În ultimul an, pe fondul inflației și al scumpirilor la energie și gaze, a crescut preocuparea clienților față de coșul de consum, aceștia fiind mai atenți pe ce își alocă bugetele, afirmă, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Cătălin Pozdarie, CEO al Hervis România. El observă și o orientare a clienților spre produse mai ieftine și care nu au o perioadă îndelungată de folosință.
„Avem o inflație declarată de 15%. Vorbim însă de o inflație reală de 30%. Deci, în momentul în care vorbim de o creștere a consumului cu 5%, vorbim de fapt de o scădere cu până la 25% a consumului în mod real, ca și putere de cumpărare. Aceasta este o creștere datorită creșterii prețurilor și nu datorită faptului că am vândut mai multe bucăți sau că am avut mai mulți clienți.
În ceea ce privește trimestrele acestui an, această tendință de orientare spre produse mai ieftine și nu spre produse de lungă folosință, o observăm încă de la începutul anului. De atunci am sesizat și am comunicat în mod oficial această tendință, față de care am fost contrazis de foarte mulți alți oameni de afaceri. Însă, pe parcursul anului mi s-a confirmat această tendință. Nu pot să spun însă că nu am avut o creștere. Noi avem o creștere foarte frumoasă față de anul trecut, dar iarăși și această creștere trebuie văzută și sub aspectul inflației”, mai spune acesta.
Cătălin Pozdarie adaugă că retailul sportiv a fost influențat anul acesta în principal de achiziția de textile.
„Cred că foarte multă lume s-a orientat spre textile, a revenit din nou consumul spre pantofi. În ultimii doi ani, datorită faptului că oamenii stăteau foarte mult în casă, consumul de pantofi scăzuse. Însă, am observat din nou o creștere pe acest segment. Practic, oamenii au devenit din nou interesați de pantofi”, precizează el.
CEO-ul Hervis România mai spune și că problemele pe lanțurile de aprovizionare continuă să persiste, însă sunt diferite față de acum un an.
„Dacă acum un an vorbeam de criza containerelor, acum vorbim în general de noi rute de aprovizionare, de întârzieri datorită acestor noi rute. În continuare există politici foarte stricte mai ales în Asia în ceea ce privește gestionarea crizei Covid, ducând la lockdown-uri totale în anumite țări ceea ce implică automat închiderea fabricilor care produceau inclusiv pentru noi articole.
Deci impactul este poate de altă natură, dar el există în continuare. Nu s-a schimbat mare lucru față de acum un an. Această criza pe lanțurile de aprovizionare există în continuare. Foarte mulți furnizori ne comunică întârzieri la produse și chiar amânarea livrărilor”, afirmă acesta.
De asemenea și problemele în ceea ce privește stocurile de marfă continuă să se manifeste pentru industria de retail locală.
„Povestea stocurilor este una care ne urmărește în mod continuu în ultimii 3 ani, dar care s-manifestat în fiecare an altfel. Dacă în 2020 a fost un boom de exemplu pe vânzarea de biciclete și n-am avut destule biciclete ca să facem față cererii, în 2021 la fel, iar în 2022 avem biciclete, dat fiind faptul că consumul a scăzut pe acest segment, însă această problemă se manifestă pe alte categorii de produse.
Adică dacă ai produse de iarnă și iarna nu vine automat te trezești cu un stoc de produse care sunt contrare vremii. Este o perioadă foarte dificilă de a prevedea marfa potrivită, la timpul potrivit, la locul potrivit. Cred că toți retailerii se confruntă în momentul de față cu o mare problemă logistică. Sunt alți retaileri mai ales în zona online care se confruntă cu stocuri foarte mari”, mai spune acesta, adăugând că, în momentul în care un retailer se confruntă cu un stoc de marfă care nu este vandabil, atunci va avea probleme de cash flow.
„Furnizorii așteaptă banii pe acele produse și, automat, ai bani blocați în marfă care în momentul de față nu se cere. Și asta duce la probleme de cash flow. Sunt convins că foarte multe companii în momentul de față se confruntă cu probleme majore de cash flow în condițiile în care costul finanțării a crescut dramatic, lucru care duce la foarte multe probleme mai ales la distribuitorii care, în general, trebuie să-și finanțeze produsele singuri. Iar dacă iau bani de la banca îi costă mai mult, lucru care se va vedea în profitabilitatea lor”, explică Cătălin Pozdarie, care privește însă cu optimism sfârșitul anului pentru retailul local.