Karin Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece care a făcut înconjorul presei internaționale în 2018 când a dansat la nunta sa cu președintele rus Vladimir Putin, s-a mutat în Rusia vara aceasta, relatează The Moscow Times.
Kneissl a dezvăluit într-un interviu acordat unui site rusesc local că a închiriat o casă de vacanță în satul Petrușovo din regiunea Reazan, aflat la aproximativ 350 de kilometri sud-est de Moscova, scrie Hotnews.ro.
„O am rezervată pentru încă o lună, apoi vom vedea ce se întâmplă”, a spus ea pentru site-ul de știri Vidsboku, fără a preciza de cât timp locuiește în Petrușovo.
„Când mă uit la găini, rațe, caprele de pe străzi, aceasta este și lumea mea deoarece am crescut într-un mic sat din Austria”, a mai spus ea la un eveniment local, vorbind în limba rusă.
Ea a postat de asemenea mai multe imagini cu ponei, pisici și găini pe canalul său de Telegram, fără a preciza însă unde au fost făcute fotografiile.
Cum a provocat fosta șefă a diplomației austriece un scandal european
Fost ministru de externe al Austriei între 2017 și 2019, Kneissl a provocat un scandal la nivel european în urmă cu 5 ani când l-a invitat pe Vladimir Putin la nunta ei, fiind filmată dansând cu liderul de la Kremlin la doar câteva luni după ce Uniunea Europeană a expulzat zeci de diplomați ruși ca urmare a otrăvirii cu Noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie.
Putin i-a oferit miresei flori, cadouri și a dansat cu ea la nunta care a avut loc în sudul Austriei, aproape de granița cu Slovenia. Președintele rus a fost însoțit de o trupă de cazaci, care a cântat pentru invitați.
CITEȘTE ȘI FOTO Șeful Ford Otosan anunță: Trimitem modelul Courier la Craiova. Producția din Turcia a fost oprită
Kneissl a fost numită în fruntea diplomației austriece fără a fi membră a vreunui partid politic, având în spate o carieră în mediul academic. Ea a fost nominalizată pentru funcția de ministru de externe de FPO, Partidul Austriac al Libertății, formațiunea de extrema dreaptă care la momentul respectiv făcea parte din coaliția de guvernare de la Viena.
Ea a rămas fără susținere politică după ce primul cabinet al fostului cancelar Sebastian Kurz a căzut în urma unei moțiuni de cenzură.
Karin Kneissl spune că s-a mutat „temporar” în Rusia
În vara lui 2021 Kneissl a fost a fost numită în consiliul director al Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, după ce a fost nominalizată de guvernul rus pentru această funcție cu câteva luni înainte.
Ea și-a dat demisia din această funcție în luna mai a anului trecut, după ce Uniunea Europeană i-a amenințat cu includerea pe lista de sancțiuni pe foștii oficiali europeni care dețin funcții în Rusia. Kneissl a demisionat de la Rosneft la 3 zile după fostul cancelar german Gerhard Schröder, care era președintele consiliului de administrație al companiei petroliere.
Rosneft nota la momentul respectiv că mizează pe viitor pe cooperarea cu Kneissl „în calitate de reprezentant proeminent al comunității internaționale de experți”.
În prezent ea este trecută pe site-ul Observatorului Geopolitic pentru Probleme Cheie ale Rusiei ca fiind directorul acestui institut de cercetare din cadrul Universității Sankt Petersburg.
Pe site-ul său personal Kneissl notează că și-a părăsit țara natală în septembrie 2020 din cauza amenințărilor cu moartea și a unei „interdicții de facto de a lucra în Austria”. Ea afirmă că în ultimii ani a locuit la o fermă din Franța, precum și în nordul Libanului, înainte de a se muta „temporar” în Rusia.
Former Austrian Foreign Minister, now “political refugee,” Karin Kneissl has apparently settled in a small town outside Ryazan. She (in)famously danced with Putin at her wedding in August 2018. She says she likes the ducks and goats in town. https://t.co/ZrEJlCKQLx pic.twitter.com/wEqzCllRiq
— Kevin Rothrock (@KevinRothrock) August 8, 2023