Înființat în 1991, când România abia începea să simtă gustul capitalismul, dezvoltatorul imobiliar rezidențial Impact a ajuns astăzi unul dintre cei mai importanți jucători din țară, făcându-se remarcat în principal pentru conceptele sale unice în materie de living.
„Povestea a început acum mai bine de 30 de ani când în România noi de abia deschideam ochii către capitalism. Am avut un fondator vizionar, care a început să viseze la dezvoltarea de comunități mari. Noțiunea de comunitate cred că i se datorează companiei și chiar denumirea de ansamblu rezidențial. Am fost primii care am dezvoltat acest concept de ansamblu rezidențial”, spune, la emisiunea Poveștile Bursei de la PROFIT NEWS TV, Constantin Sebeșanu, CEO-ul Impact Developer & Contractor.
În 1995, compania dezvolta primul său ansamblu rezidențial, Alfa, în zona Pipera din Capitală. Din 2002, Impact a început și expansiunea regională, cu un prim proiect în Constanța, după care au urmat dezvoltări în Ploiești și Oradea.
Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence. În 2020 Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța, Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 673 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024.
„În toate construcțiile noastre facem tot posibilul să găsim soluții noi. În Greenfield acum explorăm partea de geotermale pentru confortul în primul rând al proprietarilor, pentru că estimăm că facturile se pot reduce cu până la 30%, dar și pentru respectul pentru mediu și reducerea amprentei de carbon. Însă, cred că exteriorul locuinței este mult mai important pentru că pandemia ne-a învățat ce înseamnă comunitatea. Greenfield a fost un cartier dintre cele mai fericite în perioada pandemiei. Lumea a avut unde să se destindă, unde să respire”, spune acesta.
În acest moment, Impact are în proprietate 89,6 ha de teren cu o valoare estimată la 799,2 milioane lei, din care 73,5 ha cu potențial de dezvoltare imediată, pe care vor fi ridicate noi proiecte de mari dimensiuni, cu funcțiuni mixte și proiecte de infrastructură: Greenfield Băneasa, Greenfield Plaza Băneasa, Greenfield West, Greenfield West Plaza, Luxuria City Center în București, Greenfield Copou și Greenfield Copou Plaza în Iași, și Boreal Plus în Constanța. Valoarea brută de dezvoltare a acestor proiecte, în perioada 2022 – 2027, se ridică la 1,3 miliarde euro.
„Un alt proiect major este Greenfield Vest, situat între bulevardul Timișoara și bulevardul Ghencea, care va avea peste 5.000 de unități. Va fi probabil cel mai mare proiect lansat în România odată sistematizat și gândit. Este practic o extindere a cartierului Ghencea. La final vor fi aproape 15.000 de locuitori”, adaugă acesta.
Impact Developer & Contractor este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Compania s-a listat la BVB în 1996.
„Cred că a fost un moment de cotitură, în care practic compania a trecut într-o nouă etapă, a început să parcurgă drumul către a deveni o corporație. Deci, cred că ăsta a fost un moment critic și a definit viitorul companiei. Noi și aici am inovat. am fost primii care am făcut bonduri în valută, care am făcut plasament privat. Până la ora actuală avem probabil mai mult de 130 de milioane de lei ridicați prin intermediul instrumentelor puse la dispoziție de bursă și asta ne-a permis să ne dezvoltăm mai repede și mai bine. La ora actuală Impact are peste 3.000 de investitori”, afirmă Constantin Sebeșanu, care recomandă tuturor companiilor care se califică să se listeze la bursă.
„Este un motor al dezvoltării. Mi-aș dori însă să fie mult mai bine conștientizată în rândul oamenilor. Este datoria noastră împreună cu bursa să o facem mult mai accesibilă, să dăm instrumente oamenilor prin care să poată să o acceseze”, completează CEO-ul Impact.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Poveștile Bursei – De la pasiune la business. Cum a reușit o companie să devină un nume de referință în RomâniaCompania este acum într-o nouă etapă de dezvoltare, prin două direcții majore – de expansiune geografică la nivel național și, în viitor, chiar și regional, iar cea de-a doua vizează diversificarea portofoliilor.
„Dezvoltând comunități mari a trebuit să venim cu servicii conexe, partea de educație, magazine de proximitate, centre de wellness și atunci, a trebuit să diversificăm și noi portofoliul. Anul trecut, după ce a început războiul din Ucraina, a trebuit să facem o realiniere. Condițiile deveneau mai dificile în piață și atunci am hotărât să integrăm mai mult pe verticală.
Cred că a fost o decizie excepțională a grupului. Practic, am achiziționat o companie de construcții, am integrat o companie de arhitectură. Impact poate acum să ofere servicii complete, de la partea de dezvoltare și până la partea de operare de proprietăți. Cred că a fost o decizie relevantă pentru că astfel reușim să controlăm costurile și să micșorăm ciclul de producție care pentru noi este critic”, precizează acesta.
Însă, în pofida condițiilor de piață extrem de dificile, Impact a reușit anul trecut să înregistreze o cifră de afaceri în creștere cu 54% față de 2021.
„Impact a înregistrat venituri în 2022 în valoare de 210 milioane de lei, reprezentând 275 de locuințe vândute, la care se adaugă prevânzările de 450 de locuințe cu o valoare totală de 236 milioane de lei, ce se vor transforma în venituri în perioada următoare. Din punct de vedere economic, putem evalua performanța companiei ca fiind una outstanding, adică care a depășit previziunile și așteptările setate inițial.
Privind în evoluție și valoarea rezultatului financiar net a crescut în 2022 cu aproximativ 27% față de 2021. Dacă ne referim la valoarea de piață a apartamentelor finalizate în stoc vorbim de 300 de milioane de lei, iar a celor în curs de execuție în valoare de 466 milioane de lei”, spune Dr. Kristine Bago, auditor financiar, fondator FinChannel.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Poveștile Bursei – Inovația este cheia. Cum s-a transformat o fabrică din Bistrița într-un jucător regional la cele mai înalte standarde internaționale. Istoria începe cu un meșter sas„Anul trecut, indicatorul NRV era în valoare de 1,244 miliarde de lei. Acest indice financiar reprezintă valoarea activelor necesare reconstruirii unei companii de la zero. Practic, putem deduce și stabili că valoarea activelor nete ale companiei Impact la finalul lui 2022 a fost evaluată conform indicilor internaționali specifici din domeniu la suma de 1,244 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de 2021. Un rezultat inedit chiar și pe timp de criză, ca să nu mai vorbim și de capitalizarea companiei, care la finalul lui 2022 a fost de 859 milioane de lei”, adaugă aceasta.
Performanța financiară a companiei a fost validată și de alte instituții reprezentative, precum ARIR, care i-a acordat pentru al treilea an la rând scorul maxim de 10 pentru comunicarea rezultatelor sale financiare cu investitorii.
„Creșterile se datorează în principal optimizării proceselor la nivel de grup și integrării pe verticală pentru a diminua dependențele, aspecte care marchează abilitatea extraordinară a conducerii de ajustare în momente dificile. Un exemplu în acest sens îl constituie achiziția pachetului majoritar de acțiuni a companiei de construcții RCTI , dar și înființarea propriei firme de arhitectură și design. Conducerea companiei a sesizat care sunt oportunitățile în criză și cum se pot neutraliza aspectele care pot conduce la un eșec”, mai spune Dr. Kristine Bago, adăugând că strategia de creștere a grupului se bazează pe trei piloni principali.
„Vorbim de sustenabilitate, inovație și integrală pe verticală, adică extinderea la nivel național și diversificarea portofoliului”, precizează aceasta.