Vin vremuri primejdioase, lumea nu își mai poate continua viața de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire și de siguranță - a declarat prim-ministrul Ungariei Viktor Orban la o conferință de presă unde a participat împreună cu guvernatorul băncii centrale, în centrul logistic din Budapesta al Băncii Naționale a Ungariei (MNB).
După ce a vizitat în compania guvernatorului băncii centrale rezerva de aur păstrată în MNB, Viktor Orbán a subliniat: ”Cantitatea mare de aur este importantă pentru oameni, pentru că ei au nevoie de bani, iar pentru aceasta banii trebuie să aibă valoare. Valoarea banilor este garantată de trei factori: aurul, banca centrală și guvernul – a adăugat el.
“Vin vremuri confuze, vin vremuri periculoase, lumea nu își mai poate continua viața de dinaintea pandemiei, în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire și de siguranță” – a spus prim-ministrul, care a mulțumit guvernatorului György Matolcsy pentru faptul că MNB oferă țării aceste rezerve, această acoperire și securitate, scrie News.ro.
El a reamintit că, în urmă cu câțiva ani, a observat că a început o mișcare pe piața aurului, că s-au schimbat politicile de cumpărare și de stocare ale băncilor centrale. Așa cum s-a văzut, s-a format convingerea că, deși există bani pe piață și credite accesibile din abundență, vor urma vremuri în care sprijinirea doar pe credit nu oferă siguranță.
Prim-ministrul a afirmat că, prin urmare guvernul, respectând independența băncii centrale, a decis ca rezervele de aur “să crească și să fie păstrate acasă”, însă banca centrală a fost cea care a hotărât cu cât să crească rezervele de aur și când să fie aduse în țară.
Viktor Orbán a atras atenția și asupra faptului că procedura de a readuce în țară rezervele de aur durează mai mulți ani, iar în Ungaria, nu numai banii, dar și aurul se păstrează în cele mai moderne condiții de securitate internaționale. Nu vorbim de o “dugheană”, Ungaria ocupă un loc foarte avansat și în cursa tehnologiilor, a spus premierul.
CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat cliențilorGyörgy Matolcsy, guvernatorul MNB, a afirmat: ”Suntem într-un moment special și plin de bucurie, deoarece aurul națiunii s-a întors acasă, rezerva de aur a Ungariei a crescut”.
El a mulțumit pentru munca tuturor celor care au participat la repatrierea celor 63 de tone de aur care au sosit în Ungaria în ultimul an.
Guvernatorul băncii a apreciat că momentul este unul foarte special în istoria economiei, deoarece nivelul rezervei de aur a Ungariei nu a fost niciodată atât de mare.
Guvernatorul MNB a reamintit că banca centrală a decis în 2018, pe baza sfatului strategic al prim-ministrului, să crească de 10 ori rezervele de aur ale Ungariei, iar anul trecut s-a hotărât o nouă creștere, astfel că rezervele de aur constituie în prezent 94,5 tone.
Guvernatorul a subliniat că în aceste condiții Ungaria a trecut de pe locul 56 la 36 în clasamentul mondial al rezervelor de aur și a trecut de pe locul șase pe locul trei în regiune, unde doar rezerva de aur a Poloniei și a României sunt mai consistente. În același timp – a continuat Matolcsy – Ungaria a devenit un lider regional în privința rezervelor de aur pe cap de locuitor. El a precizat că fiecărui ungur îi revin 0,31 uncii de aur, ceea ce este deja o cifrăr espectabilă, însă el reprezintă doar o treime din cantitatea din Austria, așa că se poate încă “și mai mult”.