VIDEO PROFIT LIVE Cristian David, CEO Klap.ro: Ne dorim și o prezență fizică regională prin deschiderea unor birouri. Am validat deja conceptul

VIDEO PROFIT LIVE Cristian David, CEO Klap.ro: Ne dorim și o prezență fizică regională prin deschiderea unor birouri. Am validat deja conceptul
scris 29 iun 2023

Startup-ul Klap, care comercializează produse electronice recondiționate, precum telefoane mobile, laptopuri și tablete, a înregistrat anul trecut afaceri de peste 2 milioane de euro, iar pentru 2023 vizează dublarea vânzărilor.

De la înființare și până în prezent, startup-ul a vândut peste 70.000 de produse electronice recondiționate.

„Inițial ne-am axat pe segmentul B2B, după care ne-am extins zona de vânzare către parteneri din afara țării. Suntem membri în câteva comunități internaționale de schimburi de produse, din aceste comunități am dezvoltat parteneriate care deja durează de câțiva ani prin care oferim spre vânzare dispozitive pe care le recondiționam aici, dar și de unde ne procurăm produse.

Urmărește-ne și pe Google News

Iar de când am dezvoltat businessul în zona de ecommerce, avem deja foarte mulți clienți și furnizori din România. De anul trecut am deschis și site-ul de ecommerce unde adresăm și consumatorii. Deja avem clienți recurenți”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Cristian David, fondator și CEO Klap.ro.

Klap este prezent în țări precum UK, Germania, Franța, Suedia și Norvegia prin diverși parteneri. 

„Noi suntem prezenți prin parteneriate în alte țări. Am făcut câțiva pași pentru extinderea în zonele respective. Cu siguranță ne dorim o prezență regională și fizică acolo prin deschiderea unor birouri. Pentru aceste lucruri am validat deja conceptul și urmează să vedem ce ne rezervă viitorul.

Va fi o abordare mixtă. Vom merge și către zona de piețe evoluate care încă nu e saturată, unde rata de penetrare a acestor dispozitive e destul de scăzută. Cred că există loc pentru fiecare nou jucător în perioada următoare. De asemenea, ne așteptăm și la dublarea cifrei de afaceri în 2023”, spune acesta.

VIDEO PROFIT LIVE Radu Manoliță, CEO CityHost: Creștere semnificativă a interesului pentru investiții în imobiliare în zona Brașovului. Pe termen mediu, plănuim extinderea regională CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Radu Manoliță, CEO CityHost: Creștere semnificativă a interesului pentru investiții în imobiliare în zona Brașovului. Pe termen mediu, plănuim extinderea regională

Până în prezent, activitatea firmei a fost susținută din profiturile realizate.

„Am fost competitivi și ne-a ajutat viteza de rotație a stocului destul de mult. Nu pot spune că nu suntem o companie atrăgătoare pentru investitori, am avut diverse propuneri și în prezent avem discuții cu jucători destul de mari care sunt interesați de această nișă de business.

Nu excludem niciun fel de parteneriat și suntem dispuși să discutăm atâta vreme cât țelul nostru principal este îndeplinit, acela de a duce dispozitivele recondiționate la următorul nivel, de a fi mainstream business pentru companii și consumatori.

Totodată, urmărim și diversificarea portofoliului nostru atât din punct de vedere al dispozitivelor, cât și a serviciilor pe care le promovăm”, precizează Cristian David. 

viewscnt
Afla mai multe despre
klap.ro
cristian david