Municipiul Sibiu a fost inclus între primele cinci cele mai bune destinații turistice europene, obținând cu peste 15.000 de voturi mai mult decât în competiția de anul trecut.
Luna trecută a fost anunțat că municipiul Sibiu a fost nominalizat, pentru al doilea an consecutiv, pe lista celor mai bune 20 de destinații turistice europene de către Asociația European Best Destinations, competiția pentru stabilirea topului desfășurându-se în perioada 20 ianuarie - 10 februarie.
Competiția s-a încheiat acum, iar organizatorii – Asociația European Best Destinations - au transmis primarului Astrid Fodor rezultatele obținute de Sibiu, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți"Sibiul este în topul 5 al celor mai bune destinații turistice europene, obținând 45.699 de voturi din 192 de țări din întreaga lume. Mobilizarea a fost foarte bună, orașul obținând cu peste 15.000 de voturi mai mult decât în competiția de anul trecut. Peste 60% dintre voturile exprimate pentru Sibiu au venit din afara României, ceea ce denotă o vizibilitate bună a orașului pe plan internațional. Este o bucurie pentru mine să am confirmarea că Sibiul continuă să fie atrăgător și apreciat din punct de vedere turistic, ceea ce îmi spune că suntem pe drumul cel bun. Aceste rezultate sunt o încurajare în plus să continuăm să investim în turism, în patrimoniul public construit, într-un Sibiu european ca infrastructură și mobilitate, mai smart și mai verde. Mulțumesc tuturor celor care au votat pentru Sibiu! Imediat ce situația epidemiologică se îmbunătățește, suntem pregătiți să primim din nou turiști", a afirmat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Conform comunicatului, în scrisoarea de felicitare transmisă de organizatori, Maximilien Lejeune, directorul European Best Destinations, a transmis: "Sibienii pot fi mândri de rezultat. Această recunoaștere salută eforturile lor, spiritul de inițiativă, căldura cu care primesc oaspeții. (…) De câțiva ani buni deja Sibiul a reușit să se ridice între orașele care contează în Europa. Orașul dumneavoastră s-a plasat fără doar și poate între destinațiile turistice de neratat, în rândul orașul inovative, între orașele turistice cu o ofertă diversă în domeniul cultural și gastronomic, dar și în ceea ce privește peisajul natural. Sibiu este exemplul unei dezvoltări înțelepte în domeniul turistic. Nu caută să fie doar o altă destinație, ci alege să investească în patrimonial său unic, în istoria sa”.
CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?Astfel, Sibiul va purta titlul de European Best Destination și în anul 2021, alături de orașe turistice recunoscute din Europa: Roma, Florența, Paris, Viena, Capri, Insulele Canare, Valea Dordogne, Kefalonia, Braga sau Kotor. Sibiul va fi promovat pe tot parcursul anului în publicații de profil turistic precum Forbes, CondeNastTraveler, Vogue, Travel+Leisure, Huffpost, Euronews, Lonely Planet, El mundo, Daily Mail și altele.
CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibridPotrivit clasamentului publicat pe site-ul European Best Destinations, Sibiul se află pe locul al cincilea, după Braga (Portugalia), Roma (Italia), Cavtat (Croația) și Florența (Italia).