VIDEO Rusia relansează producția Moskvich la fosta fabrică a Renault

VIDEO Rusia relansează producția Moskvich la fosta fabrică a Renault
scris 23 nov 2022

După o pauză de două decenii, Rusia a relansat producția brandului auto Moskvich din era sovietică la o fabrică din apropiere de Moscova, la care a renunțat grupul francez Renault, a anunțat Ministerul Industriei și Comerțului, transmite Reuters.

După invadarea Ucrainei de către trupele rusești, în 24 februarie, mulți producători auto străini s-au retras din Rusia. În mai, Renault și-a vândut participația majoritară deținută la producătorul auto rus Avtovaz cu o rublă, cu opțiunea de a o răscumpăra în termen de șase ani. Renault a vândut și uzina din apropiere de Moscova, unde erau produse automobile Renault și Nissan, tot pentru o rublă. Fabrica a fost redenumită Moscow Automobile Factory Moskvich.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ DECIZIE Prețurile plafonate la energie și gaze valabile de la 1 ianuarie 2023 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE Prețurile plafonate la energie și gaze valabile de la 1 ianuarie 2023

Cu doar 600 de vehicule programate pentru producție anul acesta, relansarea nu va modifica perspectivele sumbre ale industriei auto din Rusia, vânzările anuale fiind estimate să scadă sub un milion de unități, pentru prima dată în istoria modernă a țării.

Cel mai recent obiectiv, de a produce anual 100.000 de automobile Moskvich, din care unele vor fi electrice, este mult sub nivelul din industrie pentru o fabrică auto - între 200.000 - 300.000 de unități. Tesla produce 22.000 de mașini pe săptămână la fabrica sa din Shanghai.

"Primele mașini Moskvich vor ieși de pe linia de producție în decembrie 2022", a informat într-un comunicat partenerul tehnologic al fabricii - producătorul de camioane Kamaz.

Relansarea Moskvich (Muscovite) ar putea reprezenta o lovitură de teatru. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că platforma de producție și design a grupului chinez JAC va fi folosită pentru producerea brandului.

Sancțiunile occidentale au restricționat accesul la componente fabricate în străinătate, afectând producția auto în Rusia. Oficialii guvernamentali și Kamaz susțin că au stabilit noi lanțuri de aprovizionare, dar nu au dat detalii.

"Obiectivul în viitorul apropiat îl reprezintă un proces de asamblare redus, cu implicarea furnizorilor locali, până la finalul lui 2023. Reluarea completă a producției ar urma să ducă la crearea a aproximativ 40.000 de locuiri de muncă", a declarat ministrul Industriei și Comerțului, Denis Manturov.

Acesta a anunțat că vânzările modelului Moskvich 3 vor începe în decembrie.

Moskvich, care înseamnă "originar din Moscova", a fost pentru prima dată fabricat în Uniunea Sovietică și era menit să fie un automobil rezistent, accesibil, cu componente produse în Rusia și în Germania de Est.

În urma colapsului URSS, fabrica din Moscova a fost privatizată și ulterior și-a declarat falimentul.

Încă sunt înmatriculate 200.000 de mașini Moskvich în Rusia, inclusiv 46.000 cu o vechime de peste 35 de ani, conform datelor agenției de analiză Autostat.

viewscnt
Afla mai multe despre
moskvich
renault