VIDEO PROFIT LIVE Ana-Maria Melinte, cofondator Exigo Health: Pentru a merge la următorul nivel, partea financiară e cea mai importantă. Vrem să mai ridicăm o rundă de finanțare

VIDEO PROFIT LIVE Ana-Maria Melinte, cofondator Exigo Health: Pentru a merge la următorul nivel, partea financiară e cea mai importantă. Vrem să mai ridicăm o rundă de finanțare
scris 21 iul 2022

Startup-ul Exigo Health, care a creat o aplicație pentru pacienții aflați în recuperare medicală, cu scopul de a-i motiva, transformând exercițiile necesare recuperării în jocuri interactive, vizează să ridice o nouă rundă de finanțare. Până acum, startup-ul a primit 60.000 de euro de la Universitatea din București, prin programul Innotech Student.

„Cei 60.000 de euro ne vor susține activitatea pentru un an. Vrem să ne concentrăm destul de mult pe dezvoltarea produsului și să creștem businessul și ulterior, când vom fi pregătiți, să ridicăm o finanțare care să ne acopere mai mult din costuri. Fiind produs medical vom avea nevoie și de certificările medicale și e destul de costisitor tot procesul. Ne-am gândit însă să mai așteptăm până la sfârșitul anului să vedem în ce direcție merge businessul”, a spus la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Ana-Maria Melinte, cofondator Exigo Health.

Pentru scalare, ea adaugă că, pe lângă conexiuni, startup-urile au nevoie în principal de finanțare.

Urmărește-ne și pe Google News

„Pentru a merge la următorul nivel, partea financiară e cea mai importantă. De aceea și noi vrem să ridicăm o rundă de finanțare atunci când vom fi pregătiți să scalăm”, afirmă aceasta.

VIDEO PROFIT LIVE Ana Maria Drăgănuță Briard, fondator Legally Remote, despre Regulamentul impus de UNBR platformelor de avocatură: Se urmărește a se asigura că avocatul are implementate toate măsurile de protecție. Nu e neapărat un lucru rău CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Ana Maria Drăgănuță Briard, fondator Legally Remote, despre Regulamentul impus de UNBR platformelor de avocatură: Se urmărește a se asigura că avocatul are implementate toate măsurile de protecție. Nu e neapărat un lucru rău

Prioritatea actuală a startup-ului este de a atrage cât mai multe clinici partenere. Aplicația Exigo Health este deja folosită în clinici din București, Târgoviște și Constanța. 

„Noi am început prima dată prin a implementa soluția în clinici, reușind să avem parte și de experiența kinetoterapeuților și să ajungem și la un număr mare de pacienți care să folosească soluția. Momentan lucrăm într-un model B2B în care folosim soluția în clinicile de recuperare. Ulterior, aceasta va fi dată tot prin intermediul clinicilor ca temă pentru acasă astfel încât să creăm o cultură în care clientul, terapia și mișcarea să nu se oprească odată cu părăsirea clinicii. Chiar dacă avem deja rezultate și clinicile văd valoarea și utilitatea produsului, de multe ori procesul durează ceva timp pentru că mereu vine altceva mai urgent care trebuie să fie rezolvat”, mai spune Ana-Maria Melinte.

viewscnt
Afla mai multe despre
exigo health
aplicatie recuperare medicală
ana-maria melinte