pentru părinți. Adăugarea de noi funcționalități este o provocare în momentul de față. În momentul în care vorbim de un produs de tech evident că vine la pachet cu inovație, dezvoltare, testare, retestare etc.. Plănuim să dezvoltăm și componenta de marketplace destul de mult în perioada următoare”, mai spune aceasta.

Aplicația a fost dezvoltată din fondurile proprii ale celor doi fondatori, suma ajungând la circa 300.000 de euro.

„Mai departe, obiectivul nostru este de scalare atât din punct de vedere al funcționalităților, cât și la nivel internațional. Am început să ne uităm la opțiunile pe care le avem în piață, la proiecțiile de business atât în ceea ce privește obținerea de fonduri, cât și ceea ce ne dorim noi să obținem în următorii 3-5 ani de la acest produs.

Pentru finanțare ne uităm atât la fondurile de investiții locale, cât și la cele internaționale din zona de HealthTech și Tech în general. Dar suntem la început aici.

Ne uităm la dezvoltarea marketplace-ului cu o componentă mult mai complexă de produse medicale inteligente, dar și cu integrarea unei farmacii și dezvoltarea componentei de telemedicină prin adăugarea și celorlalte specialități medicale necesare copiilor”, precizează Teodora Șaguna.

VIDEO PROFIT LIVE cofondatoare Dressingz: După încă o rundă de finanțare vrem să facem exit cu un fond de venture capital din domeniul sustenabilității CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE cofondatoare Dressingz: După încă o rundă de finanțare vrem să facem exit cu un fond de venture capital din domeniul sustenabilității

Startup-ul Wonder Baby are în vedere și scalarea internațională în următorii ani, momentan focusul fiind pe România. 

„Produsul este viabil cu siguranță și pentru piața internațională și poate fi scalat foarte ușor.
Pentru alegerea piețelor externe ne-am uitat la numărul de nașteri anuale, astfel încât să vedem exact care este trendul de creștere pe targetul nostru principal, mamicile de nou născuți.

Ne-am uitat și la digitalizarea pieței și apetitul pentru utilizarea aplicațiilor mobile pentru că nu ne propunem să intram într-o piață pe care să o educăm noi, ci mai degrabă să fie deja educată, chiar dacă din punct de vedere competiție e un pic mai dificil pentru noi. Ne uităm către piețe unde deja componenta de telemedicină a penetrat piața, astfel încât să intrăm pe un teren unde deja medicii și pacienții au deschidere către această componentă”, mai spune antreprenoarea.

viewscnt
Afla mai multe despre
wonder baby
teodora șaguna