Vizită secretă în Ucraina a șefului CIA

Vizită secretă în Ucraina a șefului CIA
scris 1 iul 2023

Directorul CIA, William Burns, a vizitat recent Ucraina, unde s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor de informații și cu președintele Volodimir Zelenski, a confirmat pentru AFP un oficial american.

Această vizită, care nu a fost făcută publică la momentul respectiv, a avut loc în contextul în care forțele ucrainene își continuă contraofensiva împotriva forțelor ruse lansate în iunie în estul și sudul țării, arată news.ro

Urmărește-ne și pe Google News
Polonia va cumpăra sisteme Patriot în valoare de 15 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Polonia va cumpăra sisteme Patriot în valoare de 15 miliarde de dolari

Cu această ocazie, William Burns a reafirmat "angajamentul american de a împărtăși informații pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești", a declarat oficialul american sub rezerva anonimatului.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, care a fost primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de recucerire a teritoriilor ocupate de forțele rusești și de începere a negocierilor de încetare a focului până la sfârșitul anului. Călătoria a avut loc în luna iunie, potrivit publicației americane.

Conform oficialului american, William Burns "a mers în Ucraina, așa cum a făcut-o în mod regulat de când a început agresiunea Rusiei, în urmă cu mai bine de un an". Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de șeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul. Această revoltă, percepută ca fiind cea mai gravă amenințare la adresa autorității Kremlinului din ultimele decenii, "nu a fost un subiect de discuție", a precizat el.

Statele Unite au încercat să clarifice în fața Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune. Majoritatea marilor mass-media americane au relatat vineri că William Burns i-a telefonat șefului Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narichkin, după rebeliune, pentru a-l asigura că Statele Unite nu au fost implicate.

Comandantul-șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, a declarat într-un interviu, publicat vineri de Washington Post, că lipsa armelor, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană. Marți, Statele Unite au anunțat un ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniție pentru apărarea antiaeriană și vehicule blindate.

viewscnt
Afla mai multe despre
cia
ucraina