Dacă nu mai apar alte șocuri economice, piața de carte va înregistra o creștere destul de bună anul acesta, similară cu cea din 2021 sau chiar peste, a spus, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Laura Țeposu, CEO Libris.
„Piața de carte în 2020 a dat înapoi, a avut o retragere de aproximativ 7%. Și, ținând cont că au fost luni în care librăriile au fost efectiv închise, cifrele înregistrate au fost chiar peste așteptări. 2021 a însemnat un an în care și-au mai revenit vânzările undeva la nivelul anului 2019. Anul 2022 a debutat foarte bine, atât pentru online, cât și pentru librăriile fizice, lunile ianuarie și februarie înregistrând creșteri de două cifre.
După aceea a început războiul, lunile martie și aprilie au fost mai dificile, vânzările au scăzut pe fondul unei stări de anxietate a cumpărătorilor, iar din luna mai, lucrurile au revenit iarăși pe un trend pozitiv. Toamna a debutat bine, cu o creștere de două cifre și, dacă lucrurile merg așa până la sfârșitul anului și nu apar lucruri grave, piața de carte va încheia, per ansamblu, un an foarte bun, cu o creștere destul de mare”, precizează Laura Țeposu.
Ea adaugă că 2022 a fost un an de revenire și pentru piața de carte atât din punct de vedere al vânzărilor, cât și al comportamentului consumatorilor. Clienții au revenit la obiceiurile de dinainte de pandemie în ceea ce privește achiziția de carte.
„Anul acesta lumea a dorit contactul fizic, să meargă în librării, la târguri de carte, să interacționeze cu scriitori. Acesta a fost un an de revenire, în care lumea a recuperat ce a pierdut în cei doi ani de pandemie. Vânzările cresc, lumea dorește să achiziționeze și să interacționeze”, mai spune aceasta.
„În perioada pandemiei a scăzut foarte mult numărul aparițiilor noi, adică editurile n-au mai scos atât de multe titluri. Anul acesta în schimb au ieșit foarte multe titluri noi, lansări noi, este o efervescență în piață. Există încă foarte mult loc de creștere pe piața de carte din România”, afirmă ea.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Mihai Teodorescu, Country General Manager Road DSV: Suntem într-o perioadă în care transporturile își revinLaura Țeposu mai spune că inflația se resimte și la nivelul companiilor care activează în piața de carte, însă scumpirile au fost transferate foarte puțin sau aproape deloc către consumatori.
„Costul hârtiei a crescut foarte mult și asta ne impactează pe toți. Editurile încearcă să mențină totuși costurile la un nivel rezonabil. Mai sunt și costurile de publicitatea online care anul acesta au crescut foarte mult comparat cu anii trecuți. Publicitatea online devine tot mai costisitoare. Iar pentru retaileri devine mai importantă retenția clienților decât achiziția de clienți noi”, precizează CEO-ul Libris.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Octavian Radu, co-fondator Smart Touch Technologies: Ne uităm să ne extindem către partea de vest a Europei, după care în SUA. Bugetul necesar pentru a ne extinde în Europa este de 1-1,5 milioane de euroRecent, Libris a montat depozitul său de carte din Brașov, cel mai mare astfel de depozit din România, 835 de panouri fotovoltaice dispuse pe o suprafață de 4.000 mp, în urma unei investiții de 300.000 de euro. Compania va produce astfel 330.000 Kwh anual, ceea ce înseamnă 95% din nevoia anuală de consum.
„Am avut în plan acest lucru încă de acum 4 ani, când am construit acest depozit. Am vrut să devenim independenți energetic. Anul acesta, cam tot ce s-a întâmplat ne-a dus în direcția aceasta și am considerat că este momentul să trecem la energia verde. Un lucru favorabil care s-a întâmplat anul acesta a fost că s-a schimbat legislația legată de prosumatori. În luna februarie s-a schimbat modul de calcul. Faptul că dai în rețea și recuperezi aceeași cantitate de energie într-un interval de 24 de luni ajută foarte mult la scurtarea duratei de investiție.
Desigur, există și fonduri, sunt niște programe lansate pentru instalarea panourilor fotovoltaice, numai că noi am ales să facem acest pas prin finanțare bancară. Timpii de așteptare prin programe subvenționate de stat sunt foarte mari și există foarte multă impredictibilitate. În plus, fiind o cerere foarte mare de panouri la momentul acesta nu există o predictibilitate pe costuri”, mai spune ea.